Discuțiile pentru formarea unui guvern al partidelor „pro-europene” sunt în toi la București, la două săptămâni și jumătate de la alegerile parlamentare. În spațiul public din România există sentimentul că discuțiile sunt „târguieli meschine”. Cum arată exemplul unei țări prospere, dar cu politica la fel de fragmentată ca la noi acum: Olanda.
- „Rezultatele alegerilor nu arată foarte clar ce fel de guvern preferă alegătorii”.
- „Iar într-un sistem cu mai multe partide nu există o platformă a partidului majoritar care să devină un program de guvernare imediat după ziua alegerilor”.
- Un dezavantaj al negocierilor lungi e acela că guvernul care rămâne în funcție are puteri limitate.
Ultimul guvern al Olandei, construit de patru partide de dreapta și centru-dreapta, inclusiv gruparea dreptei radicale a politicianului Geert Wilders, s-a născut în primăvara acestui an, după aproximativ șase luni de negocieri intense.
Executivul precedent, al patrulea condus de premierul Mark Rutte, a adunat tot patru partide și a avut nevoie de 271 de zile de tratative, peste 8 luni.
Cu acea ocazie a fost depășit recordul stabilit în 2017 de negocierile pentru al treilea guvern Rutte, format tot din patru partide – 225 de zile de discuții.
În ultimii ani a devenit o tradiție ca formarea guvernului de la Haga să dureze mult, printre motivele invocate de experți numărându-se fragmentarea de pe scena politică și necesitatea ca partidele dintr-o coaliție să își armonizeze programele, în unele cazuri foarte diferite.
Pentru politicienii olandezi, asta nu pare să fie o problemă. „Fiecare fază (a negocierilor) a durat mai mult decât ne-am fi așteptat, dar asta e normal”, a explicat Pieter Omtzigt, liderul partidului Noul Contract Social, parte a actualului guvern olandez.
„Rezultatele alegerilor nu arată foarte clar ce fel de guvern preferă alegătorii”
Într-o analiză pe tema formării guvernului din 2017, Simon Otjes, cercetător la Universitatea din Groningen, a enunțat câteva motive pentru prelungirea negocierilor de coaliție.
Fragmentarea politică este unul dintre argumente. În mod tradițional, Olanda a avut două partide mari, unul de centru-stânga și unul de centru-dreapta. Din 1977, cabinetele au fost însă formate din două sau trei partide. În alegerile din 2017, peisajul politic s-a pulverizat.
Acum, ca și atunci în parlamentul olandez intră aproximativ cinci partide de dimensiuni medii, plus altele mai mici. Orice coaliție majoritară ar trebui să fie formată din cel puțin patru partide.
O altă analiză pe tema sistemului politic olandez, realizată de Institutul Olandez pentru Democrație Multipartită și de Instituut voor Publiek en Politie, a observat că în aceste condiții, „rezultatele alegerilor nu arată foarte clar ce fel de guvern preferă alegătorii”.
Un al doilea motiv al negocierilor îndelungi este polarizarea politică a partidelor pe mai multe dimensiuni. În campania electorală din 2017, o serie de probleme au fost intens dezbătute: nu numai chestiuni economice care divizează stânga și dreapta economică clasică, ci și „noi” probleme culturale, legate de globalizare, precum imigrația, a observat Otjes, cercetătorul de la Universitatea din Groningen.
„Formarea cabinetului este un instrument politic”
Rigurozitatea olandeză are o importanță în acest proces, în condițiile în care partidele implicate în negocieri negociază la literă armonizarea propriilor programe politice într-un program comun, „acordul de coaliție”.
Într-un studiu pe tema formării guvernului de la Haga, cercetătorii R. B. Andeweg, Th. van der Tak și K. Dittrich au observat că în sistemul multipartit olandez, formarea cabinetului este practic instrumentul prin care sunt interpretate relațiile de putere politică.
„Într-un sistem cu mai multe partide nu există o platformă a partidului majoritar care să devină un program de guvernare imediat după ziua alegerilor”, spun cercetătorii.
„În Olanda, sunt necesare negocieri îndelungate, în timpul cărora se ajunge la compromisuri amănunțite pentru a crea o singură declarație politică din mai multe platforme de partid. Odată ce s-a ajuns la un acord, este practic imposibil să se facă modificări fără a risca o ruptură în coaliție”, explică ei.
Analiza realizată de Institutul Olandez pentru Democrație Multipartită subliniază și ea importanța acestor negocieri, observând că este mai important pentru un partid să se impună atunci când vine vorba despre tratativele pentru formarea guvernului și definirea programului de guvernare decât să câștige alegerile.
Sistemul olandez provoacă și nemulțumiri
Tot Institutul Olandez pentru Democrație Multipartită observă că sistemul de formare a guvernelor în Olanda provoacă și nemulțumiri.
Din punct de vedere democratic, faptul că componența unui guvern depinde mai mult de negocierile postelectorale decât de alegeri ridică semne de întrebare. În plus, de cele mai multe ori, negocierile au loc în secret.
Durata negocierilor este o altă problemă. În tot acest timp, guvernul demisionar rămâne în funcție, dar într-o formulă interimară, cu puteri reduse, care nu îi permite să ia decizii majore.
O altă nemulțumire vizează acordul de coaliție, programul de guvernare practic, un document foarte lung și detaliat care, se plâng criticii, subminează puterea parlamentului.
În cele din urmă, concluzionează tot Institutul Olandez pentru Democrație Multipartită în analiza sa, negocierile laborioase sunt inevitabile, ținând cont de sistemul politic complicat.
O lecție care merită învățată
Tradiția negocierilor și a guvernării într-o coaliție multipartită nu este la îndemâna oricui, sau în orice caz, nu imediat, atunci când vine vorba despre sisteme politice obișnuite cu dominația unor partide, spun specialiști în științe politice.
Alegerile din iulie din Franța au generat un parlament fără majoritate, împărțit în trei blocuri majore, cu programe politice diferite. O problemă pentru o țară obișnuită să aibă guverne bazate pe majorități stabile construite în jurul unui partid major.
Analiștii au avertizat Parisul că trebuie să se pregătească pentru o perioadă în care va fi nevoit să învețe arta compromisului.
Tot analiștii au observat că asimilarea acestei lecții va avea nevoie de ceva timp. Primul guvern rezultat în urma acestor alegeri, unul condus de Michel Barnier și susținut în mare parte de centriști și de dreapta, a căzut la doar câteva luni, pe fondul neînțelegerilor majore dintre partide.
Al doilea guvern va fi condus de François Bayrou și predicțiile din presa franceză nu îi oferă deocamdată prea multe șanse de reușită.