Vadim Krasnoselski, liderul administrației de la Tiraspol, a menționat că vizita sa la Moscova a avut loc la inițiativa comună a părții transnistrene și a celei ruse. Negocierile s-au desfășurat la nivelul Ministerului Energiei al Federației Ruse, unde s-a discutat despre reluarea livrărilor de gaze către Transnistria, potrivit televiziunii transnistrene „Pervîi Pridnestrovskii”.
„Și sper că, în urma acestor negocieri, deja în viitorul apropiat mai puțin trebuie de răbdat, gazele vor începe să curgă către Transnistria. Și pentru producerea de energie electrică, și pentru asigurarea cu căldură a cetățenilor noștri.”
El nu a precizat o dată exactă, dar a subliniat că livrările vor începe și „acesta este un fapt”.
Potrivit liderului separatist, „gazul rusesc va fi livrat în volumul necesar doar pentru consumatorii din regiunea transnistreană”, nu și pentru malul drept al Nistrului. Krasnoselski a refuzat să precizeze cine va plăti pentru tranzitul gazelor, potrivi Europa Liberă.
Transnistria se confruntă cu o criză energetică cauzată, pe de o parte, de oprirea livrărilor de gaze prin tranzitarea Ucrainei, iar pe de altă parte, de un diferend economic dintre autoritățile de la Chișinău și Gazprom.
Gazul transportat prin Ucraina a fost mult timp principala modalitate prin care Rusia a sprijinit regiunea separatistă, care a ieşit de sub controlul guvernului central al Moldovei într-un scurt război în 1992 şi care găzduieşte încă circa 1.500 de soldaţi ruşi.
Guvernul moldovean dă vina pentru criza energetică pe gigantul rus Gazprom care a refuzat să furnizeze gazul contractat către Moldova pe o altă rută. Gazprom a declarat că suspendă exporturile către Moldova de la 1 ianuarie din cauza pretinselor datorii neplătite ale Chişinăului, despre care Moscova spune că se ridică la aproape 710 milioane de dolari. Moldova contestă însă datoria şi spune, susţinută de un audit internaţional, că este vorba de doar 8,6 milioane de dolari.