Israel și Hamas au ajuns la un acord preliminar de încetare a focului și eliberare a ostaticilor, după 15 luni de război în Gaza. Anunțul lui Trump - HotNews.ro

Israel și Hamas au ajuns la un acord preliminar de încetare a focului și eliberare a ostaticilor, după 15 luni de război
📅 2025-01-15

Surse citate de New York Times și Reuters spun că s-a ajuns la o înțelegere, dar că Israelul trebuie să aprobe oficial decizia, iar data intrării în vigoare a armistițiului nu a fost anunțată. Ostilitățile vor înceta în Gaza și 33 de ostatici ar urma să fie eliberați într-o primă fază a acordului, notează site-ul american Axios, care citează surse israeliene.

Negocierile de la Doha dintre Israel și Hamas au înregistrat un progres important, iar acordul pentru încetarea focului în Gaza și eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas este iminent, au declarat trei oficiali israelieni pentru site-ul american Axios.

Agenția de presă Reuters citează la rândul ei surse care spun că un acord preliminat a fost obținut și că cabinetul israelian va vota joi pe tema deciziei. Hamas și-a dat acordul verbal, așteptând mai multe informații pentru a-și da acordul scris, mai scrie Reuters.

Președintele ales Donald Trump a anunțat miercuri că un acord a fost atins și că ostaticii vor fi eliberați în scurt timp.

Aproximativ 98 de ostatici sunt încă ținuți în Gaza, inclusiv șapte americani. Jumătate dintre aceștia sunt încă în viață, potrivit serviciilor secrete israeliene.

New York Times a subliniat că data intrării în vigoare a armistițiului nu a fost anunțată deocamdată.

Acordul, semnalat marți și de președintele Joe Biden, ar veni după mai bine de un an de război care a devastat fâșia. Cel puțin 46.500 de palestinieni au fost uciși de forțele israeliene de la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza.

Liderul militar al Hamas în Gaza, Mohammed Sinwar, și-a dat acordul

„Există un progres în negocierile de la Doha pentru acordul privind ostaticii. Liderul militar al Hamas în Gaza, Mohammed Sinwar, și-a dat acordul”, declarase miercuri după-amiază un oficial israelian citat de Axios.

Un al doilea oficial israelian a declarat că există optimism că un acord ar putea fi anunțat până cel târziu joi.

Hamas nu a emis încă o declarație oficială, dar o sursă palestiniană citată de site-ul Al-Araby al-Jadeed a declarat că grupul și alte facțiuni din Gaza au o poziție unitară și au dat un răspuns pozitiv proiectului de acord pentru încetarea focului.

Sub presiunea lui Trump

Negocierile indirecte dintre Israel și Hamas au atins un punct critic în weekend, cu o săptămână înainte ca președintele ales Donald Trump să fie învestit în funcție.

Trump a amenințat că Hamas va plăti dacă nu eliberează ostaticii până la învestirea sa în funcție.

Brett McGurk, principalul consilier al președintelui Joe Biden pentru Orientul Mijlociu, și Steve Witkoff, trimisul lui Trump, se află amândoi la Doha de săptămâna trecută și lucrează împreună pentru a obține un acord.

Potrivit Axios, reprezentanții Hamas din Doha și-au dat acordul în urmă cu câteva zile, dar părțile au așteptat un răspuns din partea liderului militar al Hamas din Gaza, Mohammed Sinwar, care a sosit miercuri după-amiază, ora locală.

Încetarea focului și eliberarea a 33 de ostatici, în prima fază

Conform acordului, 33 de ostatici ar urma să fie eliberați în prima fază a înțelegerii, inclusiv femei, copii, bărbați de peste 50 de ani și bărbați sub 50 de ani care sunt răniți și bolnavi.

Hamas nu a furnizat încă informații cu privire la starea celor 33 de ostatici, a declarat luni reporterilor un înalt oficial israelian. Dar evaluarea Israelului este că majoritatea sunt în viață.

Ostaticii ar urma să fie eliberați treptat pe parcursul primei faze a acordului, care ar dura 42 de zile.

În același timp, va exista o încetare a focului în Gaza.

În timpul primei faze, Forțele de apărare israeliene s-ar retrage, de asemenea, treptat într-o zonă tampon în Gaza, în apropierea graniței cu Israelul, a declarat oficialul.

IDF ar urma să părăsească coridorul Netzarim din centrul Fâșiei Gaza și coridorul Philadelphi de la granița dintre Gaza și Egipt – două zone care au reprezentat un punct de blocaj în negocierile anterioare.

Palestinienilor li se va permite să se întoarcă în nordul Gaza

Dar Israelul nu se va retrage complet din Gaza până când toți ostaticii nu vor fi returnați, a declarat oficialul israelian.

De asemenea, palestinienilor li se va permite să se întoarcă în nordul Gaza în timpul primei faze a acordului. Oficialul israelian a declarat că vor exista „măsuri de securitate” pentru a se asigura că niciun militant nu va fi mutat în partea de nord a Fâșiei.

Sute de prizonieri palestinieni vor fi, de asemenea, eliberați, inclusiv cei care au ucis israelieni. Numărul exact de prizonieri care urmează să fie eliberați va fi stabilit numai după ce Hamas va clarifica care dintre ostaticii ce urmează să fie eliberați sunt în viață, a declarat oficialul.

Oficialul israelian a declarat că prizonierii palestinieni care au ucis israelieni nu vor fi eliberați în Cisiordania, dar a refuzat să spună unde vor fi eliberați. Membrii Hamas care au participat la atacul din 7 octombrie nu vor fi eliberați în prima fază.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Vitorul șef al diplomației americane Marco Rubio anunță condițiile pentru încheierea războiului din Ucraina / Ce spune despre rolul SUA în NATO

Marco Rubio, candidatul lui Donald Trump pentru funcția de secretar de stat, a făcut apel miercuri la o „diplomație îndrăzneață” din partea Statelor Unite pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, scrie AFP. „Acest…

Statele Unite interzic un colorant alimentar controversat / Ce știm despre E127

Autorităţile americane au anunţat miercuri că au decis să interzică utilizarea în produsele alimentare şi în medicamente a unui colorant roşu controversat, despre care se știe de peste 30 de ani că provoacă diverse tipuri…

Data alegerilor prezidențiale a ajuns pe masa Guvernului: Primul tur va fi în 4 mai 2025. Când începe perioada electorală

Ziua de duminică, 4 mai 2025, va fi data stabilită pentru alegerea Președintelui României, potrivit unui proiect de hotărâre aflat joi pe agenda Palatului Victoria. „Data începerii perioadei electorale va coincide cu momentul intrării în…

Ilie Bolojan explică noua alianță a PNL cu PSD: „Uneori, votul cetățenilor îți joacă feste”

Președintele PNL Ilie Bolojan a afirmat, la Europa FM, că liberalii au fost nevoiți să încheie o nouă alianță cu social-democrații ca urmare a rezultatului alegerilor. Bolojan a admis că, în campania electorală, a spus…

Premierul Recean, despre planurile Kremlinului în Moldova. Care sunt riscurile pentru România și Ucraina

Criza umanitară din Transnistria a fost provocată în mod „artificial” de Kremlin cu scopul de a readuce la putere în Republica Moldova forţe proruse (la alegerile legislative din toamnă) pentru ca Rusia să îşi poată…

Preluarea E.ON Energie de către MVM ridică probleme de securitate din cauza legăturilor cu Rusia. Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine

Ministerul Energiei a anunțat miercuri că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția prin care compania de stat maghiară MVM Zrt. intenționează să achiziționeze divizia de furnizare gaze și…

Bancherii din Belgia, puși să jure că vor acționa în mod onest, „ținând cont de interesele clienților și tratându-i corect”

Mii de bancheri din Belgia vor trebui să promită că îşi vor face treaba în mod onest, într-un moment în care ţara încearcă să consolideze încrederea opiniei publice în industria financiară, transmite Bloomberg, preluată de…

SpaceX a lansat miercuri o rachetă care a trimis către suprafața Lunii două sonde ale unor companii private

Miercuri, o rachetă Falcon 9 de la SpaceX a trimis – ca parte a unei misiuni „2 în 1” către Lună – două sonde ale unor companii private care au traiectorii diferite și vor ajunge…

Noua tendință în librăriile lumii: cărți excepțional tipărite, în ediții cu efecte speciale

O nouă abordare editorială, utilizată inițial doar pentru romanele fantastice și de dragoste, începe să fie din ce în ce mai populară pentru mai multe cărți, relatează The New York Times.   Anul trecut, o editură…

Viktor Orban nu va participa la ceremonia de învestire a lui Trump. Ungaria anunță care este motivul oficial al absenței

Consilierul de presă al premierului de la Budapesta a explicat pentru site-ul Telex că Orban va ține un discurs despre președinția maghiară a UE în chiar ziua învestirii noului președinte american. Biroul premierului maghiar Viktor…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.