Termenul de 100 de zile pentru sfârșitul războiului din Ucraina, „mult, mult prea optimist”. Noua țintă a administrației Trump, socotită nerealistă - HotNews.ro

Termenul de 100 de zile pentru sfârșitul războiului din Ucraina, „mult, mult prea optimist”. Noua țintă a administrației
📅 2025-01-15

Consilierii lui Donald Trump recunosc acum că războiul din Ucraina va dura luni de zile sau chiar mai mult pentru a fi rezolvat, ceea ce reprezintă o confruntare drastică cu realitatea a celei mai mari promisiuni de politică externă pe care a făcut-o preşedintele ales în campanie – încheierea unui acord de pace din prima sa zi când ajunge la Casa Albă, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Doi colaboratori ai lui Trump, care au discutat despre războiul din Ucraina cu preşedintele ales, au declarat pentru Reuters că se aşteaptă la un termen de câteva luni pentru rezolvarea conflictului. Ei au spus că promisiunile de rezolvare a conflictului din prima zi au fost o combinaţie între o fanfaronadă retorică de campanie şi o lipsă de apreciere a caracterului complicat al conflictului şi a timpului necesar pentru instalarea unei noi administraţii.

De la 24 de ore la 100 de zile

Aceste evaluări sunt concordante cu remarcile viitorului emisar al lui Trump pentru Rusia-Ucraina, general-locotenentul în retragere Keith Kellogg, care a declarat într-un interviu acordat Fox News săptămâna trecută că ar dori să aibă o „soluţie” la război în termen de 100 de zile, cu mult peste termenul iniţial indicat de preşedintele ales.

Cu toate acestea, chiar şi termenul extins indicat de Kellogg este „mult, mult prea optimist”, a declarat John Herbst, un fost ambasador al SUA în Ucraina, care face parte acum din think tank-ul Atlantic Council din Washington. „Pentru ca acest lucru să funcţioneze, Trump trebuie să îl convingă pe Putin că există un dezavantaj pentru a fi intransigent”, a explicat Herbst.

În perioada premergătoare victoriei sale în alegerile din 5 noiembrie, Trump a declarat de zeci de ori că va încheia un acord între Ucraina şi Rusia încă din prima zi a mandatului său, dacă nu chiar înainte. La sfârşitul lunii octombrie, însă, el a făcut o schimbare subtilă în retorica sa şi a început să spună că ar putea rezolva războiul „foarte repede”.

După alegeri, Trump a revenit şi mai mult asupra retoricii sale, spunând adesea doar că va „rezolva” conflictul, fără a oferi un termen. Iar preşedintele ales a declarat recent că încheierea războiului din Ucraina va fi mai dificilă decât să se ajungă la o încetare a focului în Gaza. „Cred că, de fapt, mai dificilă va fi situaţia Rusia-Ucraina”, a spus Trump când a fost întrebat despre Gaza în timpul unei conferinţe de presă în decembrie. „O văd ca fiind mai dificilă”, a repetat el.

Semnale neclare de la Kremlin

Rusia a trimis, de asemenea, semnale contradictorii cu privire la un posibil acord de pace, salutând discuţiile directe cu Trump şi respingând în acelaşi timp unele dintre ideile prezentate de consilierii săi ca fiind nefuncţionale.

Kremlinul a refuzat să comenteze calendarul actualizat al echipei Trump. Reprezentanţii viitoarei administraţii a lui Trump şi ambasada Ucrainei la Washington nu au răspuns la solicitările de comentarii.

Rusia a înregistrat câştiguri teritoriale semnificative pe câmpul de luptă în ultimele luni. În timp ce aceste victorii au venit cu un cost uriaş în termeni de oameni şi materiale, mulţi analişti susţin că Putin are un motiv să tergiverseze un acord în timp ce încearcă să obţină controlul asupra cât mai multor teritorii ucrainene.

Herbst a subliniat comentariile de la începutul acestei luni ale ambasadorului rus la ONU, Vasili Nebenzia, care a declarat că planurile de pace prezentate de consilierii lui Trump nu au „nimic interesant”.

Termenii posibili ai păcii

Deşi contururile exacte ale unui plan de pace al lui Trump sunt încă în discuţie, consilierii lui Trump susţin în general eliminarea posibilităţii de aderare a Ucrainei la NATO, cel puţin în viitorul apropiat, şi îngheţarea frontului pe liniile actuale. Majoritatea consilierilor de rang înalt ai lui Trump susţin, de asemenea, acordarea unor garanţii materiale de securitate Ucrainei, cum ar fi crearea unei zone demilitarizate patrulate de trupe europene.

Până în prezent, încercările echipei Trump de a pune capăt războiului s-au desfăşurat cu împotmoliri, subliniind măsura în care promisiunile electorale se pot lovi de realitatea unor negocieri diplomatice complexe.

Kellogg, emisarul lui Trump pentru Ucraina, a amânat o vizită planificată la Kiev înainte de învestire, considerată parte a unei misiuni de documentare pentru a oferi oficialilor o propunere pentru un plan de pace. Ministerul ucrainean de Externe a invocat îngrijorările Statelor Unite cu privire la încălcarea Logan Act, care limitează capacitatea cetăţenilor privaţi de a negocia cu guvernele străine. „Nu cred că este potrivit să mă întâlnesc (cu Putin) până după 20, ceea ce urăsc pentru că în fiecare zi oamenii sunt – mulţi, mulţi tineri sunt ucişi”, a declarat Trump la o conferinţă de presă săptămâna trecută.

Între timp, noii oficiali ai administraţiei Trump de la Departamentul de Stat, Consiliul Naţional de Securitate şi alte agenţii încă încearcă să stabilească cine are competenţa şi jurisdicţia asupra diferitelor probleme geopolitice, a declarat pentru Reuters unul dintre consilierii de politică externă ai lui Trump.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Preluarea E.ON Energie de către MVM ridică probleme de securitate din cauza legăturilor cu Rusia. Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine

Ministerul Energiei a anunțat miercuri că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția prin care compania de stat maghiară MVM Zrt. intenționează să achiziționeze divizia de furnizare gaze și…

Bancherii din Belgia, puși să jure că vor acționa în mod onest, „ținând cont de interesele clienților și tratându-i corect”

Mii de bancheri din Belgia vor trebui să promită că îşi vor face treaba în mod onest, într-un moment în care ţara încearcă să consolideze încrederea opiniei publice în industria financiară, transmite Bloomberg, preluată de…

SpaceX a lansat miercuri o rachetă care a trimis către suprafața Lunii două sonde ale unor companii private

Miercuri, o rachetă Falcon 9 de la SpaceX a trimis – ca parte a unei misiuni „2 în 1” către Lună – două sonde ale unor companii private care au traiectorii diferite și vor ajunge…

Noua tendință în librăriile lumii: cărți excepțional tipărite, în ediții cu efecte speciale

O nouă abordare editorială, utilizată inițial doar pentru romanele fantastice și de dragoste, începe să fie din în ce în ce mai populară pentru mai multe cărți, relatează The New York Times.   Anul trecut, o…

Viktor Orban nu va participa la ceremonia de învestire a lui Trump. Ungaria anunță care este motivul oficial al absenței

Consilierul de presă al premierului de la Budapesta a explicat pentru site-ul Telex că Orban va ține un discurs despre președinția maghiară a UE în chiar ziua învestirii noului președinte american. Biroul premierului maghiar Viktor…

„Vacanța Istoriei s-a terminat”. Și președintele Finlandei face apel la sporirea securității Europei în fața Rusiei

Președintele finlandez Alexander Stubb a subliniat miercuri necesitatea ca Europa să-și sporească efortul de apărare în fața Rusiei, atrăgând atenția că „vacanța s-a terminat”. „În primul rând, trebuie să ne majorăm cheltuielile pentru apărare. Vacanța…

Efect devastator pentru Germania dacă Trump pune în aplicare planul său de majorare masivă a taxelor vamale: Locuri de muncă pierdute cât dublul angajaților VW

În campania sa electorală, Donal Trump a anunțat tarife punitive la importurile în SUA – o măsură care va provoca daune economice grave Germaniei, arată analiștii nemți. Trump vrea să reducă deficitul comercial al țării…

Administrația Biden impune noi sancțiuni Rusiei. Sunt vizate peste 250 de entități și persoane

Statele Unite au impus noi sancțiuni Rusiei, vizate fiind îndeosebi încercările de ocolire a sancțiunilor impuse până acum. Decizia vine în contextul în care administrația Biden, aflat în ultimele sale zile de funcționare, încearcă să…

Acordul pentru încetarea focului în Gaza și eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas este iminent, anunță mai multe surse. Ce prevede acesta

Ostilitățile vor înceta în Gaza și 33 de ostatici ar urma să fie eliberați într-o primă fază a acordului, notează site-ul american Axios, care citează surse israeliene. Negocierile de la Doha dintre Israel și Hamas…

Sonda spațială europeană Gaia își încheie misiunea. Observațiile spectaculoase care au dus la crearea celei mai exacte hărți a galaxiei

Sonda spaţială europeană Gaia îşi încheie activitatea miercuri după o perioadă de funcţionare de peste 10 ani, în cadrul căreia a revoluţionat modul în care oamenii înţeleg galaxia noastră, Calea Lactee, informează DPA, preluată de…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.