SpaceX a lansat miercuri o rachetă care a trimis către suprafața Lunii două sonde ale unor companii private - HotNews.ro

SpaceX a lansat miercuri o rachetă care a trimis către suprafața Lunii două sonde ale unor companii private - HotNews.ro
📅 2025-01-15

Miercuri, o rachetă Falcon 9 de la SpaceX a trimis – ca parte a unei misiuni „2 în 1” către Lună – două sonde ale unor companii private care au traiectorii diferite și vor ajunge în zone selenare diferite, iar durata călătoriei este și ea mult diferită, scrie Reuters.

Cele două companii care au împărțit spațiul din rachetă sunt Firefly Aerospace din Texas și iSpace din Japonia.

Cum s-a ajuns ca două companii să „împartă” lansarea? New York Times explică faptul că Firefly a cumpărat locul pentru o lansare cu o rachetă Falcon 9, pentru a-și trimite sonda către Lună. Cealaltă companie, iSpace, a cerut SpaceX să împartă cu cineva lansarea, pentru a mai reduce costurile, iar SpaceX a făcut „lipeala” între cele două companii, mai ales că ambele au Luna ca destinație și separarea era posibilă tehnic.

Sonda celor de la Firefly se numește Blue Ghost, iar cea de la iSpace a fost numită Resilience. La o oră din momentul lansării, treapta a doua a rachetei s-a desprins și a pus sonda Blue Ghost pe traiectoria selenară corectă, iar jumătate de oră mai târziu, racheta și-a schimbat direcția pentru a pune pe drumul calculat către Lună și sonda celeilalte companii (sonda Resilience de la iSpace).

Japonezii de la iSpace au mai încercat o aselenizare în mai 2023, dar au apărut probleme tehnice și sonda s-a făcut praf cu puțin timp înainte de aselenizare, din cauza unor calcule eronate legate de altitudine. Acum, cu Resilience, niponii spun că au învățat din greșeli.

Cele două sonde vor avea un drum lung până la Lună: Blue Ghost ar trebui să ajungă pe 2 martie, iar Resilience, în mai sau iunie.

Ambele ar trebui să reziste și să facă o serie de măsurători timp de două săptămâni pe suprafața Lunii, fiindcă au o mulțime de instrumente științifice. Nu vor rezista nopții selenare, când temperaturile scad sub -120 C.

Compania Firefly va primi 101 milioane dolari dacă toate cele zece instrumente ajung cu bine pe suprafața Lunii, printre ele numărându-se o mini-foreză care să măsoare transferul de căldură din interiorul solului Lunar către suprafață.

Sonda Resilience are instrumente în valoare totală de 16 milioane dolari, printre care și un mic rover denumit Tenacious.

NASA susține financiar astfel de misiuni mici ale unor companii private, ideea fiind să ajungă pe Lună cât mai multe sonde și rovere care să facă experimente și să testeze diverse tehnologii, cu costuri cât mai reduse. Susținerea financiară a NASA stimulează dezvoltarea unei industrii pentru tehnologii spațiale create de startup-uri care altfel nu ar fi investit în domeniu.

Țările bogate, dar și companiile private din întreaga lume s-au concentrat pe Lună în ultimii ani, pentru potențialul său de a găzdui baze de astronauți și pentru resursele care ar putea fi extrase pentru viitoare aplicații în spațiu și pentru a facilita drumul către Marte.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Autoritățile din SUA vor limitarea conținutului de nicotină din țigări la niveluri care nu creează dependență

Autoritățile de reglementare din Statele Unite au propus plafonarea conținutului de nicotină din țigări la niveluri care nu creează dependență, o potențială premieră mondială care ar putea să reducă fumatul și să reducă veniturile obținute…

Ultima civilizație matriarhală din Europa. Care era statutul bărbaților și ce este matrilocalitatea

Analiza unor eşantioane de ADN vechi de 2.000 de ani a dezvăluit existenţa unor societăţi celtice organizate în jurul femeilor în Marea Britanie în perioada Epocii Fierului, informaţie care confirmă relatările unor istorici din Imperiul…

Vitorul șef al diplomației americane Marco Rubio anunță condițiile pentru încheierea războiului din Ucraina / Ce spune despre rolul SUA în NATO

Marco Rubio, candidatul lui Donald Trump pentru funcția de secretar de stat, a făcut apel miercuri la o „diplomație îndrăzneață” din partea Statelor Unite pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, scrie AFP. „Acest…

Statele Unite interzic un colorant alimentar controversat / Ce știm despre E127

Autorităţile americane au anunţat miercuri că au decis să interzică utilizarea în produsele alimentare şi în medicamente a unui colorant roşu controversat, despre care se știe de peste 30 de ani că provoacă diverse tipuri…

Data alegerilor prezidențiale a ajuns pe masa Guvernului: Primul tur va fi în 4 mai 2025. Când începe perioada electorală

Ziua de duminică, 4 mai 2025, va fi data stabilită pentru alegerea Președintelui României, potrivit unui proiect de hotărâre aflat joi pe agenda Palatului Victoria. „Data începerii perioadei electorale va coincide cu momentul intrării în…

Ilie Bolojan explică noua alianță a PNL cu PSD: „Uneori, votul cetățenilor îți joacă feste”

Președintele PNL Ilie Bolojan a afirmat, la Europa FM, că liberalii au fost nevoiți să încheie o nouă alianță cu social-democrații ca urmare a rezultatului alegerilor. Bolojan a admis că, în campania electorală, a spus…

Premierul Recean, despre planurile Kremlinului în Moldova. Care sunt riscurile pentru România și Ucraina

Criza umanitară din Transnistria a fost provocată în mod „artificial” de Kremlin cu scopul de a readuce la putere în Republica Moldova forţe proruse (la alegerile legislative din toamnă) pentru ca Rusia să îşi poată…

Preluarea E.ON Energie de către compania maghiară MVM ridică probleme de securitate din cauza legăturilor cu Rusia. Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine

Tranzacția ridică probleme de securitate, susține Ministerul Energiei, prin potențialul său de a submina independența energetică a României și de a favoriza influențele externe ostile Uniunii Europene. Ministerul Energiei a anunțat miercuri că a sesizat…

Bancherii din Belgia, puși să jure că vor acționa în mod onest, „ținând cont de interesele clienților și tratându-i corect”

Mii de bancheri din Belgia vor trebui să promită că îşi vor face treaba în mod onest, într-un moment în care ţara încearcă să consolideze încrederea opiniei publice în industria financiară, transmite Bloomberg, preluată de…

SpaceX a lansat miercuri o rachetă care a trimis către suprafața Lunii două sonde ale unor companii private

Miercuri, o rachetă Falcon 9 de la SpaceX a trimis – ca parte a unei misiuni „2 în 1” către Lună – două sonde ale unor companii private care au traiectorii diferite și vor ajunge…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.