Una dintre cele mai memorabile întâlniri pe care Guvernatorul BNR le-a avut, potrivit propriilor mărturisiri, a fost cea cu Jacques de Larosière, pe când era președinte al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. De Larosière a fost și director general al FMI și mai târziu guvernator al Banque de France.
Într-un discurs ținut cu ocazia vernisajului expoziției dedicate Tezaurului României trimis la Moscova, Isărescu își amintește discuția cu fostul președinte BERD. „M-a întrebat ce aș face dacă autoritățile ruse ar decide să returneze rezerva de aur. I-am răspuns rapid că o voi aduce înapoi în România. A întrebat apoi dacă l-aș vinde. I-am spus cu siguranță că nu, pentru că aș putea fi spânzurat pentru asta”, își reamintește Guvernatorul.
Acesta l-a întrebat pe J. de Larosière ce ar trebui să facă până când Rusia va returna rezerva de aur românească. „M-a sfătuit că va trebui să promovăm, cât de des putem, revendicările noastre cu privire la Tezaur. I-am urmat sfatul. Eu și colegii mei am publicat o serie de cărți care documentează această chestiune. Ne-am extins abordarea în domeniul diplomatic, conform unui tratat între România și Federația Rusă”, a adăugat Guvernatorul.
În contextul acestui Tratat, a fost înființată o Comisie mixtă româno-rusă, în temeiul Declarației comune a Ministerelor de Externe român și rus, comisie care a ținut deja cinci ședințe, cea mai recentă la Moscova, în noiembrie 2019.
De la începutul conflictului din Ucraina, partidul rus a refuzat orice formă de dialog pe această temă, a admis Isărescu. În consecință, am pășit într-o nouă fază: a trebuit să facem cunoscută publicul european și factorii de decizie europeni această problemă privind cele 91,5 tone de aur fin confiscate de bolșevici.
În martie 2024, în Parlamentul European, Banca Națională a României a deschis această expoziție care a scos în evidență dovada că Tezaurul BNR a fost trimis spre păstrare în Rusia. În cadrul ședinței plenare a Parlamentului European de la Strasbourg din 14 martie th 2024, a fost dezbătută și ulterior adoptată, cu un număr semnificativ de voturi, o Rezoluție privind restituirea Tezaurului Național al României însușit ilegal de Rusia.
Astăzi aducem conștientizarea publicului american cu privire la Tezaurul BNR trimis la Moscova, care, în urmă cu aproape un secol, în octombrie 1926, a întâmpinat-o pe Regina Maria a României cu „un cald sentiment de apreciere”, așa cum ea însăși își nota în jurnal. Așa cum oamenii din Statele Unite și-au amintit de ea ani de zile după vizita ei, sperăm că veți fi vestitorii României și veți spune povestea aurului BNR și angajamentul nostru de a-l aduce înapoi acasă.
Până la sfârșitul acestei săptămâni, expoziția va fi la New York, găzduită de Institutul Cultural Român. Ne angajăm să continuăm eforturile de a aduce această saga în atenția forurilor internaționale, a adăugat Guvernatorul BNR.
În septembrie 1990, când eram diplomat aici, la Ambasada României la Washington, am fost numit guvernator al Băncii Naţionale a României. După nominalizarea oficială, m-am întors la București. Predecesorul meu, guvernatorul Decebal Urdea, mi-a cerut să am o întâlnire privată. Ne-am dus în biroul lui, care urma să fie biroul meu . A deschis un seif, a scos un dosar vechi și mi l-a întins cu mâinile tremurânde. Acesta conținea protocoalele bilaterale originale – în română, rusă și franceză – semnate în 1916 și 1917, atât de guvernul Rusiei Imperiale, cât și de guvernul României.
Acest dosar este încă păstrat în seifurile Băncii Naționale ca un semn și sub angajamentul că fiecare guvernator va face tot ce îi stă în putere pentru a aduce înapoi această prețioasă Comoară. Guvernatorul Urdea mi-a spus că dosarul a fost întocmit special pentru conferința de la Genova din 1922, unde Rusiei Sovietice i s-a cerut ferm să returneze toate bunurile de valoare depuse la Moscova.
Până astăzi mă întreb cum au reușit guvernanții de după al Doilea Război Mondial – în special cei care au slujit în timpul ocupației sovietice și mai târziu în perioada comunistă – să păstreze dosarul original în seifurile Băncii Naționale.
În timpul mandatului meu, am prezentat personal dosarul colegilor guvernatori și altor oficiali care ne-au vizitat banca centrală.
Scurt istoric
Intrând în război alături de Antanta în august 1916, România avea să se confrunte curând cu o situație extrem de dificilă, ca urmare a bătăliilor pe două fronturi atât în Transilvania, cât și la Dunăre. De aceea, încă din septembrie 1916, Banca Națională a României a luat primele măsuri pentru punerea la adăpost a tezaurului său din aur.
Astfel, directorul Sucursalei Iași a BNR primea instrucțiuni să-l aștepte la gară pe directorul Theodor Căpitanovici, „joi, 8 septembrie, orele cinci după-amiază”, să pregătească trăsuri și să rezerve cinci camere la hotel. O săptămână mai târziu, misiunea transportării la Iași a tezaurului BNR era deja încheiată. Preocuparea deosebită a conducerii Băncii pentru acest tezaur se explică prin faptul că el reprezenta rezerva metalică legală, fundamentul emisiunii biletelor băncii. Potrivit Statutelor BNR, „Banca va trebui să aibă o rezervă metalică de aur de cel puțin 40% din suma biletelor emise de dânsa“. În condiții excepționale, așa cum erau cele de război, acoperirea se reducea la 33%. Prin urmare, cantitatea de bancnote aflate în circulație depindea de mărimea rezervei metalice din tezaurul Băncii Naționale, menținerea acoperirii în aur asigurând convertibilitatea leului, moneda națională. Deși Banca Națională a României a fost o bancă privată în perioada 1900 – 1925, rezerva metalică nu era a acționarilor, era proprietatea instituției, „avutul nostru“, cum îi spunea guvernatorul BNR din acei ani (Ioan G. Bibicescu).
Din cauza avansului trupelor Puterilor Centrale către București, Familia Regală, Guvernul, Parlamentul și alte instituții centrale ale statului român s-au refugiat la Iași. În orașul moldav, devenit capitala rezistenței naționale, s-a mutat și sediul Băncii Naționale a României începând cu 14 noiembrie 1916. În pragul iernii anului 1916, teritoriul național era ocupat în proporție de două treimi de armatele Puterilor Centrale, armata română retrasă pe noile aliniamente urma să fie supusă refacerii, iar o mare parte a populației se deplasase în Estul țării, unde îndura nu numai rigorile iernii foarte aspre, ci și foametea și bolile.
În aceste condiții, guvernul și conducerea BNR au decis mutarea tezaurului BNR pe teritoriul Rusiei, singurul stat aliat cu care România se învecina atunci. Guvernul român și reprezentanții BNR au semnat cu reprezentantul Imperiului Rus la Iași convenția în care s-au precizat condițiile efectuării primului transport la Moscova. Potrivit acesteia, valorile românești se aflau „sub garanția guvernului rus în ceea ce privește securitatea transportului, securitatea depozitului, ca și întoarcerea în România”.
Acest prim transport a avut loc în decembrie 1916 și a inclus 1738 de casete cu Tezaurul Băncii Naționale a României (1735 cu monede și trei cu lingouri) și două casete cu bijuteriile Reginei Maria. Aurul BNR valora 314,5 milioane lei, iar bijuteriile Reginei 7 milioane lei. Cele 1740 de casete au fost depozitate la Kremlin, în Sala Armelor, în compartimentul rezervat Sucursalei din Moscova a Băncii de Stat a Rusiei, și au fost inventariate în ianuarie – februarie 1917, când s-a consemnat că „practic, toate valorile verificate, adică inventariate sau cântărite, s-au dovedit a fi, cantitativ și contravaloric, în deplină concordanță cu declarațiile Băncii Naționale a României”. Numărul mare și varietatea monedelor (lire engleze, coroane austriece, mărci germane, napoleoni, carolini, adică polul românesc în valoare de 20 lei etc.) se explică prin aceea că, potrivit legii, biletele Băncii erau „plătite la prezentare la birourile Băncii, în monetă națională liberatoare sau în monetele străine care au curs legal, conform legislațiunii monetare a statului”.
În octombrie 1917, bolșevicii conduși de V. I. Lenin au cucerit puterea și, în ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului a anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu România, arestarea ministrului României la Petrograd și confiscarea tezaurului României depus la Moscova, declarând că „puterea sovietică își asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român”.
Confiscarea tezaurului BNR a afectat grav echilibrul monetar al României, dar, cel puțin în primii ani după război, se mai spera că acesta va fi recuperat. Astfel, în februarie 1920, Consiliul de administrație al BNR preciza că: „avem informațiuni care ne permit să sperăm că e tot în ființă și adăogăm că puterile aliate au reînnoit promisiunea lor de a da tot concursul pentru ca să intrăm în posesiunea lui”. Prin urmare, aurul trimis la Moscova de Banca Națională a României a fost menținut în activul bilanțurilor instituției până în anul 1929, când s-a realizat stabilizarea monetară și „creanțele litigioase asupra străinătății”, așa cum era denumit stocul de aur al băncii evacuat la Moscova, au fost eliminate. Chiar și după această data însă, contul aur la Moscova a continuat să fie înscris în bilanțul instituției „pentru memorie” până în anul 1943. În anul următor, acest post a dispărut din bilanțul Băncii, ca urmare a prezenței Armatei Roșii pe teritoriul României.
Problema tezaurului BNR a marcat relațiile româno – sovietice și apoi româno – ruse din ultimul secol, deoarece, deși au avut loc două restituiri, în 1935 și, respectiv, 1956, acestea nu au vizat aurul BNR depozitat la Moscova. De aceea, potrivit guvernatorului Mugur Isărescu, „nici BNR, nici guvernul român, indiferent de orientarea ideologică, nu au renunțat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului Băncii Naționale a României”.
Negocierea Tratatului privind relațiile prietenești și de colaborare dintre România și Federația Rusă, semnat la 4 iulie 2003, a oferit prilejul reintroducerii în discuțiile oficiale româno – ruse a problemei Tezaurului românesc.