Societatea de termoficare a municipiului Focșani a intrat în insolvență, motiv pentru care cetățenii racordați la rețeaua publică de termoficare stau zilele acestea în frig. Afectate sunt și 21 din cele 33 de școli din oraș. În total, din 18.662 de preșcolari și elevi înscriși, 11.370 învață în frig, potrivit IȘJ Vrancea. Deși primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, le-a recomandat școlilor să intre în sistem de predare online, acestea au refuzat, iar o parte dintre ele doar și-au redus programul.
„Eu am copilul la program prelungit la grădiniță. Soția a fost anunțată de educatoare să nu-l lăsăm program lung, până la 16:30-17:00, pentru că este foarte frig în grădiniță și nu ar vrea să îi culce pe copii acolo”, a spus, pentru HotNews.ro, unul dintre părinții care au copilul la o grădiniță din Focșani.
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea a anunțat într-un comunicat de presă că în 11 școli din Focșani programul a fost redus, din cauza frigului din săli.
„Nu e căldură din câte știu în grădiniță de vreo două săptămâni. Nu putem să îi lăsăm, că este foarte frig. A fost redus programul presupun până la urmă, asta nu știu exact, dar e programul foarte scurt. Adică la ora 11:00-12:00 ar trebui să îl luăm. Dar și cu programul scurt, tot este frig. Nu poți să ții niște copii mici în 14 grade sau 16 grade, mi se pare frig”, spune părintele cu care HotNews.ro a vorbit.
Inspectoarea școlară generală a IȘJ Vrancea, Livia-Silvia Marcu, spune că toate școlile din Focșani care sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare (21, din totalul de 33) „nu au căldură”.
„Am comunicat tuturor directorilor că există niște soluții pe care eu le am la îndemână, nicidecum de a furniza agentul termic, și anume: reducerea programului, am acceptat chiar până la 30 de minute, pentru că este o situație într-adevăr specială, cu cinci minute pauză. Cei care au solicitat au primit aprobare imediat, deci de astăzi pot avea program scurt”, a spus, într-o discuție cu HotNews.ro, șefa IȘJ Vrancea.
„De asemenea, le-am expus și propunerea domnului primar, care recomanda funcționarea în regim online. Nicio școală nu mi-a trimis vreo solicitare în acest sens. Am fost deschisă oricărei variante”, a adăugat inspectoarea.
Livia-Silvia Marcu spune că luni, 11 octombrie, autoritățile au luat decizia să închidă cele trei internate din Focșani unde sunt cazați aproximativ 150 de elevi.
„Astăzi am fost pe teren la cele trei internate din Focșani și am vorbit cu domnii directori decizând ca de mâine (n.red.: de marți, 12 noiembrie) să închidem acele internate, pentru că noaptea sunt temperaturi scăzute, între trei și 13 grade înțeleg că sunt în interior”, a declarat aceasta.
Ea spune că elevii care sunt cazați în mod obișnuit la cămin fie vor face naveta până când situația va fi remediată, fie pot participa în regim online la ore, de acasă.
„În cele trei internate stau cam 150 de elevi. Deci, fiind în 30 de unități școlare, vă dați seama că ar fi câțiva în fiecare școală, nu e un impact major, nu sunt clase întregi, în sensul acesta”, a mai spus inspectoarea.
Inspectoarea școlară a mai spus că nu știe concret de la autoritățile locale când va fi rezolvată situația.
„Domnul primar ne-a transmis adresa aceea în care propunea varianta învățării online și acolo e stipulată sintagma „în câteva zile” nu se va da căldură. Acum nu știu dacă cele câteva zile vor însemna o săptămână, două sau trei. Nu depinde de ISJ acest lucru. Eu sunt deschisă oricăror variante de funcționare”, a declarat aceasta.
Între timp, luni a avut loc o ședință de Consiliu Local unde pe ordinea de zi s-a aflat înființarea unei noi societăți care să furnizeze apă caldă și căldură cetățenilor din municipiu.
„Societatea nou înființată va prelua activitatea de producere a agentului termic de la ENET SA și va permite asigurarea continuității serviciilor de alimentare cu apă caldă și căldură pentru locuitorii Municipiului Focșani. Această decizie a fost luată ca urmare a problemelor financiare istorice ale ENET SA, societate care a rămas fără un contract de furnizare a gazelor naturale de la începutul lunii noiembrie”, a anunțat, săptămâna trecută, pe Facebook, primarul din Focșani, Cristi Valentin Misăilă.
„În paralel, pentru reluarea în regim de urgență a furnizării de agent termic și apă caldă, am făcut toate demersurile la Guvernul României pentru obținerea unui sprijin financiar necesar, valoarea consumului de gaze estimat pentru o lună de iarnă fiind de 8 milioane lei”, a mai transmis primarul.
Fosta firmă care furniza căldură și apă caldă în Focșani a înregistrat, „doar pe primul semestru din acest an”, o pierdere de 10,2 milioane lei.
„La finalul lunii septembrie 2024, societatea avea datorii de 221,2 milioane lei, din care 148,9 milioane lei sunt datoriile înscrise la masa credală. Societatea este deja în procedură de insolvență”, conform primarului, care a adăugat și că „o analiză arată faptul că doar 37% din abonați au plătit facturile de căldură/apă caldă către ENET SA”.
Pentru moment, școlile din Focșani care și-au redus programul de funcționare din cauza lipsei de căldură sunt: