Donald Trump spune că va vorbi cu Vladimir Putin. Liderul american susține că SUA și Rusia poartă discuții serioase - HotNews.ro

Donald Trump spune că va vorbi cu Vladimir Putin. Liderul american susține că SUA și Rusia poartă discuții serioase - Ho
📅 2025-02-05

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că va discuta cu omologul său rus, Vladimir Putin, și s-a arătat de părere că poate vor face împreună ceva ce a descris drept semnificativ, relatează Reuters.

Liderul american nu a elaborat, dar a menționat că Washingtonul poartă discuții serioase cu Moscova.

Atât partea americană, cât și cea rusă și-au exprimat public disponibilitatea pentru organizarea unei întâlniri între Donald Trump și Vladimir Putin, însă deocamdată nu au fost prezentate detalii în acest sens.

La începutul săptămânii, Kremlinul afirma că deocamdată nu a primit niciun semnal din partea SUA pentru o posibilă întrevedere Trump-Putin, dar că rămâne pregătit pentru organizarea unui eveniment de acest gen.

„Până în prezent, nu am primit niciun semnal de la americani”, declara purtătorul de cuvânt al Kremlinului într-o conferință de presă.

„Disponibilitatea (Rusiei pentru o întâlnire între cei doi lideri) rămâne, iar aceeași disponibilitate, din câte am auzit noi, rămâne valabilă și dinspre partea americană. Aparent, este nevoie de o anumită perioadă de timp (pentru a stabili ceva)”, mai spunea Dmitri Peskov.

În săptămâna precedentă, Vladimir Putin declara într-un interviu acordat televiziunii ruse de stat că președintele american „a spus că este gata să lucrăm împreună”.

Tot săptămâna trecută, Donald Trump a amenințat Rusia cu noi sancțiuni dacă Vladimir Putin nu ajunge la o înțelegere pentru încheierea războiului din Ucraina, potrivit Politico.

„Ajungeți la un acord acum și (puneți) STOP acestui război ridicol! NU VA FACE DECÂT SĂ SE ÎNRĂUTĂȚEASCĂ. Dacă nu ajungem la o «înțelegere», și asta în curând, nu am de ales decât să pun niveluri ridicate de Taxe, Tarife și Sancțiuni pe orice este vândut de Rusia în Statele Unite și asupra diverselor alte țări participante”, a scris Trump atunci într-un mesaj pe Truth Social, menționând printre altele că ar prefera calea ușoară, că iubește poporul rus și că a „avut întotdeauna o bună relație cu președintele Putin”.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

SUA au descoperit dispozitive medicale ce trimit datele vitale ale pacienților în China dacă sunt conectate la internet

Administrația pentru Alimente și Medicamente a Statelor Unite (FDA) a avertizat unitățile medicale și îngrijitorii care monitorizează la distanță pacienți folosind monitoare medicale fabricate de compania chineză Contec să deconecteze dispozitivele de la internet cât…

Crin Antonescu spune că și-a depus dosarul de pensionare / „Să nu confundaţi situaţia de a nu fi angajat undeva cu situaţia de a lenevi”

Candidatul PSD-PNL-UDMR la Preşedinţie, Crin Antonescu, a reafirmat, miercuri, la Europa FM, că în ultimii ani a trăit, în principal, din veniturile soţiei, explicând şi care a fost programul său în cei 8 ani de…

VIDEO POT anunță plângere penală împotriva președinților celor două Camere / Anamaria Gavrilă spune că procedura de suspendare a lui Iohannis va fi reluată „cât de repede”

Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat, miercuri, că depune o plângere penală împotriva președinților de la Camera Deputaților și Senat, Ilie Bolojan și Ciprian Șerban, pe care îi acuză că „din nou au refuzat abuziv…

Profesor în neuroștiințe la Stanford, despre polarizarea alegerilor: „Învață-i pe oamenii care se urăsc între ei cine profită de pe urma acelei uri”

Robert Sapolsky, renumit profesor de biologie, neurocercetător la Universitatea Stanford din SUA și autor bestseller New York Times, atrage atenția asupra impactului negativ pe care polarizarea alegerilor îl are asupra sănătății sociale și individuale. Într-un…

Grupuri germane de activiști dau în judecată X, platforma lui Elon Musk, acuzând manipularea alegerilor

Două grupuri germane de activiști au dat în judecată platforma de socializare X, deținută de Elon Musk, acuzând că încalcă legea europeană întrucât refuză să ofere informațiile necesare pentru a urmări dezinformarea online înainte de…

SuperLiga: CFR Cluj, victorie mare cu FC Hermannstadt. Louis Munteanu, din nou decisiv

CFR Cluj a învins echipa FC Hermannstadt, scor 1-0, într-un meci disputat miercuri, pe teren propriu, în etapa cu numărul 25 din SuperLiga. Trupa lui Dan Petrescu a avut parte de un adversar dificil la…

Deplasarea trupelor și a armamentului rămâne problematică în UE, avertizează auditorii: „Mobilitatea militară a devenit o prioritate crucială”

Deplasarea trupelor și a armamentului în Europa rămâne „problematică” și nu este clar „cine ce face” când vine vorba de mobilitate, au declarat auditorii UE, miercuri, pe măsură ce continentul accelerează eforturile de construire a…

„Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat”. Ce spune Ilie Bolojan despre eventuala revenire a lui Klaus Iohannis în partid

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că nu crede că actualul șef al statului se va întoarce în partidul care l-a lansat spre Cotroceni, potrivit News.ro. Întrebat, la Pro TV, dacă are Klaus Iohannis…

Președintele Academiei Române, decani și profesori de la 12 facultăți de Istorie, avertisment pentru ministrul Educației: Reducerea orelor de Istorie este periculoasă în contextul actual

Decani și profesori de la 12 facultăți de Istorie din România, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop și șeful secției de Istorie-Arheologie al Academiei, Victor Spinei, au lansat o petiție în care își exprimă dezacordul față…

Victor Ponta anunță că „se strâng semnături” pentru candidatura lui la prezidențiale. „În cel mai scurt timp voi anunța care este decizia mea” / Prima reacție din PSD

Fostul premier social-democrat Victor Ponta a anunțat miercuri că și-a lansat site și că în prezent „sunt mulți voluntari care strâng semnături” pentru o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidențiale programate în luna mai,…

Good News

Only good and positive news.