Fotbalistul Valentin Gheorghe, jucătorul în vârstă de 27 ani, a semnat, joi, un angajament valabil până la finalul sezonului 2026-2027 cu echipa Petrolul Ploieşti, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.
Născut la Ploieşti, Vali Gheorghe s-a format la juniorii Astrei, echipă pentru care a şi debutat în primul eşalon, în 2016. Cinci ani mai târziu s-a transferat la FCSB, iar în vara lui 2022 a făcut pasul către prima ligă turcă, fiind împrumutat la Umraniyespor. S-a întors în România după un sezon, evoluând, mai apoi, pentru Universitatea Cluj şi, ultima data, Politehnica Iaşi.
Extrema Vali Gheorghe, care poate juca pe ambele benzi ale terenului, are 181 de prezenţe şi 28 de goluri marcate în primul eşalon intern, precum şi 24 de apariţii (1 gol marcat) în prima ligă din Turcia.
A fost component al reprezentativei olimpice a României, participantă, în 2021, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, acolo unde a jucat în toate cele trei meciuri disputate de către "tricolori".