Știința stocării, varianta USR sau cum să scrii o lege cu greșeli gramaticale și gropi de nisip!

Știința stocării, varianta USR sau cum să scrii o lege cu greșeli gramaticale și gropi de nisip!
📅 2025-04-16

Când cei de la USR semnează un proiect de lege (L078/2025), ai putea fi tentat să crezi că urmează ceva revoluționar. Doar sunt „elita”, nu? Tineri frumoși și liberi, specialiști formați în școlile corporatiste ale Europei Unite, vegheați de vegani și hrăniți cu grafene. Așteptările sunt mari. Dar realitatea, ca de obicei, e de râs. Sau de plâns. Sau de pus într-un documentar tragicomic despre analfabetismul funcțional cu pretenții de reformă.

Ultimul lor proiect - o „lege pentru stimularea investițiilor în stocarea energiei electrice” și modificarea Codului Fiscal. Sună verde, eco, sustenabil. Numai că în loc să revoluționeze sistemul energetic, au reușit să bage în priză un maldăr de prostie birocratică împănată cu greșeli gramaticale cât casa poporului.

Proiectul nu definește nici măcar noțiunea de bază - ce e, domnule, un „sistem de stocare”? În mintea useristă, probabil e orice - o baterie, o groapă cu nisip, un sac de sare, un hamster pe roată legat la panou solar. Nu știm. Nici ei nu știu. Dar vor TVA redus.

Și nu doar atât. Vor ca această reducere să fie aplicabilă și pentru „componențe achizilionate separat”. Da, cu „l”, ca-n „gramatică achizilionată la reducere”, probabil de pe un site chinezesc.

Ce-i drept, dacă tot nu înțeleg sistemul energetic, măcar ar fi putut înțelege limba română. N-au reușit nici asta.

„Partieule” - probabil o aluzie la „petrecere” în franceză, dar nimerită într-o frază despre... mediu.

„Ecologiea” - o greșeală care merită menționată la olimpiada de mediu pentru ignoranți.

„Energetics” - o tentativă de englezism care i-ar face și pe traducătorii de la Google Translate să roșească.

„Kit rilor” - aici deja pare că s-au jucat cu bara de spațiu ca-n prima zi de Word.

Proiectul prevede tratamente fiscale diferite pentru mediul privat și cel public. Nu oferă vreo justificare. De ce? Pentru că la USR logica e opțională, iar egalitatea de tratament devine valabilă doar când e în interesul lor. Iar când sunt prinși cu discriminări fiscale, spun că... „nu e cazul”. Dar dacă tu, cetățean, spui că n-ai bani de baterii scumpe, tot tu ești reacționarul, ignorantul, prizonierul „vechiului sistem”.

Se mai miră cineva că proiectul n-a trecut prin nicio consultare publică? Nu. Când ai încredere absolută în propria superioritate morală și intelectuală, de ce să te mai cobori la popor?

Acești domni și doamne de la USR, care-și încep discursurile cu „la noi în firmă” și le termină cu „în Berlin așa se face”, nu sunt în stare să lege două idei coerente într-o lege. Au vrut stocare și ne-au oferit... bâlbe legislative, confuzii fiscale și o dovadă de analfabetism funcțional aplicat.

Proiectul lor nu stochează energie. Stochează doar ignoranță, ipocrizie și o aroganță pe care numai neștiința o poate produce. Dacă ar fi după ei, România ar funcționa pe baterii second-hand și gramatica ar fi opțională, ca TVA-ul pentru băieții deștepți ai tranziției.

În rest, să fie sustenabil, verde și „european”. Dar cu „kit rilor” și „ecologiea”, vă rugăm frumos!

Ninel PEIA, Senator al României, Chestor al Senatului

S.O.S. România

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

România face un pas înainte către OCDE! Reformă majoră în sistemul de pensii private - ce schimbări aduce OUG adoptată de Guvern

Guvernul a adoptat miercuri OUG care reprezintă un pas important în direcția realizării obiectivului strategic de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și vizează modificări ale cadrului legislativ care guvernează piața pensiilor private, potrivit Citește mai...

Amendă usturătoare pentru Dinamo: Peste 37.000 de lei după derby-ul cu Rapid

Comisia de Disciplină din cadrul FRF, întrunită miercuri, a sancţionat FC Dinamo cu peste 37.000 de lei ca urmare a incidentelor de la meciul cu Rapid, conform news.ro.În conformitate cu prevederile art. 45. Citește mai departe...

FOTO Nicușor Dan, surprins când folosea mașina Primăriei Capitalei în timpul campaniei. Legea interzice acest lucru (Digi24)

Nicușor Dan a fost surprins, cel puțin o dată, când participa la activități de campanie cu o mașină ce aparține de Primăria Capitalei. Legea le interzice candidaților să se folosească de resursele instituțiilor publice în timpul campaniei electorale.Digi24. Citește mai departe...

Travis Scott intră în El Clasico: Logo-ul rapperului, pe tricourile Barcelonei

Publicaţia catalană DiariARA a anunţat că logo-ul rapperului Travis Scott va apărea pe tricourile echipei FC Barcelona pentru următorul Clasico, cu Real Madrid, la 11 mai, ca parte a acordului Spotify cu clubul, scrie news.ro. Citește mai departe...

E OFICIAL: prețuri de Las Vegas pentru apartamentele din București

Blocajul urbanistic al Bucureștiului, instrumentat de către edilul general continuă să genereze efecte devastatoare în problema locuirii. Citește mai departe...

Război între judecătorii din Dosarul ICA. Fosta judecătoare Bogdan a făcut plângere împotriva judecătorului Mihalcea

Consiliul Superior al Magistraturii a respins recent plângerea depusă de fosta judecătoare Camelia Bogdan împotriva promovării lui Mihai Alexandru Mihalcea la Înalta Curte de Casație și Justiție. Citește mai departe...

Centrul militar zonal Timiș face recrutări

Ministerul Apărării Naționale, prin Biroul informare-recrutare Timiș, aduce la cunoștința celor interesați oferta educațională a instituțiilor postliceale de învățământ militar și a celor universitare civile pentru formarea maiștrilor militari și a subofițerilor în anul Citește mai departe...

Vladimir Putin îl trimite pe generalul rebel la 'moarte sigură'. Cine este Ivan Popov, care va prelua comanda Storm Z - rata de supraviețuire, doar 40%

Generalul-maior Ivan Popov, unul dintre cei mai vocali critici ai conducerii armatei ruse, revine pe frontul din Ucraina după aproape doi ani de la înlăturarea sa din funcție și arestarea pentru presupusă fraudă. Citește mai departe...

Finlanda va menține închisă granița cu Rusia

Guvernul Finlandei a decis să țină granița cu Rusia închisă până la noi dispoziţii, se precizează într-o declarație publicată pe site-ul Cabinetului finlandez. "Guvernul și-a confirmat intenția de a menține închise punctele de trecere a frontierei de est, conform Rador. Citește mai depa...

'Aurul digital' câștigă teren pe plan mondial, în timp ce pieţele tradiţionale se clatină după politica 'America First' (analiză)

Tensiunile internaţionale s-au accentuat odată cu activarea politicii tarifare „America First” a preşedintelui Donald Trump, care a aprins un război comercial cu ecou în pieţele financiare, însă din tot acest context, industria cripto ar fi cea care ar avea de câştigat, arată o Citește mai d...

Good News

Only good and positive news.