Ministerul Apărării Naționale, prin Biroul informare-recrutare Timiș, aduce la cunoștința celor interesați oferta educațională a instituțiilor postliceale de învățământ militar și a celor universitare civile pentru formarea maiștrilor militari și a subofițerilor în anul universitar 2025-2026!
Maiştrii militari îndeplinesc funcţii cu atribuţii de comandă/conducere a unor structuri tehnice de suport logistic sau funcţii de execuţie.
Maiștrii militari deţin competenţe de utilizare, administrare, întreţinere şi reparare a armamentului, tehnicii şi materialelor din dotare, în vederea asigurării operativităţii acestora.
Cariera de maistru militar începe, de regulă, cu gradul de maistru militar clasa a V-a şi se poate avansa până la gradul de maistru militar principal.
Subofiţerii sunt luptătorii şi/sau specialiştii care ocupă funcţii de comandanţi/şefi de grupe, în structurile combatante, sau funcţii de execuţie.
Subofiţerul poate fi lider al grupului militar specialist într-un domeniu care implică o pregătire distinctă, luptător - capabil să desfăşoare acţiuni de luptă atât individual, cât şi în echipă, instructor - capabil să transmită cunoştinţe şi deprinderi subordonaţilor.
Cariera de subofițer începe, de regulă, cu gradul de sergent şi se poate avansa până la gradul de plutonier adjutant principal
Maiştrii militari și subofiţerii aflaţi în a doua parte a carierei se pot specializa în activitatea de stat major şi de management executiv al activităţilor din armele, serviciile şi domeniile funcţionale ale armatei.
Instituțiile de învățământ de formare a maiștrilor militari și a subofițerilor și numărul de locuri sunt:
Studii universitare de licență – asistent medical generalist:
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie "George Emil Palade" Tg. Mureș – 50;
Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara – 18;
Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași – 15;
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova – 15.
Studii postliceale pentru formarea maiștrilor militari:
Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre "Basarab I" – 189;
Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene "Traian Vuia" – 183;
Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale " Amiral I. Murgescu " – 129;
Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică – 178;
Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Logistică "Gheorghe Lazăr" – 51.
Studii postliceale pentru formarea subofițerilor:
Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre "Basarab I" – 395;
Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene "Traian Vuia" – 88;
Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică – 115;
Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Logistică "Gheorghe Lazăr" – 115.
Graficul activităților:
1. Înscrierea se finalizează în 06 iunie 2025:
2. Selecția se desfășoară până în 13 iunie 2025 - constă în evaluarea capacității motrice, evaluarea psihologică și interviul de evaluare finală;
Evaluarea capacității motrice este constituită din parcurgerea unui traseu utilitar aplicativ și alergare de rezistență pe distanța de 2000 m. Baremul este afișat pe https://www.recrutaremapn.ro/selectie.php ;
Probele de selecție se vor desfășura pe parcursul a 2 (două) zile
3. Examinarea medicală se va efectua la Spitalul Clinic Militar de Urgență Timișoara – termen limită 20 iunie 2025;
4. Finalizarea dosarului de candidat - 04 iulie 2025 în cazul instituțiilor de învățământ din rețeaua MApN. Pentru celelalte instituții pentru care sunt scoase locuri la concurs data limită se va stabili prin reglementări proprii ale instituțiilor organizatoare;
Admiterea:
- Instituțiile de învățământ din rețeaua MApN – în baza mediei de BAC,
- Celelalte instituții de învățământ superior - va fi stabilită prin regulamentele proprii ale acestora.
Numărul de locuri din Planul de școlarizare al Ministerului Apărării Naționale pentru anul de învățământ 2025-2026 pe categorii de personal, arme și specialități, este disponibil spre consultare la adresa: https://dgmru.mapn.ro/pages/planul-de-scolarizare-al-ministerului-apararii-nationale-pentru-anul-de-invatamant-2025-2026 .
Criterii specifice de recrutare:
Se pot înscrie elevii claselor a XII-a precum și absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat, având vârsta de cel mult 30 de ani împliniți în anul organizării concursului de admitere.
De asemenea vă informăm că este în desfășurare până data de 09 mai 2025 înscrierea la instituțiile de învățământ superior militar și civil pentru formarea ofițerilor. Detalii privind recrutarea pentru această categorie găsiți aici:
https://www.recrutarem
https://linktr.ee/recrutare.mapn
Detalii suplimentare cu privire la organizarea și desfășurarea activităților specifice procesului de înscriere, selecție și admitere, pot fi obținute de la sediul Centrului Militar Zonal Timiș din Timișoara, Bulevardul Mihai Viteazul, nr.32 sau telefonic, la 0256433698.