Salvamontiştii chemaţi de rudele unui bărbat beat, care au spus că e inconştient - Individul a devenit recalcitrant şi a refuzat să meargă la spital

Salvamontiştii chemaţi de rudele unui bărbat beat, care au spus că e inconştient - Individul a devenit recalcitrant şi a
📅 2025-01-24


Salvamontiştii maramureşeni au intervenit, joi seară, în condiţii dificile, pentru preluarea unui bărbat ale cărui rude au anunţat că este inconştient, după ce a consumat mult alcool. Ajunşi la faţa locului, salvatorii au constatat că individul este recalcitrant şi refuză să fie dus la spital. Tot joi seară, salvatorii din Maramureş au recuperat un ucrainean care a căzut de pe o stâncă, potrivit news.ro

Prima intervenţie de joi seară a Salvamont Maramureş a avut loc în urma unui apel la 112. Rudele unui bărbat de 51 au sunat la numărul de urgenţă, cerând ajutor şi spunând că acesta este inconştient din cauza alcoolului consumat. Pentru că ambulanţa nu putea ajunge până la locuinţa bărbatului, au fost solicitaţi, în sprijin, salvamontiştii.

”Odată ajunşi la faţă locului, după ce au parcurs un drum cu acces dificil pe o porţiune de aproximativ 5 kilometri până la casa bărbatului aflată într-o zona cu acces doar a autospecialelor 4x4, salvatorii montani din echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureş l-au găsit pe bărbat lângă gard, conştient, fără probleme medicale, recalcitrant din cauza cantităţii de alcool consumat care a refuzat transportul la unitatea medicală”, transmit oficialii Salvamont Maramureş.

Salvatorii montani s-au retras de la prima acţiune, iar pe drumul către baza Salvamont au primit o nouă misiune.

De data aceasta, un cetăţean ucrainean a solicitat ajutor, spunând că a căzut de pe o stâncă. Bărbatul a povestit că, în urma căzăturii, se deplasează foarte greu şi are dureri în piept şi nu poate respira.

”Salvatorii montani au plecat rapid spre coordonatele cetăţeanului ucrainean de 31 ani, coordonate transmise de colegii de la STS Maramureş cade indicau că acesta se află în zona Poienile de sub Munte, iar în momentul în care a fost găsit a cerut apă şi hrană. Colegii salvatori montani au răspuns solicitărilor, iar ulterior l-au coborât până la echipajul SMURD venit în sprijin.  Pe tot parcursul apelurilor prin 112 şi ulterior chestionat fiind dacă e singur cetăţeanul ucrainean a susţinut că nu a venit cu nimeni dar ulterior şi-a schimbat declaraţia spunând că a mai fost un coleg de 24 ani cu el care rănit fiind a rămas în apropierea frontierei, fără să ne dea eventuale coordonate sau alte detalii ajutătoare”, precizează reprezentanţii Salvamont Maramureş.

Potrivit acestora, ucraineanul de 31 ani a fost preluat de un echipajul medical, după care va fi predat autorităţilor competenţe.

Informaţiile primite de către salvatorii montani arată că cel de al doilea ucrainean rănit nu a trecut frontiera, ucraineanul de 31 ani afirmând că s-a despărţit de acesta pe teritoriul ţării vecine, foarte aproape de graniţa cu România.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Furtuna solară din mai 2024, cea mai puternică din ultimii 35 de ani

Furtuna solară din luna mai a anului trecut a fost cea mai intensă din ultimii 35 de ani şi şi-a pus amprenta asupra datelor seismice de pe toată planeta, conform cercetărilor conduse de seismologul Jordi Diaz Cusi, de la Centrul de Geoştiinţe din Barcelona al Consiliului Naţional de Citește...

Un gigant sportiv concediază sute de angajați, deși profitul din ultimul an a crescut enorm

Un val de incertitudine lovește piața muncii din Germania: gigantul sportiv Adidas a anunțat reducerea a sute de locuri de muncă la sediul său central din Herzogenaurach, la doar câteva zile după publicarea unor rezultate financiare record. Citește mai departe...

S-a creat un precedent în Europa: O mamă singură trebuie să beneficieze de un concediu parental dublu

O instanţă din Spania a decis că o mamă singură are dreptul la un concediu parental dublu, cumulându-le pe al ei şi pe al partenerului ei dacă ar fi avut unul, se arată într-o decizie consultată joi de AFP. Citește mai departe...

Un nou tip de stres îi aduce pe români la cabinetul psihologului. Ce este anxietatea climatică și cum se poate trata

În ultimii ani, România a experimentat schimbări climatice semnificative, evidențiate de creșterea frecvenței și intensității valurilor de căldură, ploi torențiale și vijelii, secetă extremă și noi recorduri absolute de temperatură. Citește mai departe...

Trump inagurează era cripto - Ordin executiv pentru a sprijini creșterea criptomonedelor

Președintele SUA, Donald Trump, a semnat joi un ordin executiv prin care creează un grup de lucru pentru criptomonede însărcinat să propună un nou cadru de reglementare pentru activele digitale și să analizeze crearea unui stoc de criptomonede, notează Reuters. Citește mai departe...

VIDEO Situație ciudată într-un oraș mare din România: Primăria primește sesizări care cer oprirea iluminatului arhitectural al unui pod

Primăria Arad a primit o sesizare neobişnuită de la un cetăţean, care cere oprirea iluminatului arhitectural al noului pod peste Mureş construit în oraş, afirmând că este deranjat când se trezeşte să vadă "cerul în culori artificiale" şi recomandă ca, Citește mai departe...

Salvamontiştii chemaţi de rudele unui bărbat beat, care au spus că e inconştient - Individul a devenit recalcitrant şi a refuzat să meargă la spital

Salvamontiştii maramureşeni au intervenit, joi seară, în condiţii dificile, pentru preluarea unui bărbat ale cărui rude au anunţat că este inconştient, după ce a consumat mult alcool. Citește mai departe...

Nicusor Dan și trezirea în conștiință juridică - Primarul vorbește despre Inspecția Judiciară, dar nu pare să înțeleagă ce face instituția

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat pentru funcţia de preşedinte al ţării, critică Inspecţia Judiciară, instituția care cercetează abaterile disciplinare ale magistraților. Citește mai departe...

Liga Europa: Tottenham, cu Drăguşin integralist, s-a impus la Hoffenheim, scor 3-2

Echipa engleză Tottenham Hotspur, cu românul Radu Drăguşin integralist, a învins joi, în deplasare, scor 3-2, gruparea germană Hoffenheim, în etapa a 7-a din Liga Europa, potrivit news. Citește mai departe...

Victorie mare pentru FCSB, 3-2 la Baku cu Qarabag

Echipa bucureşteană FCSB a învins joi seara, în deplasare, scor 3-2, formaţia azeră Qarabag, în etapa a şaptea din Liga Europa. Bucureştenii sunt pe locul 6 în clasament, potrivit news. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.