Rusia lansează un adevărat baraj de minciuni asupra Europei

Rusia lansează un adevărat baraj de minciuni asupra Europei
📅 2025-01-30

Pe demnitarii europeni îi așteaptă o bătălie îndelungată contra dezinformării.

În vreme ce războiul din Ucraina se apropie de intrarea în al patrulea an, liderii europeni nu pot face mare lucru în afară de a sta cu mâinile în sân și a aștepta să vadă care e presupusul plan al președintelui american Donald Trump de a opri conflictul - ori dacă președintele rus Vladimir Putin va răspunde la recenta amenințare a lui Trump cu taxe vamale și sancțiuni, relatează Foreign Policy citat de Rador Radio România.

Puțini cred că Putin va sista ostilitatea Rusiei față de Vest, motiv din care mulți responsabili prezic pentru 2025 o amplificare spectaculoasă a războiului propagandistic al Kremlinului.

„Putin nu are intenția, și de altfel nici capacitatea, de a utiliza amenințări convenționale contra Occidentului, dar el poate folosi totuși războiul neconvențional - sau «hibrid» - pentru a încerca să dezbine Vestul, și în special Europa”, a declarat John Foreman, fost atașat militar britanic la ambasadele din Moscova și Kiev.

Punând la un loc ascensiunea populismului, neîncrederea dintre țări și incertitudinea economică de pe continent, putem vorbi de o prognoză însorită pentru un perturbator ca Putin. „E posibil ca Putin să se uite la Europa și să vadă în solidaritatea ei fisuri în care poate vârî o rangă pentru a le deschide larg”, a declarat Mark Galeotti de la Royal United Services Institute, un grup de reflecție din Londra.

Dar de ce - date fiind toate problemele pe care el le are deja pe cap - ar vrea Putin să propage dezbinarea în UE? „Occidentul e incomparabil mai puternic decât Rusia, indiferent ce criteriu de comparație ai folosi”, a afirmat Galeotti. „Dacă ești în măsură să paralizezi niște țări din punct de vedere politic, atunci le vei diminua drastic abilitatea de a lua măsuri precum asigurarea de ajutor pentru Ucraina ori coordonarea politicii împotriva Rusiei.”

Kremlinul are un îndelungat istoric de utilizare a tacticilor de război hibrid pentru a perturba politica europeană

Indiferent ce operațiuni ar fi - de exemplu hackeri sponsorizați de Rusia care atacă baze de date guvernamentale sau poartă campanii de dezinformare -, scopul e mereu același: să disemineze îndoiala și să discrediteze guvernele care conduc țările adversare.

Iar anul acesta ar putea fi unul nemaipomenit de spectaculos pentru politica europeană. Franța șchioapătă din criză în criză după ce alegerile anticipate din vară ale președintelui Emmanuel Macron au produs o reacție adversă - spre beneficiul exclusiv al lui Marine Le Pen, o aliată de extrema-dreaptă a lui Putin [totuși, în ultimii ani Le Pen și-a schimbat vădit poziția filorusă anterioară, cel puțin retoric - n.trad.]. În februarie vor fi alegeri generale în Germania, unde divergențele pe tema imigrației ar putea aduce partidul de extrema dreaptă Alternativă pentru Germania pe locul doi - o problemă mare pentru o țară care are de obicei guverne de coaliție. În Austria guvernul tocmai a fost format de Partidul Libertății, de extrema dreaptă, rusofil. Iar în Regatul Unit tema imigrației va domina foarte importantele alegeri locale din mai.

Instabilitatea politică a Europei îi face pe cetățenii ei receptivi la dezinformarea rusă. Iar în 2025 vor fi o mulțime de ocazii pentru ca armatele de troli ale Rusiei să-și bage nasul în treburile ei.

După contramandarea controversată a turului doi al alegerilor prezidențiale din România, o serie de site-uri asociate cu Kremlinul au publicat mai multe articole cu acuzații dintre cele mai fanteziste, de la cea că UE ar fi intervenit în alegerile din țară până la aceea că SUA ar fi complotat în vederea unui nou puci la București.

În realitate, alegerile au fost contramandate întrucât Curtea Constituțională a României anulase rezultatele primului tur, din cauza acuzațiilor de interferență rusă masivă. Iar întâmplarea face ca învingătorul acelui prim tur să fi fost Călin Georgescu, un candidat independent de extrema dreaptă care promisese sistarea ajutorului pentru Ucraina.

Însă o simplă privire sumară aruncată la EUvsDisinfo, serviciul UE de monitorizare a dezinformării, demonstrează că România e departe de a fi unicul caz.

Romania nu e singurul caz

Rusia e acuzată de interferențe similare și la alegerile prezidențiale din Moldova, câștigate la mustață de o candidată pro-UE și anti-Kremlin, precum și la cele din Georgia, câștigate de partidul rusofil Visul Georgian - fapt care a declanșat proteste naționale ample.

Alegerile sunt inerent vulnerabile la interferență în era digitală. Responsabilii europenei se tem tot mai mult de ce stratageme ar mai putea folosi Kremlinul la alegerile generale moldovene din 2025.

Moldova e importantă prin prisma rolului pe care îl joacă în înfruntarea dintre Vest și Rusia. Teritoriul ei include și Transnistria, o regiune separatistă considerată pe plan internațional drept aflată sub ocupația Rusiei.

Responsabili NATO sunt în special îngrijorați de cum ar putea reacționa Rusia la vestea că administrația rusofilă a Transnistriei va refuza gazele europene iarna aceasta. UE a luat măsuri pentru a putea livra gaz non-rusesc mai multor țări după expirarea unui acord pe cinci ani între Rusia și Ucraina privind tranzitul gazului; acordul permitea aprovizionarea UE cu gaze din Rusia prin intermediul Ucrainei.

Europenii se tem că Rusia, care a mai folosit deja energia pe post de armă, se va folosi de criza energetică pentru a „învinovăți Ucraina și Moldova”, în vreme ce cetățenilor din Transnistria le va „îngheța măduva-n oase”, după cum s-a exprimat un responsabil NATO.

O sursă din UE care lucrează în domeniul dezinformării ruse a declarat că a depistat deja cazuri în care Rusia folosește penuria de gaz pe post de instrument propagandistic în state europene.

Criticile pe care le poate formula Rusia la adresa Ucrainei și Moldovei sunt evidente: Ucraina a oprit tranzitul gazului, în vreme ce Moldova a trecut în tabăra ideologică a UE, lăsând Transnistria pe cont propriu.

Pot urma și alte acuzații la adresa UE, dacă gazul s-ar scumpi semnificativ, deși iernile relativ blânde de după 2022 au împiedicat scumpiri considerabile. Există deja câțiva conducători europeni care-l simpatizează pe Putin și-și târăsc picioarele în privința ajutorului pentru Ucraina - în principal Ungaria și Slovacia.

De fapt premierul slovac Robert Fico și-a șocat omologii europeni cu o vizită-surpriză la Moscova în decembrie, pentru a discuta despre gaz. „Iar în presa rusă chestiunea nu a fost răstălmăcită măcar la modul «Ia te uită, avem prieteni în Europa», ci la modul «Ia uitați ce putere are gazul nostru, îi târăște pe conducătorii europeni la noi să-l cerșească»”, a declarat o sursă din UE.

Teoretic, dezinformarea i-ar putea determina pe unii lideri UE să ceară derogări pentru achiziția de gaz rusesc, gazul fiind vital pentru economia europeană. I-ar putea determina pe conducători să se gândească de două ori înainte de a-și mări ajutorul pentru Ucraina. Sau i-ar putea amplifica vocea Rusiei [influența diplomatică - n.trad.] într-un moment în care Putin se pregătește să negocieze un acord cu Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Condițiile necesare pentru înflorirea dezinformării în Europa în următorii ani sunt aproape perfecte. Viața politică a continentului e caracterizată de dezbinare și nu există nici măcar o singură prioritate comună în materie de politici publice. Țările sunt preocupate de tot soiul de probleme, de la inflație până la imigrație, pentru care caută soluții tot mai radicale.

Între timp, giganți tehnologici americani precum Meta și X își anulează politicile de moderare a conținuturilor, ceea ce înseamnă că minciunile care ațâță aceste focuri ar putea deveni mai răspândite [în realitate X n-a schimbat nimic recent, iar Meta și-a substituit politica de verificare a conținuturilor de către terți cu politica X a „notelor comunitare”, prin care moderarea e realizată chiar de către utilizatori prin echivalentul unei note de subsol - n.trad.].

Din toate acestea are de câștigat un om. Dacă Putin va putea folosi următorii ani pentru a induce perturbări și confuzie în Occident, atunci viziunea lui de o obsesie patologică cu privire la viitorul Europei de Est ar putea deveni mai ușor de înfăptuit.

Articol de Luke McGee (jurnalist specializat în diplomație europeană)

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Horoscopul zilei de 1 februarie 2025. Taurii trebuie să renunțe la confort. Află ce se întâmplă cu zodia ta

Horoscopul zilei de 1 februarie 2025 spune că Taurii trebuie să renunțe la confort și dorința de a controla totul. Aceste lucruri nu îi ajută să se descopere și să ajungă în cel mai înalt punct al vieții lor. Citește mai departe...

Rezultate înregistrate joi seara, în ultima etapă din grupa Liga Europa

Echipa italiană Lazio Roma a pierdut la Braga, cu Sporting, scor 0-1, dar a terminat pe primul loc faza grupelor în Europa League. În optimi s-au mai calificat direct Tottenham, cu Radu Drăguşin, şi Glasgow Rangers. Citește mai departe...

Dumitru Chisăliţă: Eradicarea sărăciei nu se face cu creşteri din pix a salariilor şi pensiilor, ci cu o utilizare inteligentă a resurselor

Eradicarea sărăciei se face cu o utilizare inteligentă a resurselor, o valorificare superioară a materiei prime, gazelor, energiei şi a resursei umane, dar şi cu o restructurare eficientă şi eficace, care înseamnă politici publice adecvate, nu "trenuleţe", susţine Citește mai depar...

Cercetătorii confirmă: un asteroid conține elementele de bază ale vieții. Suntem pe cale să aflăm răspunsuri la multe întrebări despre existența noastră

O analiză arată că în praful granulat al unui asteroid numit Bennu au fost găsite componentele chimice ale vieții. Mostrele de rocă spațială, care au fost colectate de o navă spațială Nasa și aduse pe Pământ, conțin o gamă bogată de minerale și mii de compuși organici. Citește mai departe...

Raport 2025: Salariul mediu lunar va crește la 5.355 lei, dar numărul şomerilor este estimat la 250.000

Salariul mediu lunar în România pentru anul 2025 este estimat la 5.355 de lei, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2025 şi proiecţia acesteia pe anii 2026-2028 publicat joi seară de Guvern, odată cu proiectul Legii bugetului. Citește mai departe...

Noi scumpiri de la 1 aprilie 2025, în proiecția guvernamentală publicată odată cu proiectul bugetului de stat

Nivelul accizelor la o serie produse energetice, precum combustibil, gaz lichefiat, cărbune şi electricitate, va fi actualizat în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2025, se arată în Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2025 şi proiecţia acesteia pe anii 2026-2028, publicat Citeș...

FOTO Povestea celui mai faimos hoț din istorie: A furat celebra operă Mona Lisa - A organizat un jaf ca în filme

Vincenzo Peruggia este faimos pentru furtul „Mona Lisei” în 1911, considerat cel mai mare jaf de artă din istorie. Acesta, un imigrant italian, lucrase pentru o perioadă scurtă la muzeul Luvru din Paris, unde a avut ocazia să instaleze sticlă de protecție în jurul mai multor opere Citește ma...

Creștere alarmantă a violenței în magazinele britanice: 50% mai multe atacuri într-un an

Violenţa şi agresiunile în magazine au crescut cu aproape jumătate în Regatul Unit în perioada 2023-2024, potrivit Federaţiei vânzătorilor britanici cu amănuntul, British Retail Consortium (BRC), care subliniază totodată o creştere a incidentelor implicând o armă, relatează AFP. Citește mai ...

Explozie devastatoare în Spania: Şase răniţi la fabrica de muniţie Rheinmetall Expal Munitions

Şase persoane au fost rănite - una grav - într-o explozie la o fabrică de muniţie, în sud-estul Spaniei, care aparţine societăţii germane Rheinmetall, anunţă joi serviciile de urgenţă din regiunea Murcia, relatează AFP, conform News.ro. Citește mai departe...

Preşedintele Sisi îl refuză pe Trump: 'Strămutarea palestinienilor din Fâșia Gaza este o nedreptate la care nu putem participa'

Preşedintele egiptean Abdel Fattah Al-Sisi a declarat miercuri că ţara sa nu va lua parte la strămutarea palestinienilor, un "act injust" care ar ameninţa securitatea ţării, în primul său răspuns public la propunerea preşedintelui american Donald Trump ca Egiptul Citește mai depart...

Good News

Only good and positive news.