Luni, 13 ianuarie, începe o nouă ediție Tezaur. Asfel, românii vor putea investi în titlurile de stat cu dobânzi neimpozabile de până la 7,8%, potrivit mediafax.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, titlurile de stat Tezaur cu maturități de 1, 3 și 5 ani vor avea dobânzi anuale de 7%, 7,5% și, respectiv, 7,8%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.
„Titlurile de stat reprezintă o investiție sigură, cu o dobândă avantajoasă și neimpozabilă. În plus, avantajul investiției cetățenilor în titluri de stat este că dobânda plătită din bugetul de stat rămâne în țară, se duce în buzunarul românilor, iar cetățenii contribuie prin aceste împrumuturi la o construcție bugetară mai echilibrată. Mă bucură faptul că din ce în ce mai mulți români aleg să investească în titluri de stat și recomand tuturor ca începând de luni, să investească cu încredere în titlurile de stat Tezaur”, a declarat ministrul Finanțelor, Tánczos Barna.
Titlurile de stat vor putea fi cumărate între 13 ianuarie și 6 februarie online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului, între 13 ianuarie și 7 februarie de la sediul unităților Trezoreriei Statului, iar între 13 ianuarie și 6 februarie în mediul urban și 13 ianuarie și 5 februarie în mediul rural, prin subunitățile companiei Poșta Română.
„Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri”, se arată în comunicat.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.