Breaking - ÎCCJ a decis: judecă de urgență cererea lui Georgescu de reluare a turul 2

Breaking - ÎCCJ a decis: judecă de urgență cererea lui Georgescu de reluare a turul 2
📅 2025-01-10

Fostul membru al Consiliului Superior al Magistraturii avocatul Adrian Toni Neacşu afirmă, vineri seară, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respectat procedura, dar şi ”aşteptarea publică” şi a fixat termen în dosarul privind obligarea Guvernului să reia turul 2 pentru data de 16 ianuarie.

”ICCJ respectă şi procedura şi aşteptarea publică şi fixează termen în dosarul privind obligarea Guvernului să reia turul 2 pe 16.01.2025.  Spuneam că procedura ordonanţei preşedinţiale care e aplicabilă contestaţiilor electorale impunea un termen scurt, dar chiar s-a dat unul rapid”, a scris, vineri seară, pe Facebook, avocatul Adrian Toni Neacşu.

În 8 ianuarie, acesta a explicat că ”judecătorul care a respins cererea lui Călin Georgescu de la CA Bucureşti, ar trebui să înţeleagă tensiunea vremurilor actuale şi să încerce să motiveze cat mai repede sentinţa, astfel încât dosarul să poată pleca imediat la Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie”.

”Orice întârziere, chiar dacă ea ar putea fi motivată de complexitatea şi caracterul stufos al dosarului, în care iniţial au fost chemaţi în judecată un număr neverosimil de paraţi (25!) şi s-au soluţionat nenumate excepţii procedurale si de fond (15 cel puţin!), va putea sta cu siguranţă la baza continuării atacurilor personale la adresa judecătorului, dar şi declanşarea altora noi care să privească Curtea de Apel în ansamblu sau chiar justiţia în general”, scria atunci avocatul.

Acesta explica faptul că s-a aplicat procedura ordonanţei preşedinţiale, de aceea motivarea trebui să fie gata în 48 de ore.

”Chiar şi avocaţii din cauză au avut înţelegere şi nu au comentat în vreun fel negativ în mod public depăşirea termenului de 48 de ore, pentru că e de bun simţ că in noaptea de Revelion şi în primele 2 zile de An nou e cam imposibil să termini de motivat un dosar atât de complicat şi de important (...) Pe scurt şi fără chestiile tehnice, dupa ce sentinţa CA Bucureşti este motivată începe sa curgă un nou termen de 5 zile în care părţile îşi pot motiva la rândul lor recursul declarat şi abia după aceea dosarul se trimite la ICCJ în vederea stabilirii unui termen de judecată. Cât timp însă hotărârea nu e motivată intreg acest calendar stă pe loc”, mai scria avocatul.

Curtea Constituţională a decis în unanimitate, în 6 decembrie 2024, când votul în străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale deja începuse, anularea întregului proces electoral pentru alegerea preşedintelui României, urmând să fie stabilite o nouă dată şi un nou calendar electoral pentru realizarea acţiunilor necesare.

Articolul din Constituţie invocat de judecătorii Curţii Constituţionale prevede că CCR veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului.

”Principalele aspecte imputate procesului electoral privind alegerea Preşedintelui României din anul 2024 sunt cele privind manipularea votului alegătorilor şi distorsionarea egalităţii de şanse a competitorilor electorali, prin utilizarea netransparentă şi cu încălcarea legislaţiei electorale a tehnologiilor digitale şi a inteligenţei artificiale în desfăşurarea campaniei electorale, precum şi prin finanţarea din surse nedeclarate a campaniei electorale, inclusiv online”, sublinia CCR.

Totodată, Curtea argumenta că este aplicabil articolul din Constituţie potrivit căruia preşedintele României în funcţie ”exercită mandatul până la depunerea jurământului de preşedintele nou-ales”, astfel că preşedintele Klaus Iohannis, al cărui mandat se încheia în 21 decembrie, a rămas în funcţie.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

VIDEO Ultima oră! Bărbatul care a vandalizat mașina Antena 1, la protestul susținătorilor lui Călin Georgescu, a fost reținut

Polițiștii Capitalei și procurorii au dispus, vineri seară, reținerea bărbatului care a vandalizat mașina jurnaliștilor de la Antena 1, la protestul organizat, vineri, de susținătorii lui Călin Georgescu, în fața sediului CCR. Citește mai departe...

VIDEO Intervenţii ale echipajelor de deszăpezire în mai multe zone montane din ţară, unde ninge viscolit. Recomendările drumarilor

Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător. Citește mai departe...

Elon Musk reacționează din nou la situația din România: 'Comportament tiranic'

Miliardarul Elon Musk, proprietarul Tesla și X, reacționează din nou la situația politică din România, acuzând liderii europeni de comportament tiranic. Citește mai departe...

Alexandru Olteanu, noul antrenor al echipei CS Rapid Bucureşti

Selecţionerul echipei naţionale de baschet feminin a României, Alexandru Olteanu, este noul antrenor principal al echipei CS Rapid Bucureşti, a anunţat clubul, vineri seara, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Victorie spectaculoasă obţinută de România la Campionatul Mondial Under-20

Selecţionata României a obţinut o victorie spectaculoasă la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Under-20, Divizia a II-a, Grupa A, de la Zagreb, după ce a învins formaţia Croaţiei cu scorul de 6-4 (0-4, 1-0, 5-0), vineri seara, cu cinci goluri înscrise în ultimele zece minute, Citește ma...

Joe Biden îi lasă o moștenire neașteptată lui Donald Trump: Piața muncii din SUA s-a schimbat radical în decembrie

Joe Biden îi lasă un cadou neașteptat lui Donald Trump. Piața de muncă din SUA a suferit o modificare neașteptată. SUA au adăugat 256.000 de locuri de muncă în decembrie, depășind așteptările, iar rata șomajului a scăzut la 4,1%, scrie Reuters. Citește mai departe...

Tranzacţii de peste 50 de milioane de lei în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii la Bursa de Valori Bucureşti

Bursa de la Bucureşti a închis mixt ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, iar valoarea tranzacţiilor a urcat la 50,30 milioane lei (10,11 milioane euro), de la 47,10 milioane lei (9,47 milioane euro), în ziua precedentă, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Oscar Bobb (Manchester City) a reluat antrenamentele după cinci luni

Oscar Bobb, mijlocaşul echipei engleze de fotbal Manchester City, a reluat antrenamentele după ce a lipsit cinci luni din cauza fracturii la un picior, informează vineri BBC, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Ruben Loftus-Cheek (AC Milan), accidentat, va rata următoarele două partide din Serie A

Mijlocaşul lui AC Milan, Ruben Loftus-Cheek, suferă de o accidentare la coapsă şi va rata cel puţin următoarele două meciuri ale echipei sale din Serie A împotriva lui Cagliari şi Como, a anunţat vineri clubul, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

'Am făcut-o în România și, evident, va trebui să o facem și în Germania, dacă va fi necesar' - Fost comisar european, scenariu pentru alegerile din Germania

Joi dimineață, fostul comisar european Thierry Breton a făcut apel la „calm” în fața ingerințelor lui Elon Musk în Europa, susținând că legea este suficient de puternică pentru a acționa ca un factor de descurajare. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.