Profesor de economie, despre concedierile de la Senat: Vor fi dați afară cei fără rude sau prieteni acolo

Profesor de economie, despre concedierile de la Senat: Vor fi dați afară cei fără rude sau prieteni acolo
📅 2025-01-22

Profesorul de economie Mircea Coșea a atras atența, în contextul concedierilor anunțate că apariția șomajului într-o formă așa explozivă e începutul unei crize și că ce se întâmplă la Senat e "un populism de o calitate foarte slabă".

„Ce faci cu oamenii pe care îi scoți din sistem?", s-a întrebat el, subliniind că, acum, de la Senat vor fi dați afară „cei fără rude, prieteni sau care nu sunt în anturajul politic", așa cum se întâmplă mereu.

Apariția șomajului într-o formă explozivă cum îl avem noi acum într-o perioadă în care România n-a cunoscut șomaj înseamnă începutul unei crize, a spus Coșea la Antena 3 CNN.

„Să ne așteptăm să intrăm într-o criză. E un număr mare de șomeri care a apărut deodată nu numai în sectorul privat românesc, ci și în sectorul capitalului străin. Ne arată mai multe lucruri – în primul rând că România își pierde atractivitatea pentru capitalul străin, relocalizările arată acest lucru, pentru că există o politică fiscală, în primul rând, la care adăugăm și trenuleț, care fac ca atractivitatea României pentru capitalul străin să fie în diminuare.

„Oameni aceștia sunt destine, sunt cetățeni, sunt plătitori de impozite și taxe”

Suntem în concurență cu alte țări din jurul nostru și nu facem față. Alții oferă condiții mai bune – o calitate mai bună a legislației, a logisticii, a impozitării.

În al doilea rând, e un populism de o calitate destul de redusă, dacă nu chiar foarte slabă. Ce se întâmplă la Senat e un exemplu foarte clar. Aceste disponibilizări care se fac, sigur că trebuie să aibă loc, dar pregătite, nu așa. Ce faci cu oamenii pe care îi scoți din sistem? Oameni aceștia sunt destine, sunt cetățeni, sunt plătitori de impozite și taxe, au drept la loc de muncă conform constituției.

VIDEO Ilie Bolojan taie în carne vie la Senat; sute de funcționari dați afară: 'Vii cu un demnitar, pleci cu un demnitar'

Trebuie să pregătești relocarea acestor persoane. Asta cum se face? Prin crearea de locuri de muncă în alte domenii sau activități și prin recalificare. Aud pe la televizor niște anunțuri care sunt temătoare din punctul de vedere al viziunii – zic să treacă în privat, să se facă electricieni, să se facă zidari. Cum adică? În care privat: În privatul care a disponibilizat peste 32.000 de concentrați mici și mijlocii? În privatul care pleacă din România? Și cum îi calificăm, ce sistem de recalificare există în România? Niciunul!", a comentat profesorul de economie.

„Trebuie văzut cât de politizat acest sistem”

El a subliniat că în primul rând, trebuie să existe o pregătire foarte serioasă din punct de vedere al utilității personalului și să se stabilească dacă problemele birocratice sunt legate de lipsă de profesionalism, lipsa de personal sau întârzirea informatizării.

„Toate trebuie judecate foarte clar pe criterii de eficiență, trebuie făcută o reformă administrativ-teritorială, acolo sunt marile pierderi, acolo sunt persoanele care nu au ce căuta în sistem. Sunt localități mici care sunt acoperite de un număr enorm de funcționari. Trebuie văzut cât de politizat acest sistem.

Știți ce se va întâmpla? La Senat vor fi dați afară cei fără pile, fără rude, care nu sunt în anturajul politic al unor șefi de partide de pe acolo. Așa s-a întâmplat mereu. Nu avem un criteriu de evaluare, deci mare atenție! Sigur că trebuie să fie reduceri. Dar atunci când discutăm de destinele oamenilor, trebuie să le asigurăm cetățenilor o trecere de la un sistem la altul, noi n-avem alternativă", a declarat Coșea.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Popa (BNR) avertizează: România riscă stagnare economică dacă nu adoptă un model sustenabil bazat pe inovație

România riscă să intre într-o perioadă de stagnare economică şi pierdere a competitivităţii dacă vom urma un model economic nesustenabil, caracterizat de creştere bazată predominant pe consum şi îndatorare, fără investiţii în tehnologie, reforme şi inovaţie, consideră Citește mai departe...

Liderul unui partid îl atacă pe Bolojan după tăierile propuse: 'Nu face altceva decât să detaşeze angajaţii la alte instituţii'

Partidul Oamenilor Tineri (POT) a transmis, miercuri, că preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, încearcă să-şi facă o imagine de prezidenţiabil, "sabotând o acţiune concretă şi în sprijinul democraţiei", iniţiată de POT, privind suspendarea preşedintelui Klaus Citește mai departe...

Biroul Oval, în varianta 2.0 - Donald Trump și-a instalat deja butonul roșu! Care este scopul comutatorului îndepărtat de Joe Biden în 2021

Donald Trump a fost învestit, pe 20 ianuarie, în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii și a luat deja primele măsuri chiar în prima zi a noului său mandat. Citește mai departe...

Europa, în fața unui test dur. 'Rusia ar putea testa capacitățile de apărare ale UE în trei-cinci ani', anunță șefa diplomației europene

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, a declarat că serviciile de informații occidentale avertizează asupra riscului unui atac al Federației Ruse asupra UE după anul 2028, informează RBC, conform Rador. Citește mai departe...

ÎPS Teodosie stabilește un record: Peste 10 milioane de lei în 2024

În ciuda criticilor nefondate și a numeroaselor acuzații nejustificate apărute în presă, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, continuă să demonstreze prin fapte că Arhiepiscopia Tomisului este un pilon al filantropiei și educației în România. Citește mai departe...

Lipsa medicamentelor. Agenția Națională a Medicamentului: 'Au existat discontinuități'

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) admite că au existat discontinuități în aprovizionarea cu medicamente în spitale, însă spune că situația s-a remediat.În spațiul public au apărut informații privind lipsa unor medicamente. Citește mai depart...

TechAngels' 2024 investments in local startups at EUR 3.777 ml, 25 pct up YoY

Investments by TechAngels group members in local startups increased almost threefold in H2 2024 to EUR 2.757 million, while the figure for the entire year is EUR 3.777 million, up 25 percent compared to 2023, the tech business supporting association said in a statement on Wednesday. Citește ...

VIDEO Kelemen Hunor anunță concedieri de la televiziunea publică, în direct chiar la TVR

Kelemen Hunor, președintele UDMR, consideră că este nevoie de o reducere a apartului bugetar, inclusiv de concedieri la TVR, însă aceste schimbări trebuie făcute după o analiză pe criterii clare. Declarația liderului UDMR a fost făcută chiar în direct la TVR. Citește mai departe...

Dragoș Sprînceană, cel mai proaspăt 'prezidențiabil', în clinciuri cu Anca Alexandrescu / Se urcă pe valul Georgescu vs. Nu suportă să fie contrazisă

Dragoș Sprânceană, unul dintre românii care se laudă că devenit oameni de bază pentru preşedintele Statelor Unite Donald Trump, a vorbit luni seară despre o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidențiale din România, din luna mai. Citește mai departe...

Olanda le oferă 900 de euro refugiaţilor sirieni dispuşi să revină în ţara lor

Ministerul olandez al Migraţiei şi Azilului le oferă 900 de euro migranţilor sirieni pentru a se reîntoarce în mod voluntar în ţara lor, solicitându-le ca în schimbul acestei sume să-şi retragă cererea de azil, să returneze permisul de şedere temporară şi să se angajeze că nu Citește mai dep...

Good News

Only good and positive news.