Olanda le oferă 900 de euro refugiaţilor sirieni dispuşi să revină în ţara lor

Olanda le oferă 900 de euro refugiaţilor sirieni dispuşi să revină în ţara lor
📅 2025-01-22

Ministerul olandez al Migraţiei şi Azilului le oferă 900 de euro migranţilor sirieni pentru a se reîntoarce în mod voluntar în ţara lor, solicitându-le ca în schimbul acestei sume să-şi retragă cererea de azil, să returneze permisul de şedere temporară şi să se angajeze că nu vor reveni în Olanda (Ţările de Jos), relatează miercuri agenţia EFE, potrivit Agerpres.


De asemenea, refugiaţii sirieni pot cere oficialilor să li se rezerve călătoria de întoarcere la Damasc, sau trecând prin Iordania ori Qatar, deşi nu este clar cine va plăti aceste călătorii, pentru care este în plus necesar un paşaport valabil.

Ministrul olandez al migraţiei şi azilului, Marjolein Faber, provenită din rândurile extremei drepte, a postat săptămâna aceasta pe reţelele de socializare un videoclip, subtitrat în engleză şi arabă, în care anunţă că refugiaţii sirieni vor fi ajutaţi în mod activ să se întoarcă în Siria, unde preşedintele Bashar al-Assad a fost înlăturat de la putere luna trecută.

Pe lângă repatrierile voluntare, guvernul olandez ia în calcul şi repatrieri forţate, dar nu va recurge deocamdată la această practică, mai ales cât timp situaţia politică în Siria nu s-a stabilizat. În prezent, aproximativ 150.000 de sirieni trăiesc în Olanda.

Coaliţia de guvernare condusă de formaţiunea de extremă dreapta Partidul Libertăţii (PVV) a propus deja cele mai stricte măsuri anti-imigraţie adoptate vreodată de Olanda, care includ limitarea duratei de valabilitate a permiselor de azil la cel mult trei ani şi limitarea inclusiv a dreptului de reunire familială.
Începând din 9 decembrie guvernul olandez a stabilit un "moratoriu", adică nu sunt procesate noi cereri de azil, dar nici nu sunt obligaţi să părăsească Olanda cei cărora li s-a respins cererea de azil.

Austria la rândul ei le-a oferit chiar şi 1.000 de euro sirienilor care decid să revină în ţara lor. Guvernul de la Viena a început luna trecută să notifice printr-o scrisoare migranţii sirieni care trăiesc în Austria de mai puţin de cinci ani, aproximativ 40.000 de persoane, că s-ar putea să nu se mai califice pentru a beneficia în continuare de azil, întrucât odată cu căderea regimului Bashar al-Assad ei nu mai pot fi consideraţi supuşi riscului de persecuţie politică în ţara lor.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

MEP Barna on second Trump presidency:World outlooks for the next four years not encouraging

The U.S. seems to be stepping away from the global game for the next four years, this was Donald Trump's inaugural message, which renders prospects for relations with the European Union not quite encouraging, declared MEP Dan Barna, who sits on the European Parliament's Foreign Affairs Citeș...

Schimbare majoră pe Revolut pentru a evita fraude și escrocherii

Clienţii persoane fizice ai Revolut au la dispoziţie o nouă funcţionalitate, prin care pot efectua apeluri telefonice direct în aplicaţie pentru a preîntâmpina fraudele prin impersonare. Citește mai departe...

Acordurile Artemis - Finlanda este ultimul stat semnatar

Finlanda a devenit cea de-a 53-a ţară membră a Acordurilor Artemis pentru explorarea selenară, în cadrul unei strategii menite să sporească nivelul de cooperare internaţională în viitoarele misiuni pe Lună şi nu numai, transmite miercuri Space.com, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

După mai bine de un an de captivitate - Marinarul român răpit de rebelii Houthi din Yemen a fost eliberat

Ministerul Afacerilor Externe precizează, miercuri seară, că martinatul român care făcea parte din echipajul navei „Galaxy Leader” şi care a fost răpit în Yemen este în sigueanţă. Citește mai departe...

FOTO Peștele 'Apocalipsei', găsit pe o plajă celebră: Apariția sa prevestește un dezastru iminent

Un pește „apocaliptic”, rar întâlnit, a fost găsit pe o plajă, stârnind temeri legate de un dezastru iminent. Creatura, cunoscută sub numele de pește vâslă, este masivă, la fel de lung ca o placă de surf, având corpul de un albastru argintiu, cu o aripioară roșie pe spate. Citește mai depart...

Dezvăluiri de culise. Cum a fost 'propulsat' Crin Antonescu pe lista scurtă pentru prezidențiale?

UDMR a propus coaliției mai mulți potențiali candidați pentru alegerile prezidențiale, printre care Daniel David, Daniel Funeriu, Theodor Paleologu și Crin Antonescu, în încercarea de a avea un candidat comun, declară Kelemen Hunor. Citește mai departe...

VIDEO-FOTO Doliu în cultura română: un poet și traducător remarcabil a murit la 86 de ani

Scriitorul Constantin Abăluţă a murit la vârsta de 86 de ani, anunţă preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian."Un om distins, un cărturar, un poet sensibil, Constantin Abăluţă ne-a părăsit cu discreţie, pe vârfurile sufletului.... Citește mai departe...

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de miercuri

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de miercuri, cu un rulaj de 60,678 milioane de lei (12,192 milioane euro). Citește mai departe...

Donald Tusk lansează un apel dur în Parlamentul European: Europa trebuie să se înarmeze pentru a supraviețui

Dacă Europa vrea să supravieţuiască, trebuie să se înarmeze, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, prim-ministrul polonez Donald Tusk, pledând ca apelul la cheltuirea a 5% din PIB pentru apărare al noului preşedinte al SUA, Donald Trump, să fie Citește m...

Se conturează o nouă armată siriană - Ministerul sirian al Apărării va integra 70 de facţiuni care au participat la rebeliunea împotriva lui Bashar al-Assad

Ministrul sirian al apărării a anunţat miercuri că va integra în structura instituţiei pe care o conduce 70 de facţiuni care au participat la rebeliunea ce l-a răsturnat de la putere pe preşedintele Bashar al-Assad, anunţ făcut după o întâlnire cu reprezentanţii acestora, cărora Citește mai ...

Good News

Only good and positive news.