Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) admite că au existat discontinuități în aprovizionarea cu medicamente în spitale, însă spune că situația s-a remediat.
În spațiul public au apărut informații privind lipsa unor medicamente. În acest context, ANMDMR arată că în perioada sărbătorilor de iarnă au existat discontinuități în aprovizionarea unor unități farmaceutice, ca urmare a perioadei prelungite de inactivitate a distribuitorilor de medicamente.
„Situația a fost remediată odată cu reluarea programului normal de lucru, după 13 ianuarie a.c. În ceea ce privește disponibilitatea medicamentelor de uz uman eliberate prin farmaciile cu circuit de spital, Ministerul Sănătății și ANMDMR au avut si vor continua întâlnirile cu producătorii și distribuitorii autorizați pentru a analiza și a găsi soluții punctuale în situațiile în care s-a constatat deficit în aprovizionare”, arată ANMDMR într-un comunicat de presă transmis miercuri, scrie Mediafax.
În ceea ce privește disponibilitatea medicamentului Hidrocortizon hemisuccinnat, fiole, în urma discutiilor cu producătorul, ANMDMR confirmă disponibilitatea începând cu luna februarie, ca urmare a reînceperii producției.
„ANMDMR colaborează permanent cu C.N. Unifarm S.A. pentru identificarea de soluții pentru acoperirea deficitului unor medicamente esențiale, cum a fost și situația medicamentelor conținând Bicarbonat de sodiu, soluție perfuzabilă. Pentru prevenirea, reducerea și gestionarea numărului de discontinuități și implicit pentru identificarea de soluții, ANMDMR lucrează împreună cu Ministerul Sănătății, prin comisiile medicale de specialitate, precum și cu asociațiile de pacienți, producători, distribuitori, instituții din domeniul sanitar, interne și externe. Discontinuitățile de medicamente reprezintă o problemă atât la nivel național cât și la nivel european, existând o colaborare permanentă între ANMDMR, instituții similare din alte țări europene și Agenția Europeană pentru Medicamente ( EMA ). Un rezultat recent al acestei colaborări este proiectul comun demarat de EMA - Platforma europeană de monitorizare a deficitelor de medicamente (ESMP), unde DAPP pot raporta în mod regulat deficitele de medicamente autorizate prin procedură centralizată - https://www.ema.europa.eu/en/human-regulatory- overview/post-authorisation/medicine-shortages-availability-issues/european-shortages-monitoring- platform”, arată ANMDMR.
Pentru a veni în sprijinul pacienților, ANMDMR pune la dispoziție o adresă de e-mail, lipsamedicament@anm.ro, unde va răspunde tuturor pacienților care solicită informații cu privire la lipsa sau la statutul unui medicament.