Primul oraș din România unde fumatul pe stradă ar putea fi interzis

Primul oraș din România unde fumatul pe stradă ar putea fi interzis
📅 2025-01-11

Fumatul în spațiul public ar putea fi interzis în Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc a anunțat că municipiul ar putea prelua modelul orașului Milano, care a aplicat cea mai severă legislație antifumat din Italia. Cei mai mulți dintre locuitori sunt de acord cu ideea edilului, mai ales când vine vorba de parcuri sau locurile de joacă pentru copii.

După Milano, care a interzis fumatul în spațiul public de la 1 ianuarie și a impus amenzi de 240 de euro pentru cei care încalcă legea, și Cluj-Napoca vrea să preia acum modelul.

„Obiectivul nostru este de a interzice fumatul în parcuri, locuri de joacă, baze sportive. Modelul există deja la nivel european, acum analizăm cadrul legal din România, dacă el ne permite fără o lege naționala, ca printr-o hotărâre de consiliu local să putem face acest lucru.

Această măsură trebuie implementată gradual, după o dezbatere publică și mă gândesc chiar cu asigurarea în unele zone, parcuri mari, baze sportive mari așa cum avem în aeroporturi, a unor locuri unde să poată cei care doresc să fumeze să aibă un spațiu precis delimitat”, a declarat Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca.

Măsura se aplică deja în unele parcuri din oraș.

Un mare oraș italian vizitat de români interzice fumatul în aer liber

Milano a introdus cea mai strictă lege antifumat din Italia, care interzice fumatul în aproape toate spațiile publice, inclusiv pe străzi. Noua reglementare, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2025, prevede amenzi cuprinse între 40 și 240 de euro pentru cei care nu o respectă.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Primul oraș din România unde fumatul pe stradă ar putea fi interzis

Fumatul în spațiul public ar putea fi interzis în Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc a anunțat că municipiul ar putea prelua modelul orașului Milano, care a aplicat cea mai severă legislație antifumat din Italia. Citește mai departe...

Studiul care va schimba tot ce se știe despre cancer: Medicii vor putea diagnostica predispoziția

Tot ceea ce ce știe despre cancer ar putea deveni nul, grație unui studiu care ar urma să ajute medicii să diagnosticheze cancerul înainte ca el să se extindă. Citește mai departe...

În spatele cortineri: Danemarca i-a transmis mesaje private lui Trump, pe tema Groenlandei

Danemarca a trimis mesaje private echipei preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, exprimându-şi dorinţa de a discuta despre sporirea securităţii în Groenlanda sau creşterea prezenţei militare americane acolo fără a revendica insula, a relatat sâmbătă Axios, citând două surse, Citește mai de...

Se repetă istoria? Germania se pregătește de un posibil război cu Rusia: mobilizare masivă de forțe

Armata germană va înfiinţa o nouă divizie, însărcinată exclusiv cu apărarea teritoriului, aducând toate unităţile de rezervă existente sub comanda directă a armatei, au anunţat sâmbătă forţele armate, relatează Reuters, conform News.ro. Citește mai departe...

Se anunță înlocuitorul lui Călin Georgescu, în caz că acestuia îi va fi interzis să candideze din nou: 'Spun doar că pot să o fac'

Actorul Florin Zamfirescu, un susținător fervent al ideilor promovate de Călin Georgescu, și-a exprimat public convingerea că mișcarea suveranistă din România va continua să se manifeste puternic pe scena politică, indiferent de obstacole. Citește mai departe...

Haos în armata poloneză! Un general a fost demis după ce a pierdut urma a sute de mine antitanc. Muniția a fost găsită în depozitul IKEA

Ministrul polonez al apărării a demis un general de rang înalt care ar fi responsabil pentru pierderea a sute de mine antitanc care au fost găsite în cele din urmă în apropierea unui depozit IKEA, relatează POLITICO şi Reuters. Citește mai departe...

Dragoș Damian: 'A trebuit să vină un ungur la Finanțe să ne spună să cumpăram ceva Fabricat în România'

Ne spune Ministrul Finanțelor la începutul anului 2025, un an greu, că „dacă 18 milioane de români nu suntem atenți ca în momentul în care punem mâna pe un produs, acel produs să fie românesc, să fie produs în țară, contribuim, vrând-nevrând, la deficitul de cont curent, la Citește mai depar...

A murit unul dintre cei mai cunoscuți oameni din fotbalul românesc

Fostul fotbalist Ladislau Korosi, care a dedicat echipei UTA Arad peste două decenii, a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 78 de ani, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook. Citește mai departe...

Remedii pentru acasă - Soluțiile care pot ameliora răceala și gripa într-un mod complet natural

Există numeroase remedii naturiste pentru răceli și gripă. De exemplu, ceaiurile din plante, compresele și inhalațiile pot ameliora simptomele. În funcție de utilizare, acestea sunt eficiente împotriva nasului înfundat, tusei, febrei sau durerilor musculare. Citește mai departe...

Fostul premier Boris Johnson: 'Vladimir Putin este un idiot nenorocit!'

Occidentul trebuie să-i transmită lui Vladimir Putin că Rusia nu mai este un imperiu, a declarat fostul prim-ministru britanic Boris Johnson într-un interviu online pentru Delfi publicat pe 10 ianuarie. Johnson îl numește pe Vladimir Putin în acest interviu drept un „idiot nenorocit (n. Citeș...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.