Haos în armata poloneză! Un general a fost demis după ce a pierdut urma a sute de mine antitanc. Muniția a fost găsită în depozitul IKEA

Haos în armata poloneză! Un general a fost demis după ce a pierdut urma a sute de mine antitanc. Muniția a fost găsită î
📅 2025-01-11

Ministrul polonez al apărării a demis un general de rang înalt care ar fi responsabil pentru pierderea a sute de mine antitanc care au fost găsite în cele din urmă în apropierea unui depozit IKEA, relatează POLITICO şi Reuters.

Dorim să vă informăm că la 9 ianuarie 2025, prin decizia ministrului apărării, şeful Inspectoratului de Sprijin, general-maior Artur Kępczynski, a fost demis din funcţie”, a anunţat ministrul polonez al apărării într-o postare pe X.

Sarcina lui Kępczyński ca şef al Inspectoratului de Sprijin era, printre altele, de a gestiona sistemul de sprijin logistic. Declaraţia oficială nu detaliază motivele demiterii, însă presa locală a legat-o de dispariţia minelor antitanc, în iunie 2024, pe care Kępczyński ar fi ascuns-o superiorilor săi.

Potrivit presei, soldaţii nu au reuşit să descarce o parte a unui tren care transporta în total peste 1.000 de tone de explozibili, iar minele antitanc au continuat să circule prin ţară înainte de a dispărea. Pe hârtie, au fost furnizate informaţii false cu privire la numărul de mine. Însă oficialii se pare că au devenit conştienţi de problemă atunci când armele au fost găsite în zona unui depozit IKEA, moment în care cineva a sunat armata pentru a întreba „când îşi vor ridica minele”.

Anul trecut a fost deschisă o anchetă în această privinţă, care este în curs de desfăşurare, a declarat vineri procuratura.

Patru soldaţi polonezi sunt acuzaţi de neglijenţă în serviciu, au anunţat vineri procurorii, după ce armata a pierdut urma a 240 de mine antitanc, în iulie, care au fost găsite ulterior într-un vagon de tren în apropierea unui depozit aparţinând retailerului suedez de mobilă IKEA. „Suspecţii sunt patru soldaţi, cazul se referă la neglijenţă în serviciu privind descărcarea unui transport de muniţii. Riscă până la 5 ani de închisoare”, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al biroului procurorului districtual din Poznan, Lukasz Wawrzyniak. „Niciunul dintre suspecţi nu a pledat vinovat”, a precizat oficialul.

Acesta a explicat că o încărcătură de mine transportată pe calea ferată de la Hajnowka, la graniţa de est a Poloniei, către un depozit de muniţie din Mosty, în vest, nu a fost descărcată complet atunci când a ajuns la destinaţie. Transportul a avut loc între 4 şi 7 iulie. Prin urmare, o parte din încărcătură - 240 de mine antitanc - s-a deplasat şi a fost găsită abia pe 16 iulie într-o garnitură de tren în apropierea unui depozit de mobilă.

Toate elementele au fost sigilate şi au fost imediat securizate de armată”, a precizat Wawrzyniak.

Directorul general al IKEA Industry Polonia, Malgorzata Dobies-Turulska, a confirmat că armata a ridicat explozibilii din unul dintre vagoanele care au ajuns la un depozit aparţinând IKEA Industry Orla. „Marfa a fost ridicată de poliţia militară în aceeaşi zi. Cooperarea cu poliţia militară a decurs foarte bine”, a spus ea.

Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a dat asigurări că au fost luate toate măsurile corespunzătoare după incident. „Supravegherea civilă a jucat un rol-cheie în această chestiune... În primul rând, procedurile de securitate, procedurile explicative, acţiunile corective legate de pregătire, instruire, trimiterea inspecţiilor corespunzătoare şi tragerea concluziilor personalului”, a declarat el vineri la radioul privat RMF.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Primul oraș din România unde fumatul pe stradă ar putea fi interzis

Fumatul în spațiul public ar putea fi interzis în Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc a anunțat că municipiul ar putea prelua modelul orașului Milano, care a aplicat cea mai severă legislație antifumat din Italia. Citește mai departe...

Studiul care va schimba tot ce se știe despre cancer: Medicii vor putea diagnostica predispoziția

Tot ceea ce ce știe despre cancer ar putea deveni nul, grație unui studiu care ar urma să ajute medicii să diagnosticheze cancerul înainte ca el să se extindă. Citește mai departe...

În spatele cortineri: Danemarca i-a transmis mesaje private lui Trump, pe tema Groenlandei

Danemarca a trimis mesaje private echipei preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, exprimându-şi dorinţa de a discuta despre sporirea securităţii în Groenlanda sau creşterea prezenţei militare americane acolo fără a revendica insula, a relatat sâmbătă Axios, citând două surse, Citește mai de...

Se repetă istoria? Germania se pregătește de un posibil război cu Rusia: mobilizare masivă de forțe

Armata germană va înfiinţa o nouă divizie, însărcinată exclusiv cu apărarea teritoriului, aducând toate unităţile de rezervă existente sub comanda directă a armatei, au anunţat sâmbătă forţele armate, relatează Reuters, conform News.ro. Citește mai departe...

Se anunță înlocuitorul lui Călin Georgescu, în caz că acestuia îi va fi interzis să candideze din nou: 'Spun doar că pot să o fac'

Actorul Florin Zamfirescu, un susținător fervent al ideilor promovate de Călin Georgescu, și-a exprimat public convingerea că mișcarea suveranistă din România va continua să se manifeste puternic pe scena politică, indiferent de obstacole. Citește mai departe...

Haos în armata poloneză! Un general a fost demis după ce a pierdut urma a sute de mine antitanc. Muniția a fost găsită în depozitul IKEA

Ministrul polonez al apărării a demis un general de rang înalt care ar fi responsabil pentru pierderea a sute de mine antitanc care au fost găsite în cele din urmă în apropierea unui depozit IKEA, relatează POLITICO şi Reuters. Citește mai departe...

Dragoș Damian: 'A trebuit să vină un ungur la Finanțe să ne spună să cumpăram ceva Fabricat în România'

Ne spune Ministrul Finanțelor la începutul anului 2025, un an greu, că „dacă 18 milioane de români nu suntem atenți ca în momentul în care punem mâna pe un produs, acel produs să fie românesc, să fie produs în țară, contribuim, vrând-nevrând, la deficitul de cont curent, la Citește mai depar...

A murit unul dintre cei mai cunoscuți oameni din fotbalul românesc

Fostul fotbalist Ladislau Korosi, care a dedicat echipei UTA Arad peste două decenii, a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 78 de ani, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook. Citește mai departe...

Remedii pentru acasă - Soluțiile care pot ameliora răceala și gripa într-un mod complet natural

Există numeroase remedii naturiste pentru răceli și gripă. De exemplu, ceaiurile din plante, compresele și inhalațiile pot ameliora simptomele. În funcție de utilizare, acestea sunt eficiente împotriva nasului înfundat, tusei, febrei sau durerilor musculare. Citește mai departe...

Fostul premier Boris Johnson: 'Vladimir Putin este un idiot nenorocit!'

Occidentul trebuie să-i transmită lui Vladimir Putin că Rusia nu mai este un imperiu, a declarat fostul prim-ministru britanic Boris Johnson într-un interviu online pentru Delfi publicat pe 10 ianuarie. Johnson îl numește pe Vladimir Putin în acest interviu drept un „idiot nenorocit (n. Citeș...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.