Vineri, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a desemnat pe François Bayrou, aliatul său centrist, în funcţia de prim-ministru, după discuţii dificile în vederea găsirii unui succesor pentru Michel Barnier, care a fost demis săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură considerată istorică, conform AFP, care citează surse din cadrul preşedinţiei franceze, informează Agerpres.
"Preşedintele Republicii l-a numit pe Francois Bayrou prim-ministru şi l-a însărcinat să formeze un guvern", a indicat palatul Elysee într-un comunicat.
Bayrou va avea sarcina dificilă de a forma un guvern capabil să supravieţuiască ameninţării cu cenzura din partea unui legislativ fără un bloc majoritar şi de a adopta bugetul pentru 2025, de care Franţa este încă lipsită.
"Nu va exista cenzură a priori", a asigurat în reacţie Jordan Bardella, preşedintele Rassemblement national (Adunarea Naţională), formaţiune de extremă dreapta ale cărei voturi, adăugate la cele ale deputaţilor de stânga, au făcut posibilă răsturnarea fostului şef al guvernului Michel Barnier în Adunarea naţională (Assemblée nationale, camera inferioară a parlamentului francez).
La rândul său, partidul La France insoumise (LFI, Franţa nesupusă, stânga radicală) a afirmat că va vota împotriva lui Bayrou pentru că nu provine din rândurile stângii.
"Deputaţii vor avea la dispoziţie două opţiuni: sprijin pentru salvarea lui Macron sau cenzură. Noi ne-am făcut alegerea", a scris pe X preşedinta grupului LFI din Adunare, Mathilde Panot. "Vom depune o moţiune de cenzură", a adăugat coordonatorul mişcării, Manuel Bompard, denunţând "o insultă la adresa democraţiei".
În vârstă de 73 de ani, Francois Bayrou este preşedintele MoDem, partid centrist pe care l-a fondat el însuşi, şi un apropiat al lui Emmanuel Macron, pe care l-a susţinut constant de la venirea sa în fruntea Franţei.
Bayrou devine al şaselea prim-ministru al lui Emmanuel Macron din 2017 şi cel de-al 28-lea prim-ministru al celei de-a Cincea Republici.
O sarcină uriaşă îl aşteaptă în fruntea guvernului, prioritatea fiind bugetul pentru 2025, într-un context în care Franţa este puternic îndatorată, iar proiectul de buget al asigurărilor sociale a dus la căderea predecesorului său.