Parlamentarii din Republica Moldova au adoptat, vineri, o serie de modificări în Codul Educației, între care interzicerea telefoanelor mobile în timpul lecțiilor, scrie MoldPress, potrivit Mediafax.
Potrivit noilor modificări, utilizarea, pe parcursul lecțiilor, a dispozitivelor electronice de comunicare va fi permisă în scop educațional, în situații de urgență, cum ar fi starea de sănătate, și în cazul necesității monitorizării sănătății elevilor cu dizabilități sau boli cronice severe, confirmate documentar.
Tot vineri, a fost votat și un document ce introduce în Codul Educației a trei noțiuni noi: învățământ artistic, învățământ artistic specializat și învățământ artistic complementar. De asemenea, articolul care vizează tipurile instituțiilor de învățământ se completează cu un tip nou, și anume instituție de învățământ artistic complementar – școală de arte (muzică, teatru, arte plastice, dans). În aceste instituții se vor preda doar discipline de profil artă. Modul de organizare și funcționare a acestor instituții se va stabili printr-un regulament-cadru aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
O altă modificare a Codului educației vizează introducerea, în cadrul învățământului liceal, a unui profil general de studiu, pe lângă cel real și umanist, pentru școlile în care se va deschide o singură clasă liceală.
În prezent, în Republica Moldova sunt 138 de școli de muzică, artă și artă plastică cu 19.850 de locuri de instruire și circa 2.300 de cadre didactice.