Apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât 52 din cele 103 drone ruseşti lansate peste noapte asupra Kievului şi altor oraşe ale ţării, a anunţat armata ucraineană, duminică, transmite Reuters. Armata a pierdut urma a 44 de drone, iar o altă dronă a părăsit teritoriul Ucrainei îndreptându-se spre Belarus. Autorităţile militare au raportat și daune provocate de atacurile ruseşti în regiunile Herson, Nikolaev, Cernihiv, Sumî, Jîtomîr şi Kiev, inclusiv la companii private şi clădiri de apartamente.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina
UPDATE 23 decembrie, ora 05.25 Vladimir Putin se confruntă cu o revoltă în rândul armatei ruse din zona râului Nipru: comandanții refuză să trimită trupe ca să asalteze râul cheie
Agenții ucraineni și tătari din mișcarea de partizani Atesh susțin că Vladimir Putin se confruntă cu o revoltă în rândul armatei ruse din zona râului Nipru. Potrivit sursei, mai mulți comandanți ruși refuză să își conducă trupele peste râu, considerând misiunea drept una sinucigașă, potrivit msn.com.
Președintele Vladimir Putin se confruntă cu revolta armatei, deoarece „comandanții refuză să trimită trupe” ca să asalteze râul cheie, arată sursa menționată. Totuși, armata lui Putin își întărește forțele pe malul stâng al râului în timp ce se pregătește să forțeze o trecere peste Nipru.
Continuarea aici
UPDATE 23 decembrie, ora 02.00 Rusia execută din ce în ce mai mulți prizonieri de război ucraineni: Mărturii cutremurătoare de pe front
Lunetistul ucrainean Oleksandr Matsievsky a fost capturat de ruși în primul an al invaziei la scară largă. Mai târziu, a apărut o înregistrare video care îl arată fumându-și ultima țigară într-o pădure, aparent lângă un mormânt pe care a fost forțat să îl sape.
„Glorie Ucrainei!”, le spune el răpitorilor săi. Câteva momente mai târziu, se aud împușcături și el cade mort.
Continuarea aici