Politicienii și economiștii ne spun că deficitul nu mai poate fi ținut sub control, că industria și agricultura sunt la pământ, că economia este la un pas de faliment. Dezastru.
Și totuși, incredibil, iată tabloul care se vede în aceste zile peste tot în România.
Țara este blocată de cozi infernale de mașini. Cozi pe orice stradă comercială din orașele României. Nu este ca în mall (și acolo sunt cozi), pe străzile comerciale avem bancă – farmacie – sală de jocuri – magazin alimentar de proximitate – fructe-legume – magazin second hand – magazin IT& C.
Așadar, la magazinul de pâine, coadă lungă și înghesuită, ca pe vremea lui Ceaușescu. La magazinul de proximitate, coadă. La discounter, coadă. La fructe-legume, coadă. Băncile sunt închise devreme (haha!) dar, la bancomate, coadă. Peste tot sunt cozi aproape încontinuu, deși politicienii și economiștii ne spun că economia gâfâie.
Inflația astronomică, mai ales la alimente și utilități, din 2022 și 2023, apoi creșterile enorme de prețuri din 2024 (nu mai credeți aiureala cu inflația 5,11% anualizat până în noiembrie), nu au speriat consumul care a atins proporții spectaculoase. În ciuda avertismentelor specialiștilor pentru cumpătare, anul se termină așa cum a început, cozi peste tot, un festival de cheltuit banii la cumpărături.
Black Friday a fost un mega succes anul ăsta, ce-i drept este un succes în fiecare an.
Totul este sold-out la ornamentele și petrecerile de sărbători, la excursiile în țări calde, la petrecerile și vacanțele de iarnă - schiorii cumpără vacanțe în Austria, țară pe care o înjurăm de doi ani pentru că nu ne-a lăsat în Schengen.
Cozi la rezervări pentru Revelioanele din stațiunile de munte, noaptea de cazare se duce către 3000 lei.
Cozi la firmele de curierat pentru ridicat pachete, ironic, nu?
Segmentul premium bubuie, săptămâna trecută la licitația de artă s-a înregistrat un nou record de cumpărături.
Nimeni și nimic nu au speriat consumul off- și online din 2024, nici conflictul de lângă noi, nici încetinirea economiei UE, nici tragi-comedia alegerilor, nici avertizările politicienilor și economiștilor că vor urma creșteri de taxe și impozite.
Românii nu au aflat încă de avertismentele politicienilor și economiștilor, sunt la cozi. Să le spună și lor cineva!
_____
Comentariu de Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România