Scandal în urma furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents. Ton Cremers, un fost şef al securităţii de la Rijksmuseum, spune că „autorităţile române au eşuat prin faptul că nu au stabilit standarde clare de securitate pentru artefactele lor”.
Ton Cremers, un fost şef al securităţii de la Rijksmuseum, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la sistemul de securitate al muzeului în urma furtului. „Acest jaf putea fi absolut prevenit”, a declarat Cremers într-un interviu acordat NRC. El a explicat că securitatea muzeelor ar trebui să includă mai multe niveluri de protecţie pentru a preveni o breşă rapidă. „Dacă cineva sparge uşa principală, nu ar trebui să poată lua cele mai valoroase piese în două minute”, a spus el.
Muzeul Drents nu a confirmat dacă suspecţii arestaţi au legătură cu artefactele furate. Directorul muzeului, Harry Tupan, a declarat că au fost luate toate măsurile de securitate necesare pentru obiectele furate
Cremers a subliniat că securitatea muzeelor ar trebui să fie concepută ca o ceapă, cu mai multe straturi de protecţie înainte de a ajunge la cele mai valoroase obiecte. „Aparent, în acest caz, nu a existat nimic dincolo de învelişul exterior. Dacă cineva aruncă în aer uşa principală, nu ar trebui să poată lua cele mai importante piese în două minute”, a spus el.
O problemă cheie, potrivit lui Cremers, a fost lipsa barierelor suplimentare după breşa iniţială. „Ar fi trebuit să existe mai multe uşi în interior, fiecare necesitând timp pentru a fi spartă. Apoi vin vitrinele”, a explicat el. „Am elaborat standarde de securitate în urmă cu peste 20 de ani, care cereau vitrine cu o rezistenţă la efracţie de cel puţin 20 de minute. Unele au fost testate de profesionişti care le-au lovit cu ciocanul timp de 30 de minute, fără succes”.
Cremers a respins preocupările legate de costuri în ceea ce priveşte vitrinele mai bune. „Cheltuielile trebuie cântărite în raport cu importanţa protecţiei”, a declarat el. „În urmă cu şase ani, un mic muzeu provincial din Ţările de Jos a cheltuit 24.000 de euro pe o vitrină construită la comandă pentru un vas de la Luvru. Acea vitrină ar fi fost suficient de puternică pentru a proteja coiful dacic furat. Luvru a impus această condiţie înainte de a împrumuta piesa”.
„Muzeul Drents a eşuat. Autorităţile române au eşuat prin faptul că nu au stabilit standarde clare de securitate pentru artefactele lor”
Profesioniştii din domeniul securităţii sunt de acord că vitrinele proiectate corespunzător pot întârzia semnificativ hoţii.
„Sticla trebuie să fie întotdeauna aşezată într-o ramă”, a spus Cremers. „Înţeleg că oamenii doresc o vedere neobstrucţionată a artefactelor, dar sticla fără o ramă nu este niciodată la fel de puternică. De asemenea, ar trebui să fie laminat, cu un film special în interior care împiedică tăierea, spre deosebire de parbrizul standard al unei maşini. Mulţi bijutieri folosesc acest tip de sticlă armată”.
Infractorii experimentaţi pot evalua adesea în avans măsurile de securitate. „Ei ştiu ce să caute”, a spus Cremers. „Dacă îndreptaţi o brichetă spre un singur strat de sticlă, veţi vedea o reflexie a flăcării. Dacă vedeţi patru, şase sau opt reflexii, este vorba de sticlă laminată. La târgul de artă TEFAF din Maastricht, vitrinele au fost sparte în plină zi, în prezenţa vizitatorilor, deoarece aveau o folie de protecţie slabă”.
În timpul jafului nu au fost prezenţi paznici, ceea ce este tipic pentru securitatea muzeelor, potrivit lui Cremers. „Nu te poţi aştepta ca personalul de securitate să intervină fizic într-un jaf”, a spus el. „Când am fost la Rijksmuseum, personalul de securitate din camera de control avea ordine stricte să se retragă şi să cheme poliţia în cazul unei spargeri. Acesta este motivul pentru care sticla puternică este esenţială. Acesta câştigă timp pentru ca forţele de ordine să răspundă”.
Cremers a indicat eşecuri multiple, dincolo de muzeul în sine. „Dacă securitatea a fost inadecvată, atunci şi poliţa de asigurare a fost viciată”, a spus el. „Directorii de muzee fac uneori afirmaţii inexacte cu privire la securitate. Asigurătorilor le lipseşte adesea expertiza în acest domeniu. Autorităţile române au eşuat prin faptul că nu au stabilit standarde clare de securitate pentru artefactele lor. Compania de asigurări a eşuat. Muzeul Drents a eşuat. Agenţia olandeză pentru patrimoniul cultural, care a acoperit parţial daunele, a eşuat. Întregul sistem a eşuat. Totul a mers teribil de prost”.
Directorul Muzeului Drents, Harry Tupan, a declarat anterior, în cadrul unei conferinţe de presă, că au fost luate „absolut” măsuri de securitate suplimentare pentru artefactele furate. Vorbind la televiziune marţi seara, Tupan a declarat: „Toate măsurile de securitate necesare au fost incluse în contractul de asigurare. Ne-am îndeplinit obligaţiile”.
Ca răspuns la întrebările NRC de miercuri, muzeul a declarat: „Din motive de securitate, nu putem comenta în timp ce ancheta este în curs de desfăşurare”. Muzeul nu a furnizat o declaraţie cu privire la criticile lui Cremers.