Un nou studiu revoluționar aduce o perspectivă surprinzătoare asupra istoriei sistemului nostru solar. Cercetătorii sugerează că un obiect interstelar masiv, cu o masă de până la 50 de ori mai mare decât cea a lui Jupiter, ar fi influențat dramatic orbitele planetelor în urmă cu câteva miliarde de ani. Ce ar putea fi acest misterios colos cosmic?
Sistemul nostru solar are o vechime de aproximativ 4,6 miliarde de ani. Este situat într-unul dintre brațele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (mai precis în Brațul Orion), galaxie care are cca. 200 de miliarde de stele.
Astronomii cred că, după aproximativ 100 de milioane de ani de existență, planetele au început să se formeze într-un nor de gaz plat, rotativ, din jurul Soarelui în devenire, cunoscut sub numele de disc protoplanetar.
Acest lucru explică de ce toate planetele se află pe o orbită coplanară între ele și se rotesc în aceeași direcție.
Totuși, ele nu au rămas pe loc, iar astronomii au propus un fenomen numit migrații planetare pentru a explica modul în care anumite planete au ajuns în locuri improbabile.
Uranus și Neptun, de exemplu, se crede că s-au format mai aproape de Soare decât orbitele lor actuale, în timp ce alte planete în curs de formare au fost ejectate complet din sistem.
Până acum, teoria predominantă pentru aceste perturbări era că sunt cauzate de interacțiunile gravitaționale dintre planete, care se pot împinge și trage reciproc din pozițiile lor inițiale, precum și de influența discului protoplanetar în sine, care ar putea mătura lumile incipiente și le-ar putea lăsa în altă parte.
Fenomen cosmic misterios
Cu toate acestea, rămân câteva neclarități. Orbitele giganților gazoși – Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun – prezintă excentricități enigmatice despre care cercetătorii susțin că nu sunt explicate în mod satisfăcător de teoriile actuale privind migrația.
Așadar, poate că nu doar mecanismele interne au cauzat configurația de astăzi, ci ceva mare care ,,suflă” prin sistemul nostru solar.
Cercetătorii au calculat că, dacă un obiect cu o masă de două până la 50 de ori mai mare decât cea a lui Jupiter ar zbura la mai puțin de 20 de unități astronomice – adică de 20 de ori distanța dintre Soare și Pământ – de centrul sistemului solar, ar putea explica orbitele bizare pe care le vedem astăzi.
Prin simulări computerizate, cercetătorii estimează că probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este de 1 la 100 – o probabilitate destul de bună în acest domeniu.
Ce ar fi putut fi obiectul, totuși, este o presupunere a oricui. Poate că a fost un gigant gazos care a fost ejectat din propriul său sistem stelar, venit să facă ravagii în sistemul nostru. Sau a fost un OZN?
A noua planetă
În afară de cele opt planete ca fiind parte a sistemului nostru solar, oamenii de știință au emis ipoteza existenței unei alte planete, denumită provizoriu A noua planetă.
Această ipotetică planetă gigantă s-ar afla la marginea Sistemului Solar. Existența planetei ar explica configurarea orbitală neobișnuită a unui grup de obiecte transneptuniene (OTN).
La 20 ianuarie 2016, cercetătorii Konstantin Batygin și Michael E. Brown de la Institutul de Tehnologie din California au anunțat că există dovezi suplimentare indirecte privind existența unei a noua planete dincolo de orbita planetei Neptun. Aceasta ar orbita în jurul Soarelui între 10.000 și 20.000 de ani. Conform studiului publicat în Astronomical Journal,
„Planeta Nouă” ar avea o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât Terra și s-ar afla la minim 200 UA.
Planeta gigantă a fost detectată indirect după ce cercetătorii au observat cum 13 obiecte transneptuniene din Centura Kuiper se mișcă împreună ca și cum ar fi influențate de gravitația unui corp ceresc uriaș.
Planeta 9 rămâne încă neobservată
Planeta a noua nu a fost încă observată, dar ar putea fi reperată de telescopul Subaru de la Observatoarele Mauna Kea, dacă există, scrie gadgetreport.ro.
Dacă existența acestei planete este dovedită, survolul său de către o sondă spațială n-ar putea să se facă mai curând de mai multe decenii sau chiar de câteva secole cu tehnologia actuală.
Astfel dacă telescopul James-Webb i-ar confirma existența și orbita și dacă s-ar decide îndată trimiterea unei sonde spațiale, cu un timp de pregătire al unei asemenea misiuni de cel puțin 10 ani, lansarea sondei ar interveni cel mai curând în 2028.
Dacă sonda ar putea atinge viteza maximă atinsă de Voyager 1, adică 17 km/s, și dacă traiectoria va fi cea mai scurtă, adică dacă Planeta a Noua va fi cel mai aproape de Soare, la periheliu, sondei i-ar trebui 57 de ani pentru a parcurge distanța de 30 de miliarde de kilometri care o separă de Terra, pentru un survol în 2085.
Însă dacă planeta a cărei revoluție este între 10.000 și 20.000 de ani, este la punctul său cel mai îndepărtat de Soare, la afeliu, sonda nu va putea să o survoleze decât după 343 de ani.