Zece porci aflaţi într-o anexă gospodărească în localitatea Şăulia de Câmpie au murit într-un incendiu, în noaptea de joi spre vineri, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş.
"Pompierii militari ai Secţiei Sărmaşu au fost solicitaţi, în această noapte, în jurul orei 23:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, situată pe strada Câmpeană, din localitatea Şăulia de Câmpie (...). La faţa locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la o anexă gospodărească unde erau adăpostite animale, pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp. Pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite. Din nefericire în urma incendiului 10 bucăţi de porcine au ars", a arătat ISU Mureş, într-un comunicat de presă.
Cauza probabilă a producerii incendiul a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric.
Potrivit sursei citate, la eveniment au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, precum şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Şăulia de Câmpie.