Premierul Marcel Ciolacu susține că sunt semne bune dinspre ANAF, privitor la colectare, de aceea el este optimist că s-ar putea indexa pensiile mici începând cu data de 1 septembrie.
”Ministerul de Finanțe va spune anvelopa în care ne încadrăm, iar apoi împreună cu Ministerul Muncii vor veni cu propuneri. În funcție de execuția bugetară trebuie să vedem dacă se pot indexa pensiile de la data de 1 septembrie. Este vorba de pensiile mici din România.
Din punctul meu de vedere, vom vedea colectarea realizată de ANAF, acum cifrele nu arată rău, sub nicio formă nu e așa dezastruos cum se spune. În orice caz trebuie să ne încadrăm în acest deficit de 7%.
România are nevoie de reformă administrativ-teritorială, o reformă bugetară și trebuie să continuăm acest proces. Plecăm piramidal, dar de această dată de la vârf spre bază. Vom acționa piramidal, altfel sistemul bugetar va crăpa.
Ceea ce am promis în Parlament, ne-am ținut de promisiune. Am promis că vom mări pensiile mici și medii, dar în același timp nu cred că este normal să venim cu indexarea pensiilor speciale.”, a declarat Marcel Ciolacu.