Cum a ajuns să fie Marea Britanie 'sperietoarea' milionarilor? Fenomenul îngrijorător care a avut loc în ultimul an

Cum a ajuns să fie Marea Britanie 'sperietoarea' milionarilor? Fenomenul îngrijorător care a avut loc în ultimul an
📅 2025-01-20

Peste 10.000 de milionari au plecat din Marea Britanie în ultimul an, arată o analiză a firmei de consultanţă New World Wealth (NWW) publicată în cotidianul "The Times", transmite DPA, conform AGERPRES.


Taxele, creşterea dominaţiei SUA şi Asia în sectorul hi-tech global, diminuarea importanţei bursei de valori de la Londra precum şi deteriorarea sistemului medical se numără printre factorii care stau în spatele acestui exod, susţin analiştii de la New World Wealth (NWW).

Potrivit acestei firme, Marea Britanie a pierdut 10.800 milionari în 2024, comparativ cu 4.200 de milionari pierduţi în 2023. Doar China a pierdut mai mulţi rezidenţi înstăriţi în aceiaşi perioadă.

De asemenea, Marea Britanie a pierdut 16.500 de milionari din cauza migraţiei în perioada 2017-2023, perioadă în care au avut loc Brexitul şi pandemia de coronavirus, arată datele New World Wealth (NWW).

Începând din 1950 şi până la începutul anilor 2000, Marea Britanie, şi în special Londra, a fost una din principalele destinaţii din lume pentru milionari şi a fost foarte populară în rândul familiilor înstărite în Europa continentală, Africa, Asia şi Orientul Mijlociu, susţine directorul de cercetare de la NWW, Andrew Amoils.

Care sunt principalele destinații


Paris, Dubai, Amsterdam, Monaco, Geneva, Sydney şi Singapore par a fi principalele destinaţii pentru milionarii care au plecat din Marea Britanie, în timp ce Florida, Algrave, Malta şi riviera italiană sunt şi ele zona atractive pentru retragere.

Andrew Amoils spune că există mai multe motive pentru plecarea milionarilor din Marea Britanie. "Nerezidenţii înstăriţi au fost vizaţi de taxe suplimentare, ceea ce i-a făcut pe mulţi dintre ei să plece din ţară", a spus Andrew Amoils. În plus, nivelul câştigurilor de capital şi taxele pe proprietăţi imobiliare i-au descurajat pe pensionarii şi proprietarii de firme înstăriţi, iar aceste taxe au avut efecte secundare asupra gestionării de active şi sectorului birourilor de familie, care au dat semne de declin.

"Istoric, o mare parte a atractivităţii Marii Britanii a stat în limba sa, engleza, care este prima sau a doua limbă în rândul majorităţii indivizilor înstăriţi din întreaga lume. Cu toate acestea, de-a lungul timpului asta a devenit mai puţin important pe măsură ce au crescut economiile altor ţări vorbitoare de engleză (SUA, Australia şi Canada)", a spus Amoils. "Mai mult, există acum mai multe pieţe cu venituri mari unde cei care vorbesc doar engleză se pot descurca, inclusiv cele din Singapore, Emiratele Arabe Unite, Noua Zeelandă, Malta, Elveţia şi Mauriţius. Şcolile şi universităţile de top din aceste ţări s-au îmbunătăţit şi ele şi multe dintre ele sunt evaluate acum la egalitate cu cele din Marea Britanie", a adăugat Amoils.

Fondatorul firmei Pimlico Plumbers, Charlie Mullins, care s-a mutat în Spania a declarat pentru cotidianul The Times că: "Marea Britanie are probleme. Nu o să dau vina în întregime pe laburişti, conservatorii au şi ei partea lor de vină, dar laburiştii au înrăutăţit lucrurile. Au majorat taxele, au introdus noi legi cu privire la ocupare forţei de muncă, precum obligaţia de a avea un contract încă din prima zi. Toate acestea îngreunează derularea unei afaceri".

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Recompensă uriașă pentru cine poate dezlega un cod antic. Cine câștigă provocarea primește un milion de dolari

Recompensă uriașă pentru cine poate dezlega un cod antic. Cine câștigă provocarea primește un milion de dolari. Guvernul statului Tamil Nadu, India, a anunțat o recompensă de 1 milion de dolari pentru oricine reușește să descifreze misterioasa scriere a civilizației din Valea Citește mai dep...

Simbolismul ascuns al modei: Ce mesaje transmit ținutele primelor doamne de la inaugurările prezidențiale din SUA

În momentul în care fiecare președinte al SUA depune jurământul, prima doamnă poate fi deja o figură familiară, fie datorită aparițiilor (sau absențelor) din campania electorală, fie datorită rolurilor sale anterioare în cadrul Casei Albe. Citește mai departe...

Mutarea uriașă de pe piața bancară europeană e în impas: Cum vrea Commerzbank să evite preluarea de către UniCredit

Banca germană Commerzbank analizează posibilitatea eliminării mai multor mii de posturi, pentru a contracara o ofertă de preluare venită de la grupul bancar italian UniCredit, a informat sâmbătă Financial Times, citând surse din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres. Citește mai departe...

Ciprian Ciucu nu lasă Sectorul 6 pentru Primăria Capitalei: Nu sunt disperat să fiu primarul Bucureștiului

Întrebat dacă s-a gândit să candideze la Primăria Capitalei, în cazul în care Nicușor Dan câștigă alegerile prezidențiale, Ciprian Ciucu a spus că un primar de sector este calificat pentru o astfel de funcție. Citește mai departe...

Cum a ajuns să fie Marea Britanie 'sperietoarea' milionarilor? Fenomenul îngrijorător care a avut loc în ultimul an

Peste 10.000 de milionari au plecat din Marea Britanie în ultimul an, arată o analiză a firmei de consultanţă New World Wealth (NWW) publicată în cotidianul "The Times", transmite DPA, conform AGERPRES. Citește mai departe...

Sfaturi utile pentru românii care vor să ia un credit. Economist: 'Deschide fișierul făcut de mine și începe să faci simulări'

În România se anunță vremuri tulburi din punct de vedere financiar. În acest context, economistul Radu Georgescu vine în întâmpinarea românilor care vor să ia un credit. Citește mai departe...

Care este marea problemă a armatei ucrainene - Deficiențele găsite de generalul Sîrski

Ucraina suferă de o insuficienţă a efectivelor de luptă, a declarat duminică generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-şef al armatei ucrainene, în urma unei controverse provocate de realocarea în forţele terestre a unor militari din forţele aeriene, relatează agenţia DPA, potrivit Citește mai...

Miza candidaturii Dianei Şoşoacă la prezidenţiale: Intrarea SOS România la guvernare

După retragerea din viața publică în urma unor amenințări despre care Diana Șoșoacă spune că ar fi venit dinspre tabăra lui Călin Georgescu, liderul SOS România și-a continuat activitatea externă și a dat semnale interesante. Citește mai departe...

Superliga - etapa a 22-a - rezultatele şi clasamentul

Meciurile etapei a 22-a a Superligii de fotbal au loc de vineri până luni.Rezultate:Vineri 17 ianuarieAFC Unirea 04 Slobozia - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 3-2 (2-0), Arena 1 - ClinceniAu marcat: Jordan Gele (8), Christ Afalna (28), Florinel Ibrian (78), respectiv Omar El Sawy (51), Dimitri Cite...

Acțiunile din sectoarele AI, cripto, energie și medicamentele pentru scăderea în greutate, cele mai populare în rândul investitorilor individuali

Investitorii individuali din întreaga lume au părăsit  mai multe teme cheie în 2024 dar inteligența artificială, acțiunile din domeniul cripto, energia și producătorii de medicamente pentru scăderea în greutate au dominat lista "celor mai mari creșteri" pe Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.