Dinamo București a smuls un punct la Craiova, iar Kopic a dezvăluit ce a făcut la pauza meciului pentru a-i trezi pe „câini”.
Universitatea Craiova și Dinamo București și-au împărțit punctele în duelul pentru locul 3 din Superliga, în etapa cu numărul 22. Elevii lui Costel Gâlcă au deschis scorul în prima repriză, iar la pauză Zeljko Kopic a simțit că e nevoie să aibă un discurs mai dur pentru a-și motiva mai bine jucătorii.
Alex Mitriță a deschis scorul în minutul 36 din penalty pentru gazde. În partea secundă Boateng a restabilit egalitatea, la doar câteva minute de la reluarea jocului. Dinamo rămâne pe locul 3, la doar 3 puncte de liderul U Cluj, în timp ce Universitatea Craiova se menține pe locul 4, la un punct în spatele adversarei din această seară.
Antrenorul „câinilor” a tras concluziile la finalul partidei de la Craiova. Kopic le-a reproșat elevilor săi că în prima parte a meciului nu au pus destulă presiune pe adversar, dar discursul mai dur de la pauză a avut efect, iar după revenirea de la cabine, dinamoviștii au făcut un joc mai solid.
„Am câștigat un punct important, au fost momente în care am meritat acest punct. Am avut posesie, dar n-am fost periculoși în ultimii 30 de metri. Întârziam destul de mult la minge, n-am pus presiunea necesară. Am avut o discuție mai dură la pauză.
Cred că introducerea lui Mărginean a ajutat să avem mai multă stabilitate. În repriza a doua am fost mai aproape de ceea jucăm în mod normal. Nu e ușor să joci pentru Dinamo, trebuie să te adaptezi. Ne lipseau niște lucruri, trebuie să știi să ataci zonele, să creezi spațiu între linii.
La pauză am schimbat ceva care ne-a făcut să merităm acest punct. Ar fi culmea să mă felicit pe mine însumi. Golubovic a evoluat bine, dar e momentul lui Roșca. A profitat de această oportunitate și nu aveam niciun motiv să-l schimb. Roca e o tânără speranță a fotbalului românesc. A fost destul de greu pentru Boateng când a făcut acea greșeală.
Mitriță e un jucător foarte periculos. Când făceau tranziția pe un spațiu mare Craiova era foarte periculoasă. Am fost puțini dezechilibrați în acele faze. A fost mult mai bine Boateng în repriza a doua”, a declarat Kopic, la DigiSport.