Szabolcs Kovacs a pus capăt confruntării din Bănie.
Szabolcs Kovacs a pus capăt confruntării din Bănie.
Lukic reia, singur, de la 3-4 metri, dar Roșca salvează miraculos, după care Luna scoate mingea de pe linia porții. Câteva secunde mai târziu, Roșca salvează din fața lui Mitriță, scăpat singur spre poartă.
Boateng înscrie cu capul, de la 6 metri, după un corner de pe dreapta.
Szabolcs Kovacs a fluierat finalul primei reprize.
Mitriță primește mingea la marginea careului mare al oaspeților, încearcă să-l dribleze pe Roșca, iese prea mult în afara cadrului porți, iar mingea șutată de el este deviată în corner.
Mitriță dă o pasă senzațională de peste 30 de metri, îl găsește singur pe Baiaram la marginea careului oaspeților, dar acesta trage exact în portarul lui Dinamo.
Mitriță transformă fără niciun fel de emoții un penalty pe care tot el l-a obținut.
Dinamo este mai periculoasă în atac și pune presiune pe echipa antrenată de Costel Gâlcă.
Cîrjan primește o pasă de pe dreapta, este singur la aproximativ 7 metri de poartă, central, dă din prima, dar trimite pe lângă poartă.
Szabolcs Kovacs a fluierat debutul confruntării.
Universitatea Craiova (1-4-2-3-1): L. Popescu – Mora, Maldonado, Zajkov, Badelj – Căpățînă, Oshima – Baiaram, Cicâldău, Mitriță – Lukic. Antrenor: Costel Gâlcă
Rezerve: S. Lung Jr. – Vlădoiu, Gașpar, Iago, Screciu, Păcurar, Mekvabishvili, Houri, D. Barbu, Bană, Koljic
Dinamo (1-4-3-3): Al. Roșca – Sivis, Boateng, Patriche, Luna – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Al. Pop, Selmani, Politic. Antrenor: Zeljko Kopic
Rezerve: Golubovic, Al. Stoian – Abdallah, Bordușanu, P. Neagu, Rotund, Antonio Cristea, Ilincaș, Mărginean
Meciul dintre Universitatea Craiova și Dinamo București are loc în etapa 22 din Superliga României, sezonul 2024/2025, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul programat pe Stadionul „Ion Oblemenco” poate fi urmărit și în direct la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1, începând cu ora 20:30.
Meciul tur, jucat pe Stadionul „Arcul de Triumf”, pe un gazon oribil, a fost unul greu de uitat pentru orice suporter al echipei oltene. Dinamo a deschis scorul în secunda 30 și avea 2-0 în minutul 42, dar la scurt timp oaspeții au redus din diferență.
Formația gazdă a rămas în inferioritate în minutul 59, când Sivis a luat roșu pentru o intrare cu talpa la Oshima. De asemenea, în minutul 83 Homawoo a primit al doilea cartonaș galben. Partida a fost prelungită cu 7 minute și, cu toate că timp de un sfert de oră a avut dublă superioritate, Universitatea Craiova nu a marcat golul egalizator. A fost primul eșec al oltenilor în acest sezon.
Înaintea etape cu numărul 22, Dinamo are 36 de puncte, iar Universitatea Craiova cu unul mai puțin. Cine învinge urcă pe poziția a doua, după U Cluj (40 de puncte), dar înaintea campioanei FCSB (38).
„Este un meci important pentru noi, Dinamo a crescut mult în ultimul an. Pentru noi este important să ne concentrăm doar pe joc, să ne gândim la cele trei puncte. Este echipa-surpriză prin joc și rezultate, a demonstrat asta la fiecare meci.
Fac un apel către suporterii și jucătorii noștri: trebuie să ne concentrăm doar pe joc! Avem calitate și un joc foarte bun, trebuie să ne concentrăm la joc pentru că cele trei puncte sunt importante. Este foarte greu, dar trebuie să trecem peste momentele din tur, jocul de acum este important pentru noi.
Ne dorim și sperăm să aducem un atacant cât mai repede, dar trebuie să ne uităm bine. Nu este ușor să aducem un atacant, este mai greu și cu fair-play-ul financiar. Am spus încă din vară că sunt trei jucători care pot pleca. Unul dintre ei este Mitriță, ceilalți sunt Bancu și Ivan, puteau să plece în orice moment.
Sierra a plecat din cauza unor probleme personale. Ne-a dat peste cap, putea să ne ajute, dar dacă jucătorii nu sunt cu mintea aici, nu poți să-i oprești”, a declarat Costel Gâlcă.
„Echipa este entuziasmată după cantonamentul de pregătire din Turcia, unde am avut condiții foarte bune pentru a lucra și a ne pregăti. A fost o perioadă scurtă, dar am reușit să realizăm tot ce am planificat.
Săptămâna aceasta, aici, la Săftica, suntem pregătiți și mergem la Craiova. Este un meci derby împotriva unui adversar cu multă calitate și mari ambiții în acest sezon, dar mergem acolo să luptăm, să jucăm un fotbal bun și vom da totul pe teren pentru a câștiga acest meci.
Fiecare meci este dificil. Dar un derby este întotdeauna ceva special. Mergem acolo cu încredere. Meciul tur împotriva Craiovei a fost foarte interesant. Am arătat o mentalitate foarte bună.
Am câștigat meciul chiar în ultimele momente, deși aveam doi jucători mai puțin. Știu că toți jucătorii noștri înțeleg că Craiova va face tot posibilul pentru a obține o revanșă, dar mergem acolo să jucăm și să arătăm tot ce avem mai bun în acest moment”, a spus Zeljko Kopic.
Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Badelj, Ndong – Screciu, Oshima – Șt. Baiaram, Cicâldău, Mitriță – Koljic. Antrenor: Costel Gâlcă
Rezerve: S. Lung, Zajkov, Păcurar, Iago Lopez, Gașpăr, Mekvabișvili, Căpățână, Houri, Mora, Bană, Lukic, Babu
Dinamo: Roșca – Sivis, Boateng, Mărginean, Luna – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Pop, Selmani, Politic. Antrenor: Zeljko Kopic
Rezerve: Golubovic, Patriche, Rotund, Caragea, Abdallah, Licsandru, P. Neagu
Meciul de pe Stadionul „Ion Oblemenco” va fi arbitrat de Szabolcs Kovacs, ajutat la linii de Alexandru Cerei și Alexandru Corb. În camera VAR au fost delegați Ovidiu Hațegan și Vasile Marinescu.