Gigi Becali l-a făcut derbedeu și l-a dat afară de la FCSB, deși atacantul i-a adus latifundiarului din Pipera unul dintre cele mai controversate titluri din istoria clubului.
Recent, atacantul ajuns la vârsta de 28 de ani a acordat un interviu în cadrul căruia a vorbit despre experiența pe care a trăit-o la roș-albaștri și a dezvăluit că nu a mai vorbit deloc cu Gigi Becali.
Alexandru Tudorie, atacant care în prezent evoluează la Petrolul Ploiești, a vorbit recent despre perioada pe care a petrecut-o la FCSB. Acesta a ajuns la actuala campioană a României când avea doar 19 ani și își amintește și acum de criticile pe care i le-a adus patronul Gigi Becali. Chiar dacă a fost făcut „derbedeu”, fotbalistul susține că experiența pe care a trăit-o l-a făcut mai puternic.
„La FCSB s-a spus… Nu patronul neapărat, antrenorul…. (Gigi Becali te-a făcut «derbedeu») Mda, a fost acel incident, care a luat amploare. Probabil, fiind la FCSB, presa a mediatizat foarte mult. Oricum, m-a făcut să fiu mai puternic, să nu pun tot la suflet și să-mi văd de treaba mea. Știu doar eu ce s-a întâmplat.
Nu am mai vorbit cu domnul Becali de atunci, de când eram la FCSB, nu ne-am mai intersectat. Cu domnul Mihai Stoica am mai vorbit, am rămas în relații bune. De când eram copil mă știu cu dânsul. Nu de la Galați, ci de la loturile naționale, mă urmărea”, a povestit Alexandru Tudorie, conform gsp.ro.
În urmă cu aproximativ zece ani, Oțelul Galați, echipă care era deja retrogradară, a învins-o pe ASA Târgu Mureș în deplasare, scor 2-1. Astfel, trofeul de campioana a României a fost direcționat către FCSB, echipă care obținuse doar o remiză albă în Copou, în fața celor de la Poli Iași.
În partida respectivă, Alexandru Tudorie a marcat primul gol al dunărenilor.
„Mi-aduc aminte tot. Nu aveam decât un rând de echipament și nu voiau arbitrii să dea drumul la meci. Gazdele au zis să luăm niște tricouri albe, ale lor, pe care scria ceva cu Primăria Târgu Mureș. N-am vrut! Până la urmă s-a dat drumul la meci, puțin ne-a înrăit situația creată.
O chestie de orgoliu. Erau și niște jucători la Târgu Mureș care ne ironizau: «Vedeți că plecați cu sacul plin de goluri de aici!». Ne-au ambiționat, cu toate că eram retrogradați matematic, dar am vrut să jucăm din orgoliu.
Nu știu să fi venit vreun ban dinspre Gigi Becali sau FCSB la Galați. Ce primă?! N-am primit nimic, din contră, am lăsat bani la Galați. Când am ajuns la FCSB, ce primă să primesc? (râde) Am avut salariu mic. Eu mi-am făcut datoria de atacant.
Mi-au mulțumit, mie, tuturor de la Galați, și domnul Rădoi, și ce jucători mai erau atunci când am venit la FCSB. Parcă și public, prin aeroport, jucătorii FCSB au scandat: «Mulțumim, Oțelule!»”, a mai povestit Alexandru Tudorie, conform sursei menționate anterior.