Jaqueline Cristian (82 WTA) s-a calificat în turul secund al Australian Open, după o victorie în trei seturi, scor 6-2, 4-6, 7-6 (7), în fața croatei Petra Martic (131 WTA). Meciul a durat două ore și 36 de minute.
Sportiva de 26 de ani este prima reprezentantă a României care reușește această performanță, având în vedere că Sorana Cîrstea și Anca Todoni au părăsit competiția. În următoarea rundă o așteaptă, însă, un adversar la fel de dificil.
Jaqueline Cristian a intrat pe teren cu mult curaj, etalând un tenis solid încă din debutul partidei. Drept dovadă, și-a adjudecat primul break, apoi trei game-uri la rând și a rămas în avantaj, chiar dacă adversara a încercat să-și ridice nivelul. Setul inaugural s-a încheiat după 42 de minute.
Cel de-al doilea s-a desfășurat aproape la fel, cu un break obținut rapid de româncă. Era 3-1 și victoria părea foarte aproape, dar Petra Martic – ajunsă pe tabloul principal din postura de lucky looser – a câștigat patru game-uri consecutive și nu a mai avut nevoie de foarte mult timp până să trimită partida în decisiv, unde începutul i-a aparținut.
S-a ajuns la 3-1 în favoarea croatei, însă Jaqueline a reușit la rândul ei o serie de trei game-uri, preluând conducerea. Suspansul a atins cote maxime la 5-5, când Martic a obținut un nou break și a avut ocazia de a servi pentru victorie. Doar că a pierdut la 0, motiv pentru care partida a continuat cu un super tiebreak.
Românca și l-a adjudecat cu 10-7, urmând ca în turul secund să dea piept cu italianca Lucia Bronzetti (locul 76 WTA). Aceasta a eliminat-o pe cea de-a 21-a favorită, bielorusa Victoria Azarenka, în minimum de seturi, scor 6-2, 7-6 (2).
Calificată în premieră pe tabloul principal al Openului Australian, Anca Todoni (110 WTA) a cedat în fața chinezoaicei Qinwen Zheng (5 WTA), scor 6-7, 1-6. În primul set a avut, însă, o prestație solidă și chiar ar fi putut să se impună.
„Nu pot să-mi reproșez ceva. A fost un meci foarte bun, m-am simțit incredibil. Să fiu aici pe tabloul principal și să joc pe Rod Laver este onoare. Mi-am făcut treaba cât de bine am putut.
Dacă nu aveam acestei dureri, nu s-ar fi dus scorul atât de mult către ea la începutul setului 2. M-am simțit puțin blocată la lombar, însă nu a fost mic grav. Cumva avea nevoie de niște mâini să mă relaxeze puțin și să trag o gură de aer. Mă simt bine acum și voi face recuperare.
Nu este nimic grav, poate ceva din cauza meciurilor jucate sau a suprafeței. Acum plec acasă în câteva zile și apoi urmează Linz în calificări și turneul de la Cluj”, a declarat tânăra jucătoare, la scurt timp după meci.