Ianis Hagi nu s-a văzut în meciul cu St. Johnstone și ar putea pleca chiar în această iarnă de la Glasgow Rangers.
Scoțienii nu s-au mai putut abține și au tranșat situația fotbalistului român.
Ianis Hagi, titular cu St. Johnstone, scor 3-1, în etapa 23, nu a reușit să iasă cu nimic în evidență. În plus, scoțienii consideră că românul a greșit la golul lui Jack Sanders.
„Cu siguranță, una dintre cele mai discrete prestații din ultimele săptămâni. A avut dificultăți atunci când a trebuit să influențeze jocul în ultima treime.
Ar fi trebuit să se descurce mai bine și să-l blocheze pe Jack Sanders, care a marcat cu capul dintr-un corner”, au scris cei de la ibroxnews.
Ianis Hagi a ajuns pe lista lui Genoa, dar și pe cea a lui Strasbourg. Presa din Scoția anunță că românul ar putea pleca chiar din această iarnă de la Rangers.
„Ianis Hagi ar putea pleca. Legat de o plecare pe parcursul verii, clubul a reușit să ajungă la un acord cu românul, care l-a readus la prima echipă în urma unei dispute contractuale.
A jucat un rol important de atunci, dar ar putea pleca în ianuarie. Se pare că Genoa este interesată de el”, a notat The Scotsman.
Ianis a demonstrat, în primul rând, că iubește fotbalul și că acest sport înseamnă foarte mult pentru el. Vara aceasta a fost extrem de dificilă pentru el, a trecut peste un examen foarte greu și după peste o accidentare complicată. Cu toate acestea, a arătat cât de dedicat este. Nea Mircea (n.r. Lucescu) i-a fost alături și l-a chemat la echipa națională, l-a convocat chiar și într-un moment în care avea puține minute de joc”, a spus Gică Hagi, potrivit DigiSport.