Răzvan Burleanu a avut un mesaj clar pentru șeful UEFA după ce Kosovo a decis să iasă de pe teren în timpul meciului cu România.
Președintele Federației Române de Fotbal s-a văzut nevoit să dea telefon după gestul jenant al echipei oaspete.
Kosovo a recurs la un gest penibil în meciul cu România din Liga Națiunilor. Echipa oaspete a ieșit de pe teren la ultima fază a partidei, acuzând că suporterii noștri i-ar fi atacat cu obiecte.
După aproximativ 30 de minute de la incident, Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a coborât de la tribuna oficială și a ajuns în fața vestiarelor.
În jurul orei 00:40, șeful FRF și-a scos telefonul și a sunat pe cineva. Burleanu a vorbit câteva minute bune în limba engleză, iar la un moment dat și-a pierdut cumpătul: „Stăm și așteptăm de peste 45-50 de minute. Nu e posibil așa ceva!”.
După ce Burleanu a terminat de vorbit, observatorul jocului s-a dus la arbitru și i-a cerut să facă un anunț clar în vestiarul echipei din Kosovo: dacă jucătorii nu revin pe teren în următoarele cinci minute, arbitrul va fluiera finalul partidei.
Din moment ce echipa oaspete a refuzat să revină pe teren, centralul s-a văzut nevoit să fluiere finalul meciului.
Lipsă de fair-play incredibilă! Nu s-a întâmplat nimic, nu am văzut bannere, nu am văzut nimic împotriva Kosovo. Ei au avut un plan al lor, în cazul în care nu reuşesc să câştige să facă lucrul ăsta. O lipsă de fair-play cum nu am pomenit. Acolo ne-au fluierat, ne-au înjurat, au aruncat cu sticle în noi, ne-au făcut în toate felurile şi noi am jucat. Eu pe jucători sunt foarte supărat. Dacă eşti profesionist, dacă ai stilul sportiv în tine rămâi şi joci în orice condiţii”, a declarat selecționerul Mircea Lucescu la finalul meciului, potrivit as.ro.