Gigi Becali a dat verdictul despre cel mai bun fotbalist român de pe teren în meciul cu Kosovo.
Elevii lui Mircea Lucescu s-au confruntat cu Kosovo, singura adversară rămasă în joc pentru primul loc în grupa C. Partida a fost suspendată după ce kosovarii au ieșit de pe teren. Jocul tricolorilor nu a fost unul strălucit în cele 90 de minute, dar un jucător a fost remarcat de patronul FCSB, despre care afirma acum ceva vreme că va valora peste 30 de milioane de euro.
Andrei Rațiu are prestații solide în ultima perioadă la echipa de club (Rayo Vallecano) și la naționala României. Forma excepțională traversată de român a atras atenția unor cluburi importante care caută jucători valoroși pe postul de fundaș dreapta.
Gigi Becali a rămas plăcut impresionat de fotbalistul dorit de FC Barcelona. Milionarul a precizat că jocul fundașului dreapta a fost „ca ceasul” și nu există altul ca el în toată Europa.
„Rațiu a fost ca ceasul, ți-am spus de mult că o să fie 30 de milioane. Fundaș dreapta ca el nu există în Europa, nu văd un fundaș dreapta mai bun. Este un Crețu care driblează și are tehnică”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.
Cluburi importante precum FC Barcelona, Tottenham sau Bayer Leverkusen au intrat pe fir pentru transferul unuia dintre cei mai buni fundași dreapta din Europa. Andrei Rațiu ar putea ajunge coleg cu Radu Drăgușin la Tottenham, dar Rayo Vallecano a anunțat că va purta negocieri pentru un eventual transfer doar din vară, atunci când cluburile ar putea activa clauza de reziliere în valoare de 25 de milioane de euro.
„Tottenham are deja o alternativă pentru postul de fundaș dreapta, dacă Porro va pleca în iarnă la Real Madrid. Andrei Rațiu este favoritul celor de la Tottenham, dar Rayo Vallecano vrea să discute doar în vară. Românul are o clauză de reziliere de 25 de milioane de euro”, spun cei de la Mundo Deportivo.