Abandonul consemnat la partida România – Kosovo, din etapa 5 a grupelor Ligii Națiunilor, a ajuns subiect de discuție inclusiv în presa din Statele Unite ale Americii.
Jurnaliștii americani de la celebrul canal de televiziune ESPN au comentat imaginile difuzate de pe Arena Națională și au spus care este punctul lor de vedere.
Partida România – Kosovo, programată vineri seară, 15 noiembrie 2024, pe Arena Națională din București, a avut parte de un deznodământ neașteptat. În minutul 90+4, la scorul de 0-0, jucătorii reprezentativei oaspete, la solicitarea căpitanului Amir Rrahmani, au decis să părăsească gazonul și să meargă la vestiare. Motivul? Anumite scandări din tribune, de tipul „Serbia, Serbia”, i-ar fi deranjat pe fotbaliștii kosovari, care au hotărât să protesteze.
Însă, decizia le-ar putea fi nefavorabilă jucătorilor lui Franco Foda, deoarece riscă acum să piardă disputa cu scorul de 0-3 la masa verde, potrivit regulamentelor UEFA.
Până când forul continental va da un verdict oficial în cazul acestui duel, presa internațională continuă să scrie despre ce s-a întâmplat pe Arena Națională, iar scandalul de la România – Kosovo a ajuns să fie comentat inclusiv în Statele Unite ale Americii.
Precis, renumita publicație ESPN a titrat:
Un meci din Liga Națiunilor a fost decis prin abandon, după ce Kosovo a părăsit terenul în disputa cu România”, se arată pe ESPN.
În continuare, americanii au prezentat pe scurt reacția pe care UEFA a avut-o după meci:
UEFA nu a explicat de ce jocul a fost întrerupt, dar se știe că jucătorii kosovari au fost supărați atunci când au auzit sloganuri pro-sârbe. Prin intermediul unui comunicat oficial, UEFA a spus că jocul s-a decis prin abandon și că va comunica informații suplimentare în timp util”, mai precizează jurnaliștii de la ESPN.
În încheierea materialului, americanii le-au rezumat urmăritorilor și originile tensiunilor din Balcani:
După ce tensiunile istorice din Balcani au atins apogeul în anii 1990, în 2008, etnicii majoritari albanezi din Kosovo și-au declarat independența. Serbia refuză să recunoască acest stat și consideră Kosovo drept parte integrată a sa. Iar jocurile care le-au implicat pe Kosovo, Albania și Serbia au fost un butoi de pulbere în ultimii ani”, se mai arată pe ESPN.
Decizia jucătorilor din Kosovo de a părăsi Arena Națională înainte de fluierul final a provocat dezamăgire inclusiv în rândul Federației Române de Fotbal.
Este regretabil gestul echipei oaspete, care a ales să părăsească terenul fără acordul arbitrului, refuzând să încheie meciul pe terenul de joc, în spiritul fair-play-ului, ceea ce reflectă o lipsă de respect nu doar pentru fotbal, ci și pentru meseria de fotbalist”, se arată pe pagina de Facebook a echipei naționale.