Federația Română de Fotbal nu are emoții cu privire la decizia care va fi luată după ce jucătorii selecționatei din Kosovo au decis să abandoneze meciul din Liga Națiunilor. Oficialii UEFA prezenți în tribune au dat asigurări că nu există motive de îngrijorare.
În schimb, kosovarii reclamă presupuse scandări rasiste din partea suporterilor tricolori și susțin prin intermediul unui comunicat că vor înainta organelor disciplinare „o plângere completă cu fapte și dovezi”. Partida s-a încheiat în minutele de prelungiri, când tabela arăta 0-0.
După un duel cu Denis Alibec, Amir Rrahmani a transmis că el și colegii vor ieși de pe teren, ceea ce s-a și întâmplat. Centralul danez Morten Krogh s-a opus, dar kosovarii au mers la vestiare, arătându-le semne obscene fanilor români.
Potrivit lui Mihai Stoichiță, specialiștii în regulamentele UEFA care au asistat la acele scene fără precedent au concluzionat că România nu are nicio vină. De aceeași părere a fost și președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras.
„La final nicio emoţie nu am avut. Eram mai mulţi acum în tribună, printre care şi specialişti în regulile UEFA, cum e şi Kyros Vassaras. Mi-au zis să stăm fără griji, pentru că nu noi suntem vinovaţi. Nu noi suntem vinovaţi, ce s-a întâmplat… nu vreau să spun vorbe mari, dar mi se pare un pic premeditat. Aşa ceva eu nu am mai văzut până acum.
E a doua oară când se întâmplă în România aşa ceva, asta ne pune pe gânduri şi să fim foarte precauţi în cazul în care sorţii ne vor mai aduce vreodată împreună. (n.r. Căpitanul spunea că de trei ori l-a atenţionat pe arbitru că sunt acte de rasism din tribună, că se strigă Serbia) Eu de sus am strigat ‘Anglia, Anglia, Anglia!’. Nu am fost suspendat.
Eu mă gândeam acum, trebuia să ne încălzim 15 minute ca să jucăm 2? Pun şi eu o întrebare. După ce am stat 45 de minute… ne încălzeam 15 minute ca să jucăm 2 minute. Nu? Felicitări României”, a declarat Mihai Stoichiță.
Într-un comunicat emis ulterior, FRF a catalogat gestul kosovarilor drept o lipsă de respect pentru fotbal și a ținut să le mulțumească celor aproape 50.000 de fani care au fost prezenți pe Arena Națională. Cu atât mai mult cu cât unii au rămas până când arbitrul a pus oficial punct partidei, consemnând abandonul adversarilor.
„Este regretabil gestul echipei oaspete, care a ales să părăsească terenul fără acordul arbitrului, refuzând să încheie meciul pe terenul de joc, în spiritul fair-play-ului, ceea ce reflectă o lipsă de respect nu doar pentru fotbal, ci și pentru meseria de fotbalist”, se arată pe pagina de Facebook a naționalei.
Echipa națională de fotbal a României dorește să le mulțumească celor prezenți pentru susținerea extraordinară și pentru comportamentul pe care l-au avut la meciul cu Kosovo, o partidă care va rămâne în amintirea tuturor nu doar ca fiind una de 3 ore, dar și ca un exemplu de unitate și solidaritate. Meciul, început vineri la ora 21:45 și încheiat sâmbătă la 00:48, a fost o provocare pentru toți cei implicați, dar împreună, tricolorii și fanii lor, au demonstrat că respectă și iubesc acest sport, dar și că unitatea dintre ei transcede dincolo de alte crezuri și ambiții.
Tricolorii mulțumesc fanilor pentru modul în care i-au încurajat și pentru că au înțeles obiectivul comun la acest meci. De asemenea, tricolorii apreciază faptul că suporterii au reușit, pe cât posibil, să nu răspundă la provocările venite din partea oaspeților noștri. 48.957 de suporteri au fost prezenți pe Arena Națională la meciul cu Kosovo, partidă începută la 2 grade Celsius și încheiată cu o temperatură pe minus”, a transmis forul de la Casa Fotbalului.