Risto Radunovic a transmis un mesaj pentru patronul Gigi Becali, după meciul pe care FCSB l-a pierdut în fața celor de la Manchester United, scor 0-2.
Latifundiarul din Pipera a fost prezent pe Arena Națională din București, la meciul de gală pe care echipa lui l-a disputat în fața gigantului din Premier League.
FCSB a cedat în ultima etapă a fazei ligii din UEFA Europa League, scor 0-2, în fața celor de la Manchester United. Astfel, campioana României a ratat calificarea directă în optimile de finală și va evolua în play-off-ul competiției.
La finalul meciului, Risto Radunovic a vorbit despre jocul prestat de campioana României și a transmis un mesaj pentru patronul Gigi Becali, care și-a urmărit echipa la treabă din loja de pe Arena Națională.
„Îmi pare rău că nu am câștigat meciul, patronul nu a fost la noi. A fost la meci, ne-a susținut. A fost un meci mare, l-am așteptat foarte mult. Am pierdut, mă bucur că am ajuns în acest punct, aproape să fim în top 8 în Europa League. Am pierdut, mergem mai departe. Nu s-a terminat pentru noi, trebuie să ridicăm capul, să mergem mai departe. A fost un meci deschis, ei au avut posesia, noi am avut ocaziile noastre. Așa a fost astăzi, nu am avut noroc. Au meritat victoria. Mă bucur de duelul cu ei, sper ca în viitor să avem mai multe astfel de meciuri. Oricine vine, nu am fost în Belgia, nu am jucat cu ei. Cu PAOK am jucat deja.
Manchester are jucători super talentați, super buni. Individual sunt foarte buni, se vede că joacă în cel mai bun campionat din lume.
Avem putere să jucăm din trei în trei zile, duminică ne vedem pe stadion”, a declarat Risto Radunovic, la finalul partidei cu Manchester United.