Meme Stoica a ales adversara pe care o vrea pentru FCSB în play-off-ul UEFA Europa League, după ce campioana României a cedat în fața celor de la Manchester United și nu s-a clasat în primele opt echipe din faza ligii.
Trupa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii a pierdut cu 0-2 partida disputată pe Arena Națională din București, la care au asistat peste 50.000 de spectatori.
FCSB a pierdut în ultima etapă din faza ligii, scor 0-2, în fața celor de la Manchester United. Astfel, campioana României a ratat calificarea directă în optimile de finală și este nevoită să joace în play-off-ul UEFA Europa League.
Meme Stoica a analizat posibilele adversare ale celor de la FCSB și a declarat că nu își dorește să o întâlnească pe PAOK Salonic.
„Diferența e mare. Aia se vede cu ochiul liber, dar, dacă la meciuri din astea ești privat de șansă… prima șansă am avut-o noi, una colosală a lui Mihai Popescu. Poate dacă marcam atunci, poate dacă marca Bîrligea se scria altfel istoria. Diferența e mare când vii de pe bancă cu Garnacho și Diallo… sau poate dacă îl aveam pe Olaru ori pe Octavian Popescu. Sunt foarte multe probleme pe care le-am avut și nu le-am putut rezolva.
Rămâi cu regretul că puteai face măcar un rezultat de egalitate. În prima repriză am fost bine, am pus și noi probleme. Cu un egal eram în primele 8. Asta e culmea! Dacă stai să te uiți pe clasament și vezi că în spatele tău sunt toate cele 3 echipe din Turcia – care au niște bugete formidabile – Ajax, FC Porto. E un succes neașteptat, iar băieții și antrenorii trebuie felicitați.
Vom juca cu PAOK sau Union Saint Gilloise. Nu mi-aș dori PAOK. Nu știu de ce nu mi-aș dori, pe Saint Gilloise nici nu o știu. La PAOK ne-a mers bine o dată, dar cu Olaru…”, a declarat Meme Stoica, la PrimaSport.