A venit verdictul și s-a aflat decizia corectă în cazul penalty-ului dat împotriva lui Ianis Hagi în Hibernian – Rangers 3-3.
Ianis Hagi a fost în centrul unui eveniment neplăcut pe parcursul partidei Hibernian – Rangers, scor 3-3, și a comis un penalty în minutul 58 al confruntării, în urma unui contact în careu cu Campbell. Philippe Clement a fost nemulțumit de decizie și a specificat după meci că este curios ce părere vor avea specialiștii în legătură cu penalty-ul acordat și dacă a fost sau nu.
„Panelul” este format din trei membri independenți cu cariere în fotbalul scoțian, cum ar fi antrenori, foști fotbaliști, persoane din presă, un reprezentat al Federației de Fotbal din Scoția, precum și unul al Ligii Profesioniste de Fotbal din Scoția. Voturile au fost trei la doi, decizia fiind aceea că penalty-ul a fost acordat corect.
Panelul este format din trei membri independenți cu cariere consacrate în fotbalul scoțian – cum ar fi antrenori, foști jucători sau persoane din mass-media, plus un reprezentant al SFA (Federația Scoțiană de Fotbal) și unul din partea SPFL (Liga Scoțiană de Fotbal).
Aceștia au fost împărțiți trei-la-doi cu privire la incident și au „considerat că decizia de penalty luată pe teren a fost corectă.
Doi membri ai panelului au crezut că un penalty nu ar fi trebuit acordat. Panelul a fost unanim de acord că VAR nu trebuia să intervină, deoarece a fost o decizie subiectivă”, au scris cei de Thescottishsun.co.uk.
Rangers a remizat în deplasarea de la Dundee United, scor 1-1, iar belgianul a fost din nou criticat pentru rezultatele slabe pe care echipa sa le are. Totuși, Clement a anunțat la finalul ultimului meci de campionat că are parte de susținerea conducerii.
„(n.r. dacă are în continuare susținerea conducerii) Da, 200%. Se vorbește în fiecare zi despre tot, despre ianuarie, despre sezonul viitor, despre orice. Da, bineînțeles că fanii sunt nemulțumiți. Suntem și noi nefericiți, toți suntem nefericiți, să pierdem aceste trei puncte. Suporterii sunt mereu în spatele nostru când suntem buni, când facem jocuri bune. Așa că astăzi nu a fost un joc bun.
Deci înțeleg că sunt nemulțumiți de asta. Îi știu pe acești suporteri, că nu renunță în momentul în care dăm dovadă de calitate. Este vorba despre noi să arătăm calitatea pe teren și apoi revin alături de echipă. Deci, este sarcina noastră să facem asta cât mai repede posibil. Asta începe duminică, să arătăm din nou calitate și de ambele părți ale jocului. Nu numai ofensiv, și defensiv”, a declarat Philippe Clement, potrivit presei britanice.