Ovidiu Popescu, fostul fotbalist al lui Gigi Becali de la FCSB, a vorbit despre cum se comportă patronul cu jucătorii săi. Fotbalistul susține că omul de afaceri este „deosebit”, și în ciudat faptului că obișuniește să critice, știe și să aprecieze jucătorii.
Jucătorul a plecat de la campioana României, iar în prezent joacă la Universitatea Cluj.
Recent, fostul fotbalist de la gruparea bucureșteană a vorbit despre patronul Gigi Becali și a avut doar cuvinte frumoase ka adresa acestuia.
„Nu l-am văzut de atât de multe ori pe dânsul, dar este un om deosebit. Nu este chiar cum zice lumea. Te mai critică, te laudă, te critică iar, dar trebuie să fii puternic. Pe mine nu mă afectau atât de mult criticile. Nu te critică fără un motiv”, a dezvăluit Ovidiu Popescu, la AS.ro.
Opt sezoane a jucat Ovidiu Popescu în tricoul celor de la FCSB, între iulie 2016 și iulie 2024. În această perioadă, mijlocașul a disputat 248 de meciuri, a înscris șase goluri și a oferit 13 assist-uri. Jucătorul a cucerit un titlu și două Cupe ale României.
Ovidiu Popescu a plecat de la FCSB după aproape un deceniu și la momentul despărțirii a transmis un mesaj emoționant.
„După opt ani a ajuns momentul în care mă despart de familia Steaua, 8 ani în care aici a fost familia mea și pentru asta mulțumesc tuturor antrenorilor, staffului tehnic, conducerii și colegilor în special!
Plec după 8 ani cu bune și rele dar cu satisfacția cea mai mare ca visul de a deveni campion mi s-a îndeplinit! Mândru că sunt campion după 248 de meciuri jucate în tricoul 23 roș-albastru! Mulțumesc FCSB, mulțumesc suporterilor!
Încep o nouă etapă cu o nouă provocare!”, a fost mesajul transmis de jucător la plecarea de la gruparea „roș-albastră”.