Marius Șumudică a transmis un mesaj direct pentru patronul Dan Șucu, chiar din Dubai, după victoria pe care Rapid București a obținut-o în fața amatorilor de la Al Hilal United, scor 13-0.
Tehnicianul din Giulești i-a cerut omului de afaceri să facă de urgență două transferuri, pentru a putea lupta cu șanse reale la play-off.
Rapid București se află în această perioadă în cantonament, în Dubai, unde a disputat deja o partidă amicală în fața amatorilor de la Al Hilal United, pe care a câștigat-o cu scorul de 13-0.
La finalul meciului, Marius Șumudică a vorbit despre situația lotului pe care îl pregătește și i-a cerut lui Dan Șucu să facă două transferuri. Tehnicianul din Giulești își dorește un atacant și un fundaș central, pentru ca echipa lui să poată lupta cu șanse reale la play-off.
„Mi-am adus aminte de când eram jucător și mergeam în cantonamente cu Mircea Lucescu. Eu l-am văzut ca pe un antrenament. Și echipele mari joacă primul amical cu echipe care sunt mai slabe calitativ. M-a interesat să legăm relații de joc și s-a văzut azi.
I-am băgat și pe copii, a fost o plăcere pentru toată lumea să joace. A fost și vremea bună. Cele mai importante teste sunt cu campioanelr din Coreea și din China. Apoi vine meciul cu Iași, pe care trebuie să îl câștigăm.
Boupendza joacă cu dureri, are glezna umflată, a făcut tratament. Își dorește foarte mult să joace, asta este cel mai important. Mă bucur pentru el că a marcat, de asta are nevoie. E important să o bage în poartă, asta le zic la fiecare antrenament. În opinia mea, ne mai trebuie un atacant și un fundaș central.
David seamănă cu Claudiu, David e un copil, l-am luat de la U15, ușor-ușor copiii de la academie trebuie să vină. Trebuie să le dai încredere copiilor. Andrei nu se află aici pentru că e băiatul domnului Șucu, are calități. Mai trebuie să pună pe el, dar e normal”, a declarat Marius Șumudică, din cantonamentul din Dubai, conform gsp.ro.
Rapid București a încheiat anul 2024 în afara locurilor de play-off, pe poziția a opta a clasamentului din Superliga României.
Trupa pregătită de Marius Șumudică a acumulat 29 de puncte în 21 de meciuri disputate, în care a înregistrat șase victorii, 11 rezultate de egalitate și patru înfrângeri.
La reluarea competiției, Rapid București va da piept cu Poli Iași, pe teren propriu, într-o partidă programată pe data de 20 ianuarie 2025.