După toate problemele, Tottenham are parte și de vești bune. Unii dintre jucătorii importanți sunt foarte aproape de revenirea pe teren, ținând cont că au participat la antrenamentul de miercuri, 29 ianuarie.
În cele 15 minute pe care le-au avut la dispoziție, jurnaliștii englezi l-au putut vedea la lucru și pe Radu Drăgușin. Acesta a fost implicat într-un exercițiu, alături de colegii din compartimentul defensiv.
Pentru Spurs urmează duelul cu Elfsborg din faza principală a Europa League. Victoria nu ar aduce doar un plus de moral, ci și calificarea directă în optimi.
Recuperat după accidentare, Micky van de Ven s-a antrenat normal, la fel ca Richarlison și Yves Bissouma, asupra cărora au existat motive de îngrijorare. Brazilianul a acuzat dureri în zona inghinală în repriza secundă a meciului cu Leicester, scor 1-2, iar malianul a rămas pe banca de rezerve.
De asemenea, Guglielmo Vicario, titularul dintre buturi, s-a pregătit împreună cu ceilalți colegi. Au lipsit, în schimb, Wilson Odobert, Dominic Solanke, Destiny Udogie, Timo Werner, Brennan Johnson, James Maddison, Pape Matar Sarr, Djed Spence și Sergio Guilon. Ultimii doi oricum nu ar fi putut juca, ținând cont că nu figurează pe lista UEFA.
După încâlzirea obișnuită, jurnaliștii care au asistat la ședința de pregătire au putut urmări un exercițiu la care a participat și Radu Drăgușin. Acesta a făcut echipă cu Micky van de Ven și Pedro Porro, împotriva unor coechipieri din compartimentul ofensiv precum Richarlison și Mikey Moore.
Întrebat după eșecul cu Leicester despre transferurile pe care le pregătește echipa sa, Ange Postecoglou a evitat să ofere detalii, pasând responsabilitatea pe umerii directorului sportiv, dar a lansat un avertisment, afirmând răspicat că are mare nevoie de întăriri.
„Nu-mi puneți astfel de întrebări, nu sunt implicat în asta. Eu pot doar să încerc să găsesc oportunități pentru echipă. Țin legătura permanent cu directorul sportiv, iar acesta încearcă să facă rost de ajutorul de care avem nevoie. Totuși, ne jucăm cu focul dacă nu transferăm pe nimeni”, a spus tehnicianul lui Tottenham.
Cele mai probleme izvorăsc din compartimentul defensiv. Radu Drăgușin a fost folosit constant după accidentările titularilor de drept, iar oboseala și-a spus cuvântul, aspect remarcat și de presa engleză.
Cei de la standard.co.uk, i-au acordat nota 5 pentru prestația din precedenta partidă, pe motiv că „are nevoie de odihnă”. La fel și tottenhamhotspurnews.com, care a constatat că „a fost mai încrezător cu mingea la picior decât a fost în ultimele săptămâni”, chiar dacă „nu s-a umplut de glorie în primele 5 minute din repriza secundă”.