La mai puțin de 24 de ore după ce a fost prezentat oficial la Politehnica Iași, Vasile Miriuță și-a urmărit pentru prima dată la lucru elevii într-un amical cu divizionara secundă Ceahlăul Piatra Neamț.
Meciul s-a disputat pe terenul sintetic din Complexul „Emil Alexandrescu” din Copou și s-a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-2).
Nemțenii au condus la pauză cu 2-0, prin golurile marcate de Ronald Gbizie (6) și James Amasihohu (26), iar Poli a revenit în partea a doua prin reușitele semnate de Joao Paulino (61) și Mursel Banse (86). Paulino a ratat și un penalty, în minutul 48.
Ceahlăul a fost la câteva minute să-i strice debutul lui Vasile Miriuță pe banca lui Poli Iași. Nemțenii au remizat în amicalul disputat în Copou, scor 2-2, fiind egalați pe final, după ce au avut două goluri avans la pauză.
Fără golgheterii Patrick Petre și Carl Davordzie, rămași acasă din motive medicale, Ceahlăul a început în forță amicalul cu rezervele Iașiului și în minutul 26 conducea deja cu 2-0.
Ronald Gbizie a deschis scorul cu o lovitură de cap (6), după un corner bătut de Geani Crețu, iar James Amasihohu l-a majorat în minutul 26, cu un șut de la marginea careului.
La pauză, ambii antrenori au făcut mai multe modificări, la Iași intrând mulți juniori din cadrul academiei. Chiar și așa, Poli a controlat repriza și a reușit să egaleze prin reușitele semnate de Paulino și Banse.
În minutul 48, Joao Paulino a ratat un penalty scos de Dragoș Plămadă, atacantul venit de la Zimbru Chișinău trimițând în bară. Același Paulino a redus din diferență în minutul 61, după ce a împins în plasă un balon șutat de Atanaskoski și respins în față de portarul Barna.
Cu patru minute înainte de final, Brian Oddei a centrat perfect din partea dreaptă, iar Mursel Banse a înscris din fața porții, stabilind scorul final (2-2).
Vasile Miriuță a contat în acest meci doar pe rezerve, juniori din academie și jucători veniți în probe, titularii de drept efectând un antrenament în cursul dimineții.
Poli a început în formula Ailenei – Creț, Umar, Florin Ilie, Ștefanovici – Gouet, Diallo – Vlad Ilie, Teixeira, Tănasă – Camara, iar după pauză au intrat Niga, Oddei, Paulino, Dobrean, Atanaskoski, Banse, Ciobanu, Olaru, Plămadă. Singurii jucători care au evoluat tot meciul la Poli au fost Umar și Tănasă, acesta din urmă fiind cel mai activ ieșean.
De cealaltă parte, antrenorul nemțenilor, Marco Veronese, i-a trimis în startul meciului în teren pe Brănescu – Țuțu, Wiktorski, Telcean, Șandru – Gbizie, Chibsah – Katusa, Crețu, Neag – James, iar după pauză au mai intrat Barna, Ilaș, Pîntea, Alistar, Asibey, Abel Folha, Copoț-Barb, Renan Sousa, Andrei Apostol și Nădășanu.