Miercuri, 29 ianuarie 2025, fotbalul românesc este lovit de o nouă tragedie. Dinu Gheorghe, unul dintre cei mai de succes conducători din Superliga, a murit la vârsta de 68 de ani.
Mirel Rădoi a aflat în timpul conferinţei de prezentare ca antrenor al Universităţii Craiova despre decesul lui Dinu Gheorghe şi s-a declarat stupefiat, mai ales că vorbise recent cu fostul preşedinte de la Rapid, pe care l-a avut ca adversar în celebra dublă din sferturile Cupei UEFA în 2006, când Steaua, actuala FCSB, cu Mirel Rădoi căpitan, a eliminat Rapidul.
„A murit Dinu Gheorghe? Nu ştiam. Dumnezeu să-l ierte! Acum 10 zile m-am întâlnit cu dânsul. Mi s-a făcut pielea de găină. Nu ştiam de la domnul Dinu Vamă că mă voia la Rapid, dar am auzit de la domnul George Copos că m-au vrut. Nu mă lăsa nea Sorin la Rapid…
Ştiam că nea Sorin Cârţu a ţinut cu Steaua când era mic, dar şi eu am ţinut cu Universitatea Craiova când eram mic şi nu am ajuns aici, am ajuns la Steaua. Trebuie să-ţi dai viaţa pentru clubul care te plăteşte.
Prima oară am fost propus la Universitatea Craiova, dar au spus că sunt prea scump pentru un fundaş central şi nea Sorin le-a spus că fac cea mai mare greşeală că nu mă iau” a spus Mirel Rădoi.
Dinu Gheorghe s-a aflat în conducerea clubului de fotbal Rapid București în mai multe intervale, respectiv 1997 – 2006, 2010 – 2011, 2015 și aprilie – iunie 2016. Astfel, sub comanda sa, Rapid și-a adjudecat un titlu de campioană în România, cel de la finalul sezonului 1989-1999 și totodată giuleștenii au ajuns în sferturile Cupei UEFA.