Vâlcea revine în grupele EHF European League. SCM a făcut meciul sezonului la Debrecen! Echipa feminină de handbal SCM Rm. Vâlcea s-a calificat în grupele EHF European League, după succesul obținut duminică seara, la Debrecen, scor 28-31.
SCM Rm. Vâlcea a mers în Ungaria cu un avans minim după manșa tur din Sala Traian, 33-31 cu DVSC Schaeffler.
Prima repriză a fost una echilibrată, maghiarele au pornit mai bine și au avut 4-2 după 7 minute. Oltencele au revenit rapid și cu De Jong și Mia Zschoke în formă excelentă s-au desprins la 7-10. La pauză a fost egalitate, 15-15 și calificarea s-a decis în ultimele 30 de minute.
Debrecen a mai condus cu 17-15 în startul reprizei secunde, dar a fost ultima dată când maghiarele au mai fost în avantaj pe tabelă.
Echipa lui Rasmus Poulsen a jucat magistral și s-a desprins la cinci goluri, 19-24 în minutul 41. Ajutată de o defensivă excelentă, portarul Julie Foggea a făcut cel mai bun meci al său din acest sezon, a parat și două aruncări de la 7 metri și a terminat cu un procentaj excelent, 33,33%.
Cu două minute înainte de final, maghiarele au egalat, 28-28 și au părut că mai au de doi bani speranțe.
Ultimele secvențe au fost însă al Vâlcii, care a mai marcat de trei ori, fără a mai primi vreunul. S-a terminat 28-31 și Vâlcea elimină pe favorita Debrecen printr-o dublă victorie. Jucătoarele lui Rasmus Poulsen au sărbătorit calificarea alături de cei 40 de fani veniți să le susțină de la Rm. Vâlcea.
Este al treilea succes consecutiv pentru danezul Rasmus Rygard Poulsen (37 ani) pe banca echipei, după ce a trecut din secund ca principal în urma plecării fostului tehnician, Bent Dahl.
Astfel, SCM Rm. Vâlcea a ajuns în grupele EHF European League, acolo unde Dunărea Brăila este direct calificată.
SCM: Foggea, Neagu – Wollik 7, De Jong 6, Zschocke 4, Ljepoja 4, Toblanc 4, Maidhof 3, Necula 2, Elghaoui 1, Hagman, Mokat, Gogîrlă, Florica, Cholevova, Grigore.