Sydney Thomas, fata din ring de la meciul Mike Tyson – Jake Paul, a devenit celebră peste noapte. Internauții spun că tânăra în vârstă de 20 de ani este motivul pentru care foarte mulți fani au continuat să se uite la luptă, deși părea o farsă.
Majoritatea celor din publicul din Arlington, Texas, au venit sperând să-l vadă pe legendarul Mike Tyson, 58 de ani, care a fost campion mondial la categoria grea ăn perioada 1987 la 1990, să-l pună la punct pe Youtuber-ul Jake Paul. Boxerul a fost susținut și de milioane de telespectatori pe Netflix.
Cu toate acestea, Jake Paul, în vârstă de 27 de ani, a dominat confruntarea împotriva mult mai vârstnicului său adversar și a recunoscut ulterior că a decis să nu încerce să-l doboare pe acesta. Astfel, youtuber-ul a câștigat meciul de box.
Însă, mulți fani au fost nemulțumiți și au postat pe platforma X (fostul Twitter) pentru a se plânge că meciul a fost „plictisitor”. Ba mai mult, unii fani au afirmat chiar că singurul motiv pentru care au continuat să urmărească meciul a fost pentru a o vedea mai mult pe fata din ring, Sydney Thomas, potrivit Dailymail.
Modelul și vedeta de social media în vârstă de 20 de ani a fost una dintre cele cinci fete din ring de la evenimentul de vineri de la stadionul AT&T, alături de Virginia Sanhouse, Lexi Williams, Delia Sylvain și Raphaela Milagres. Sydney Thomas a devenit virală în timpul și după meci, un fan pe rețelele sociale numind-o „adevărata câștigătoare”.
„Sincer, adevărata campioană aici. Ea a adus mai multă acțiune în ring decât meciul în sine”, „Să o urmărești pe ea a fost mult mai captivant decât lupta propriu-zisă”, sunt alte câteva comentarii ale internauților pe rețelele de socializare.
Jake Paul a fost susținut pe tot parcursul meciului de iubita sa, Jutta Leerdam. Aceasta este o patinatoare viteză olandeză, medaliată olimpică.
Sportivul în vârstă de 58 de ani a povestit cum i s-a făcut rău și a ajuns să vomite sânge.
„O săptămână și jumătate (n.r. – înainte de incident) mă antrenam și mă descurcam grozav. Apoi am început să mă simt obosit. Îi explicam antrenorului meu, nu știu ce e în neregulă cu mine. Venind la Los Angeles din Miami cu avionul, m-am dus la baie și am vomitat sânge. Următorul lucru pe care mi-l aduc aminte e că m-am trezit la podea. Am fost la spital și au descoperit că aveam un ulcer…Toți prietenii mei mă sunau de parcă aș fi murit. Am întrebat-o pe doctor dacă o să mor și ea nu mi-a spus nu. Atunci am devenit nervos. Voiam doar să ies din patul ăla nenorocit de spital. Nu vreau să mor într-un pat de spital. Vreau să mor în ring”, declara Mike Tyson pentru Netflix.
Sursa foto: Instagram Sydney Thomas.