Florin Prunea, delegat UEFA, a anunțat verdictul în cazul meciului România-Kosovo, după ce jucătorii kosovari au părăsit terenul la ultima fază a partidei, fără acordul arbitrului.
Fostul portar consideră că gestul oaspeților de pe Arena Națională a fost premeditat. Florin Prunea este de părere că decizia UEFA nu poate fi decât una singură: victorie la masa verde pentru naționala României.
Florin Prunea, care lucrează la UEFA, consideră că România va ieși învingătoare din această partidă.
„În primul rând, vreau să spun că UEFA a trimis la acest meci unul dintre cei mai vechi delegați, este vorba despre Milorad (n.r.-Mazic), îl știu foarte bine, un om cu foarte mare experiență. Pe lângă el au fost și doi ofițeri de securitate, pentru că a fost considerat un meci de mare risc, deși, din punctul meu de vedere, noi nu ne-am comportat așa.
Eu eram în Georgia, am văzut meciul cu unul dintre cei mai mari arbitri care au fost, Cuneyt Cakir, care este președinte în Comisia de Arbitraj de la georgieni, și cu președintele Federației, pentru că am fost la meciul Georgiei.
Am văzut jocul și, ca delegat UEFA, pot să spun că România a fost un exemplu la acest joc. Și suporterii! Hai să vedem ce a fost în Kosovo, pentru că îmi aduc aminte perfect, aș vrea să discutăm comportamentul celor două echipe. Noi am fost fără suporteri, huiduiți la imn, au intrat pe teren, de altfel au fost și amendați.
Noi ce era să facem? Noi am fost ca profesioniști, i-am bătut de i-am uscat, asta face o echipă mare. Comportamentul lor de la București, am văzut și eu când am ajuns acasă… să premeditezi și să provoci tot timpul, îi vedeam pe jucători cum vorbeau, «du-te tu, fă tu semn spectatorilor, haide, mai tare», ca să premeditezi plecarea la vestiare. Asta nu face decât o echipă mică și, din punctul meu de vedere, Kosovo este o echipă mică.
L-am văzut pe Foda care încerca să liniștească lucrurile, dar nu avea ce, pentru că totul era premeditat. N-am înțeles de ce s-a prelungit atât meciul. Este tânăr arbitrul, nu cred că are mai mult de 10 meciuri între țări. Criză pentru ce? Din punctul meu de vedere, rezultatul nu poate să fie decât unul singur, și anume victorie pentru România”, a declarat Florin Prunea, la DigiSport.
Scandalul de la finalul partidei a atras atenția și presei internaționale.
„Au făcut gestul controversat al vulturului cu două capete. Pentru mulți sârbi, însă, vulturul cu două capete este un reminder al pierderilor suferite în războiul din Kosovo din 1998-1999 și al secesiunii Kosovo din Serbia.
Echipa din Kosovo și antrenorul lor german Franco Foda, care a lucrat la FC Zurich în 2022, au părăsit terenul la scorul de 0-0, după câteva minute de discuții cu arbitru, în a opta minut de prelungiri – care ar fi trebuit să dureze doar patru minute și s-au îndreptat spre vestiare. Aproape o oră mai târziu, și românii au părăsit terenul, după un anunț făcut prin difuzoare, spectatorii au părăsit stadionul”, au relatat cei de la Bluewin.