Gimnasta americană Jordan Chiles a revenit „exploziv” în concursuri, făcând un exercițiu la sol aproape de nota 10.
În vârstă de 23 de ani, Jordan Chiles continuă să facă demersuri pentru a intra în posesia medaliei olimpice de bronz, ajunsă la Anei Bărbosu, după decizia TAS.
Cum de respectivele acțiuni se ocupă avocații și reprezentanții forului american de gimnastică, Chiles continuă să se antreneze și să participe la diferite concursuri. Sâmbătă, ea a concurat la Sprouts Farmers Market Collegiate Quad.
La exercițiul de la sol a folosit o coloană sonoră a lui Prince, idee pe care o avea încă din primăvara anului 2023. Mai mult, chiar, tot atunci și-a imaginat coregrafia și unele mișcări. Iar acest lucru a ajutat-o enorm, deoarece a primit din partea arbitrilor nota 9,975.
„Sincer, când am început să lucrăm la asta, m-am gândit: «Dacă mă întorc, vreau să o fac în forță». Nu voiam să revin și să spun: «Sunt aici, m-am întors».
Nu, am vrut să revin cu ceva de care oamenii să se bucure cu adevărat de gimnastica artistică, ceva doar pe partea de gimnastică, și am vrut să pot aduce arta înapoi în sport. Am simțit că Prince este ideal pentru așa ceva. Cine nu și-ar dori să stea și să-și mănânce floricelele la un concurs de gimnastică și să simtă că este la concertul lui?”, a spus Chiles, potrivit ESPN.
În timpul celui de-al doilea sezon la colegiu, sportiva a câștigat aurul la sol și paralele inegale și a obținut titlul de vicecampioană la individual compus. În doi ani a primit de opt ori nota perfectă, 10. De asemenea, este dublă medaliată olimpică (de fiecare dată cu echipa) și are trei distrincții mondiale (un aur cu echipa și două de bronz la individual).
„Aveam treburi neterminate. Vreau să pot forma o gimnastă care să ajungă în echipa națională și să câștig alte medalii, la individual. Am simțit că lipsește ceva și știam că povestea mea nu s-a terminat.
Da, am făcut deja multe în cadrul UCLA, dar simt că pot lăsa o moștenire, la fel cum au făcut-o mulți dintre ceilalți colegi de echipă. Trebuie să continui să reprezint (n.r. – colegiul din care face parte) în modul în care pot”, a mai transmis gimnasta.
Jordan Chiles și antrenorul BJ Das au vizionat pe YouTube clipuri ale spectacolelor lui Prince pentru a alege mișcările pe care să le folosească gimnasta și ritmurile specifice. Pe 14 decembrie a făcut primele mișcări, după care s-a apucat oficial de treabă. În trei zile, au pus totul cap la cap.
Au revenit în sala de antrenament pe 4 ianuarie, iar după exact o săptămână gimnasta a avut o prestație pe care arbitrii au notat-o cu 9,975. Toate reacțiile au fost la superlativ, motiv pentru care Chiles abia așteaptă să ajungă la Oklahoma și chiar i-a provocat pe fani să danseze și să cânte în timp ce ea își va face exercițiul la sol.